Ce e de făcut când o piesă regizată de Alexandru Dabija (fie ea Recviem, cea mai recentă premieră a TNB) reuşeşte să plictisească în asemenea hal (primele 45 de minute), apoi să irite într-un crescendo atât de ameninţător, încât singurul gând care ajunge să te viziteze să fie un soi de căznit-scrâşnită rugăciune: "Dă, Doamne, să se termine mai repede, să fug cât mai departe, să uit că Dabija poate gira o asemenea întâmplare!"?
Ce e de făcut când un text scris de un dramaturg de calibrul lui Matei Vişniec se remarcă mai întâi prin obsesive repetiţii, presărate cu glumiţe şi aluzii de şcoală generală, pentru a vira apoi într-un vast teritoriu al incoerenţei în care orice e posibil pentru că nimic nu mai pare să aibă vreun sens?
Ce e de făcut când acelaşi domn Vişniec, de pildă, asimilează ideii de război exclusiv odioasa troică urss-istă Lenin-Stalin-Troţki, ignorând cu drag şi spor nu doar ceilalţi exponenţi ai comunismului ori ai celorlalte demenţe totalitariste, dar şi faptul că recursul la război nu e deloc apanajul exclusiv al regimurilor dictatoriale, deceniile de pe urmă aducând în prim-plan noi şi noi bucăţi de ideologie care, în plină democraţie, validează soluţia belică?
Ce e de făcut când cuplul Dabija - Vişniec propune întru grabnică hlizire a publicului scene de o vulgaritate amintind de anii de glorie televizuală ai Vacanţei Mari, când exhibarea unor penisuri de plastic ar fi asigurat puncte bune de audienţă?
Ce e de făcut când îţi e practic imposibil să identifici ce anume scenă, moment, gest a lucrat, în calitate de coregraf al producţiei, Florin Fieroiu?
Ce e de făcut când înseşi cântecele Adei Milea, altfel singurul ingredient comestibil al unui produs (non)-artistic profund indigest, au scânteie cât un aragaz de bloc în matineele ultimilor ani de comunism românesc?
Ce e de făcut când scenografia, generoasă şi aparent ofertantă, se dovedeşte a fi nimic mai mult decât o colecţie de cartoane care dispar după o logică misterioasă? Bonus: Nu vă supăraţi, unde, când, cum e folosit spaţiul gol ce se cască, de la bun (mă rog, vorba vine) început până la final, deasupra şi îndărătul amintitelor elemente de decor?
Ce e de făcut când actori faini, precum Gavril Pătru şi Ioan Andrei Ionescu, recită textul cu convingerea, emoţia şi nuanţele de care ar fi în stare orice amator cu bună ţinere de minte?
Ce e de făcut când, excedat de recursul kitschos la musulmanii cei sinucigaşi al căror unic ţel e, desigur, întâlnirea post-mortem cu cele 70 şi de virgine, gândul mi-a zburat în picaj crâncen către defilarea inept-şablonard-xenofobă a felurite naţionalităţi, imaginată de distinsul domn regizor Dan Puric în sinistrul Înşir'te mărgărite!?
Cum, în ce fel, de ce au ajuns numele Dabija şi Puric colege de frază?
De: Matei Vişniec Regia: Alexandru Dabija Cu: Marius Rizea, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Afrodita Androne, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Lucian Iftime, Cristian Bota, Nicholas Caţianis, Eduard Cîrlan, Sorin Dobrin, Ştefan Huluba, Emilian Mârnea, Mihai Niţă, Mihai Niţu, Vladimir Purdel, Andrei Redinciuc, Alec Secăreanu, Andrei Seuşan, Ionuţ Toader, Alexandru Voicu
2 comentarii
- Toti gresim dar unii sunt mai egali, ca sa zic asa !stalker_gabi, 26.01.2016, 13:47
Uf, speram sa nu vina vremea sa imi aduc aminte de cuvintele lui Toca: si daca intr-o zi se va termina talentul? Ma gandesc cu groaza cum o fi trecut spectacolul de vizionarile interne, si ma gandesc ironic de ce nu le retrage cineva certificare ISO 9001 pentru Managementul Calitatii? Am convingerea ca onorabilitatea cronicarului exclude orice forma sau nuanta de rafuiala personala cu cei doi artisti. In ce ma priveste am ridicat intotdeauna din sprancene vazand si citind visniec-izarea spatiului teatral romanesc dar necitind mai nimic am zis ca e cazul sa imi tin gura. Despre caratrescu mi-am format o opinie prin lectura. Dar s-ar putea s avorbim de categorii fundamental diferite si atunci....Cu bine si asupra de masura fericire in viata de zi de zi. :)
- Teatru AdevaratMaria Antoanela, 26.01.2016, 16:23
Adevarat si foarte VIU, desi-i cu morti (numai morti!). Adevarat si foarte actual, desi filosofia nu lipseste, nici psihologia, nici metafora, stranse intr-o parabola tesuta cu umor negru, ceea ce poate fi doar pe placul unora, nu ii va incanta pe toti in egala masura. Da, actualitatea musca, dintii sunt si de cristal si de aur, lupta pentru deschiderea coloanei, la defilare, latra, pe multe voci, cu tonalitati orchestrate magistral.
Niciun spectacol nu va produce emotii egale, nici interes la fel de intens, asta e Teatrul, in oricate feluri l-am categorisi...
Resurse
Alte articole de Mihai BrezeanuCronici ale altor spectacoleArticole similare
Vişniec şi Dabija, dublu atac de maestru la TNB - Recviem / Comunicat de presăToate articolele despre RecviemScrieţi la LiterNet
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.
Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.
Publicitate