Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Topuri 2015

Filmele anului 2015


Dilema Veche, ianuarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Invitaţilor mei, critici de film, nu le-am propus să facă topuri cu cele mai bune titluri ale anului trecut, ci i-am rugat să se gîndească ce au păstrat, în minte şi în suflet, dintre filmele văzute în 2015. Dacă le-aţi ratat şi vă conving că merită, recuperaţi-le. (Ana Maria Sandu)

Cristi Luca
Dintre filmele străine, preferatele mele au fost: Rak ti Khon Kaen / Cemetery of Splendour (Apichatpong Weerasethakul), Taxi (Jafar Panahi) şi Mia madre (Nanni Moretti).
Primul e imposibil de etichetat: o combinaţie de realism cu fantastic, în care totul e de-o lentoare care te face să priveşti meditativ la interacţiunea personajelor cu spirite din mitologie. Comunicarea lor, una pur emoţională, devine în mod discret o formă de protest a regizorului faţă de un prezent subjugat politic.
Taxi, asemănător ca demers, e mult mai radical. E făcut cu mijloace infime, în regim clandestin, de un artist care nu are drept de lucru în propria ţară (Iran). Jafar Panahi pune o cameră de filmat în interiorul unei maşini şi conduce pe străzile Teheranului, avînd ca parteneri de dialog atît rude, cît şi necunoscuţi. Autoreferenţial şi reflexiv, Taxi nu e un discurs cinematografic sec: umorul, căldura şi ingeniozitatea sînt în mod vital expresii ale unei libertăţi interioare.
Mia Madre reuşeşte într-o manieră elegantă, fără patetism, să transmită un mesaj aparent banal, pe care-l ignorăm adeseori din frică: dispariţia unei persoane iubite şi moştenirea afectivă sînt mai importante decît problemele profesionale.
Dintre filmele româneşti, cele mai interesante mi s-au părut Comoara (Corneliu Porumboiu) şi Aferim! (Radu Jude).

Irina Trocan
Comoara
de Corneliu Porumboiu merită urmărit pentru că e un film de aventuri hibrid, în care mediul în care trebuie să se descurce eroul îi tot pune piedici, în loc să-l ajute să ajungă la avuţii. Costi (Toma Cuzin) speră să descopere o comoară despre care vecinul său Adrian (Adrian Purcărescu) ştie din familie şi crede că ar fi îngropată în curtea bunicilor. Dacă nu găsesc comoara, pentru Costi înseamnă că s-a chinuit degeaba - ştim de la începutul filmului că din generozitate dezinteresată nu şi-ar ajuta vecinul. Dacă găsesc comoara şi ea conţine artefacte istorice, e foarte probabil să rămînă oricum în patrimoniul naţional - un pericol de care Costi află abia cînd merge să închirieze un detector de metale.
Aş vrea să reamintesc filmul lui Porumboiu odată cu socotelile de sfîrşit de an pentru că se învecinează cu evazionismul, dar e foarte prudent să nu treacă graniţa. Arată cît de mult uităm despre cum funcţionează lumea reală cînd vrem ca eroul să reuşească în misiune; pe Costi îl încurcă pînă şi faptul că trebuie să lipsească de la muncă şi să-i explice copilului lui unde pleacă, fără să îi dea speranţe false. Ca alte filme preocupate de realitate din Noul Cinema Românesc, Comoara e despre suprafeţe din care nu se înţelege uneori nimic - nu toate comorile sînt făcute din diamante, rubine şi monezi care strălucesc de la distanţă.

Alexandra Olivotto
La capitolul trofee, festivaluri şi laude împărţite de critici, 2015 pare să fi fost dominat de un război al sexelor: de o parte, delicatele şi melodramaticele Carol şi Clouds of Sils Maria, de cealaltă, filme doldora de testosteron, care împrumută tropi din western: The Hateful Eight şi The Revenant. Al optulea lungmetraj al lui Tarantino rămîne pentru mine filmul anului 2015, fie numai şi pentru umorul negru, scenariul întortocheat - nu e uşor să combini elemente de western cu investigaţii de tip Miss Marple - şi jocul apăsat al actorilor.
Dacă filmele "feminine" antemenţionate nu au loc în topul meu - le-am găsit extrem de plictisitoare -, The Revenant ocupă ultimul loc: dincolo de cît de frust pare, întoarce stereotipul eroului civilizator din western împotriva acelei civilizaţii. O revelaţie a anului, nu doar în domeniul filmelor de acţiune, este Mad Max: Fury Road - laconic, debordînd de adrenalină şi o capodoperă la nivelul scenografiei. Dacă, vorba proverbului, diavolul există în detalii, nu vreau să mă gîndesc de cîte ori şi-a vîndut George Miller sufletul.
Reţeta "reducerii" la absurd, la care se adaugă nişte vid emoţional şi zero identificare cu spectatorul, merge în The Lobster, poate filmul cu cel mai original scenariu al lui 2015 şi cu cea mai constipată regie. În totală contradicţie cu ea se plasează cea relaxată şi fluidă a lui Youth, un film care şterge graniţa dintre tinereţe şi bătrîneţe şi te lasă cu un sentiment perfect anacronic: acela că timpul are răbdare.

Iulia Blaga
2015 a fost un an cu multe filme mişto. Topul celor văzute la Cannes şi Berlin e următorul: Rak ti Khon Kaen / Cemetery of Splendour de Apichatpong Weerasethakul, Nie yin niang / The Assassin de Hou Hsiao-hsien, As Mil e uma Noites / Arabian Nights de Miguel Gomes, Saul fia / Fiul lui Saul de László Nemes, El Club de Pablo Larrain, Taxi de Jafar Panahi, Mia madre de Nanni Moretti, Youth de Paolo Sorrentino şi Love & Mercy de Bill Pohlad. N-am introdus filme cu care n-am rezonat, deşi mi s-au părut de calitate. În cinematografele locale au intrat în 2015 şi filme din 2014, aşa că Kis uykusu / Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan, Mommy de Xavier Dolan, Amy de Asif Kapadia şi Relatos salvajes / Wild Tales de Damian Szifron se adaugă topului, deşi nu concurează locul întîi. Dintre filmele noi mi-au plăcut Inside Out de Pete Docter & Ronaldo Del Carmen, Steve Jobs de Danny Boyle şi, fireşte, Star Wars: The Force Awakens, de J.J. Abrams. E primul an cînd nu te vezi obligat să faci un top românesc de trei locuri pentru că nu-i marfă de calitate ca să-l faci de zece. În cazul meu, clasamentul e condus de Aferim! (regia Radu Jude) şi din el mai fac parte: Un etaj mai jos (de Radu Muntean), Comoara (Corneliu Porumboiu), Box (Florin Şerban), Aliyah DaDa (Oana Giurgiu), Muntele Magic (Anca Damian), Lumea e a mea (Nicolae Constantin Tănase), Bucureşti nonstop (Dan Chişu), Acasă la tata (Andrei Cohn), De ce eu? (Tudor Giurgiu), Autoportretul unei fete cuminţi (Ana Lungu). Mi se pare important că filmele româneşti sînt tot mai diverse şi că cineaştii încearcă lucruri noi. Nu le-ar strica mai multă îndrăzneală.

Cătălin Olaru
Filmul non-festivalier al anului este Mad Max: Fury Road - după ştiinţa mea, cel mai profesionist coregrafiat drum dus-întors cu maşina din istoria cinematografului. Cel mai feminist film de acţiune al deceniului, aşa cum a fost numit acest al patrulea Mad Max, are în centru o luptătoare care e femeie (sau om) în aceeaşi măsură în care Max e bărbat. Aceasta îşi asumă responsabilitatea de a salva o salbă de sclave sexuale al căror atribut principal e neajutorarea (ba chiar, de nevolnice ce sînt, acestea mai şi mor). Potrivit aceleiaşi grile de interpretare, şi filmele women in prison tot feministe sînt: victimele au un rol activ (încearcă permanent să scape), iar la final, uneori, cel puţin, mai au şi cîştig de cauză. Una peste alta, feminist sau nu, Fury Road entuziasmează tocmai mulţumită principalului său defect, anume un plot extrem de rarefiat. În acest cel mai recent titlu din filmografia regizorului australian George Miller, se întîmplă un singur lucru, şi anume o urmărire. E mai mult decît suficient.
Pentru mine, TIFF 2015 a însemnat mai ales surpriza întîlnirii cu o sumă de cineaşti extrem de promiţători ale căror filme au fost proiectate în cadrul Competiţiei Locale: Bán József (Kelj fel, és járj!), Demes Hanna (Harmadnapon), László Barna (Jeg alatt), Besenyei Katalin (Ingatlan) şi Halmen József (Kliens) sînt doar cîţiva dintre aceştia. Despre A Girl Walks Home Alone at Night, văzut la Bucharest International Film Festival 2015, se poate argumenta că e mai mult videoclip decît film; în tot cazul, e un videoclip extrem de bine realizat. În sfîrşit, proiectat în premieră naţională la Les Films de Cannes à Bucarest, 2015, primul volum din As Mil e uma Noites / Arabian Nights al lui Miguel Gomes oferă o mostră de cinema militant cu atît mai convingător cu cît convingerile care stau la baza lui nu se urlă, ci se povestesc în şoaptă.



 Toate articolele despre Topuri 2015


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ana Maria Sandu


Alte articole

 Program Best Film Fest - Cele mai bune filme ale anului 2015, Comunicat de presă
 Top 5 filme nedistribuite în 2015, Irina Trocan
 Top 5 filme distribuite în 2015, Irina Trocan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer