Observator Cultural / ianuarie 2016
Scriu, mai jos, despre două spectacole în cîte două personaje pe care le-am văzut recent în teatre independente.

Şi veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov e o comedie fără nici un fel de pretenţii, cu replici bine scrise, alerte şi care-i pun în valoare pe cei doi actori - exact ce trebuie pentru o scenă mică, aşa cum e cea de la Teatrul de Artă. O "vedere" aranjată de prieteni comuni pentru un - Doamne-ajută! - viitor cuplu la 40 de ani plus, doi oameni cum nu se poate mai diferiţi, pe care nu-i unesc decît amărăciunea eşecurilor şi dorinţa de a-şi reface vieţile: el - farmacist (dar ar fi vrut să fie scriitor!), rigid, lipsit de spontaneitate, timid şi pudic cu bruşte exaltări pricinuite de alcool; ea - cu forme apetisante de care profită, impetuoasă, impulsivă, tranşantă, genul "ce-i în guşă şi-n căpuşă", cu vulnerabilităţi bine ascunse.

Un text simpluţ, destul de previzibil, cu infuzii de duioşie rusească, unul care nu face rău nimănui, nu solicită regizorului mai mult decît îi cere, de pildă, un David Mamet (nefiind nimic de înţeles, de interpretat, de desluşit - totul e acolo şi e limpede -, regizorul se poate mulţumi să dea intrări, să aşeze actorii cu faţa la public şi să-i lase să joace cum şi ce ştiu ei). Într-o scenografie clasică şi adaptată situaţiei (masă acoperită cu macrame, fotoliu, scaun, cuier, măsuţă cu radio-casetofon şi telefon - ce are omul în camera de zi; castraveciori muraţi - care nu prea merg la vin, dar treacă...), pe o muzică de început - surpriză! - rusească, Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel, actori inteligenţi, cu experienţă, evoluează ca la carte, ilustrînd parcă un manual de arta actorului şi folosind prilejul ca să exemplifice o relaţie scenică (bine lucrată) şi un raport de putere (care se inversează în cele două tablouri). Nu lipsesc gagurile standard (mers şi poziţie a corpului nenaturale la ea; "pot să stau şi în picioare", repetă el, în timp ce se aşază pe scaunul oferit; "eu aproape nu beau alcool" - în timp ce goleşte pahar după pahar din cîte-o-nghiţitură) şi e bine că nu lipsesc: sala reacţionează la replică, se rîde mult şi cu poftă, acţiunea e comentată în sotto voce. Ce lipseşte dintr-un asemenea text superficial e adevărul. Dacă Mihaela Sîrbu reuşeşte să suplinească textul şi, în majoritatea timpului, să creeze un personaj credibil, nuanţat, jocul lui Lucian Pavel rămîne destul de exterior şi nu trece de o anume formă de caricatură, astfel că vedem doar un similiadevăr, o imitaţie cam ieftină de viaţă. N-ar fi nici o problemă, întreg teatrul de bulevard francez e aşa - doar că, aici, există, mi se pare, o pretenţie neonorată de profunzime. E un gen de teatru asumat comercial, de divertisment, care are un public al său (poate diferit de cel de la Bulandra) - spectacolul se joacă din septembrie 2014 şi, cînd l-am văzut eu, în ianuarie 2016, sala (75 de locuri) era ticsită. E un gen de teatru de actori care n-are nici o legătură cu teatrul de artă, dar nu prin raportare la acesta trebuie el judecat. În limitele lui, Şi veni bărbatul la femeie e un spectacol bun.

Teatrul 7, la care montează regizorul Ion Mircioagă, e unul de apartament. Mai precis, funcţionează în subsolul unei splendide case de pe strada Popa Rusu, nr. 30. Spaţiul de joc e o cameră în care intră maximum 25 de spectatori. Este, evident, tot un teatru independent, dar mai puţin comercial - în sensul că, şi dacă ar vinde bilete scumpe, tot nu ar putea exista fără sponsori generoşi (care, deocamdată, există). 1951. Titlu provizoriu e un text scris la două mîini de Radu Solcanu şi de Ion Mircioagă, care explorează relaţiile într-un cuplu trecut de vîrsta a doua - el suferind de o hemiplegie care îl imobilizează în fotoliu şi nu-i permite nici să vorbească. Pe durata unei zile, ea (Laura Voicu) vorbeşte singură (cu el sau cu sine), îşi rememorează viaţa, îşi îndeplineşte scrupuloasă (dar nu morocănoasă, dimpotrivă) toate îndatoririle - îşi spală şi hrăneşte soţul, îi face gimnastica, face curat, face mîncare, pune şi strînge masa, îi dă medicamentele -, se mai uită la televizor, comentează cu obidă şi cu umor negru ceea ce vede, "face politică", vorbeşte la telefon cu sora ei. Pe scurt - îşi duce viaţa. Timp în care el (Radu Solcanu) tace, urmăreşte totul din ochi şi e acolo, prezent, prin expresia ochilor şi prin mimica feţei - cu menţiunea că reuşeşte să controleze uluitor jumătatea de faţă afectată de hemiplegie, la fel şi mîna imobilizată în poală. Un tur de forţă. Ca şi în spectacolul înainte comentat, şi aici avem înfăţişat un raport de putere, dar unul foarte subtil: cine conduce acum jocul e clar, dar din poveştile ei deducem că, la vremea lui, el a fost un cocoş hapsîn, care a ţinut-o întotdeauna acasă (unde e locul nevestei), impulsiv, irascibil şi cu mîna grea, într-atît încît ea, de frică, a avortat singurul copil pe care l-ar fi putut avea - acum fix 1951 de zile. Evident, el nu e absent, monologul ei îi trezeşte şi lui amintirile, iar soluţia găsită pentru a le expune e foarte ingenioasă: avem, o dată, o proiecţie video cu imagini din tinereţea lor, pe care vocea lui spune un fragment din Îmblînzirea scorpiei, apoi un vis al lui, în care se ridică din fotoliu şi spune (pe viu) un alt fragment din aceeaşi piesă - în ambele, raportul de forţe înclină către el. Într-o scenografie, evident, minimală, de tip clasic, dar suficientă pentru spaţiul acesta, Radu Solcanu şi Laura Voicu (care face, de fapt, compoziţie) construiesc o relaţie limpede şi oferă două mini-recitaluri. Un spectacol care merită văzut.

Teatrul de Artă
Şi veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov
Traducerea şi regia: Bogdan Budeş
Scenografia: Raluca Chelaru
Cu: Mihaela Sîrbu, Lucian Pavel.

Teatrul 7
1951. Titlu provizoriu, de Radu Solcanu şi Ion Mircioagă
Regia: Ion Mircioagă
Scenografia: Oana-Letiţia Grigore
Cu: Laura Voicu, Radu Solcanu; Voce TV: Nathalie Hîncu, Răzvan Hîncu.
De: Simion Zlotnikov Regia: Bogdan Budeş Cu: Mihaela Sîrbu, Lucian Pavel

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus