Drama neputinţei - A gondnok / Îngrijitorul

Drama pinteriană nu vorbeşte despre aproape nimic. Acţiunea se petrece la Londra, într-unul din cartierele vestice ale metropolei, într-o casă - ne spune autorul în preambul. Spaţiul este redus şi fix, aproape ameninţător, în el domneşte dezordinea, în el, apăsător şi nepalpabil, se desfăşoară ceva asemănător vieţii, cu un vag iz al realităţii. Trei oameni se lovesc unul de altul, precum nişte obiecte, ca mai târziu să se respingă cu forţă sporită. Oameni fiind, ei râvnesc la comunicare, dialog, schimb de experienţă, însă sunt incapabili să vibreze la unison. Ei încearcă să încropească măcar un simulacru de legături interumane, însă fără succes. Suntem în faţa unui fenomen caracteristic al societăţilor de consum, şi-anume înstrăinarea omului. Personajele dialoghează doar, evită abordarea problemelor esenţiale. Suntem martorii unui şir de rostiri paralele ce nu se intersectează nicicând şi niciunde. În atari condiţii se destramă şi se pierd existenţe, grupuri de oameni, pături sociale sau chiar societăţi. Se observă flagranţa imigraţiei, efectul nefast asupra societăţii şi a băştinaşilor. Problematica expunerii pinteriene coincide din nefericire, ca o tiflă făcută istoriei moderne, cu cele întâmplate în cotidianul imediat.


Personajele vor binele celuilalt, să-l ajute, însă sunt incapabile. Schiţează doar intenţia, fără s-o umple cu esenţă, nefinalizând-o. Toate rămân în suspensie, precum găleata atârnată deasupra camerei (scenei). Principala cauză a impotenţei izvorăşte din lipsa autocunoaşterii - bătrânul Davies are doar un singur ţel, să ajungă într-o localitate anume, unde îşi va recupera documentele şi propria identitate, Aston vrea să-şi ridice propriul şopron, fără de care el este un nimeni, chiar şi Mick, prin orice mijloace posibile sau imposibile, vrea să-şi încropească o odăiţă locuibilă. Aceşti oameni rătăcesc într-o lume dezlănţuită. Piesa, şi implicit spectacolul, ne proiectează nişte imagini, fără a ne oferi soluţii.

Până aici, totul este vechi şi cunoscut, căci piesa se regăseşte în repertoriul teatrelor de peste o jumătate de secol. Regizorul are sarcina de a adăuga ceva ca să devină un spectacol şocant, memorabil. Regizorul Kovács Levente îl lasă pe actorul Szélyes Ferenc să exulte în rolul lui Davies în detrimentul celorlalte două roluri, peste care inventează un rol feminin, o femeie venită de nicăieri şi dispărută aşijderea, tocmai în timpul monoloagelor extrem de importante şi de analiză psihologică ale lui Aston. Cât timp ea reprezintă un simbol, să recunoaştem destul de obişnuit, n-ar fi o problemă. Ea devine deranjantă în scena finală, când dintr-o fiinţă aeriană devine o pământeană, fără voie, păşind în diagonală scena minusculă cu un mers în pantofi cu tocuri înalte şi plombate. În contextul spectacolului ea devine o povară inutilă.


Mick, în interpretarea lui Kovács Károly, la prima vedere pare un tânăr echilibrat, un dezinvolt al marilor oraşe, insensibil, dar de fapt este un singuratic, incapabil să-şi atingă scopurile. Pentru el totul rămâne la nivelul frazelor rostite. Mimează un îngrijitor al vieţii sale şi al fratelui său, nicidecum unul al imobilului. Îşi caută liane de salvare din povara trecutului, greşelilor, perspectivei.

Figura cea mai ezoterică a spectacolului este cea construită de actorul Kinda Szilárd în Aston. Nu se pot găsi explicaţii rezonabile gestului său de a oferi un pat unui om fără adăpost. Probabil, ab ovo, este un samaritean, ce-şi împarte pâinea şi încălţămintea cu semenii. Pe parcursul celor trei monoloage se conturează un tânăr neajutorat, bolnav psihic, trecut prin clinicile de psihiatrie şi electroşocuri. Săracul cutreieră oraşul fără sens, trăieşte într-o lume paralelă, fictivă, creată după chipul şi asemănarea sa. Îşi petrece zilele cu bricolaj, munci fără sens, visând la un şopron locuibil. Monoloagele sunt minuţios edificate de Kinda Szilárd, cu gesturi şi convulsii specifice unui bolnav psihic supus unor electroşocuri. Mi se pare că ideea regizorală prin care acestor momente extrem de tensionate li se ataşează prezenţa personajului feminin fictiv, deranjant, dizolvă tragedia şi încărcătura dramatică. Din fericire, actorul Kinda Szilárd depăşeşte această indicaţie regizorală, capcană, labirint profesional.


În rolul bătrânului Davies este distribuit actorul Szélyes Ferenc, care trece pe lângă rolul senectuţii profesionale ca un tren rapid printr-o gară părăsită. Un asemenea rol nu se poate rezolva prin gesturi largi, rostire liniară, necesită o forare în adâncurile psihicului personajului. Se pare că principalul său obiectiv este de a reda textul stufos, nicidecum să-l coloreze, să-l facă omenesc, ridică în jurul său o cutie de sticlă impenetrabilă, ce împiedică cuvântul rostit să atingă sufletul privitorului din stal. La finele actului întâi rosteşte cheia personajului: se caută pe sine însuşi. Asta trebuia exploatat! Davies putea să-i fie răsplata virtuţii!

Actriţei debutante Márton Katinka-Emőke regizorul i-a oferit un rol ingrat. Femeia interpretată de ea nu este una ruptă din stele, ci mai degrabă o uşuratică, îmbrăcată ostentativ în roşu aprins, cu un mers deranjant. Pentru toate acestea, vinovată este concepţia regizorală, imaginea scenică creată, costumele şi ilustraţia muzicală ce frizează amatorismul.

Desigur, A gondnok / Îngrijitorul este drama neputinţei!


Teatrul Spectrum din Tîrgu Mureş
A gondnok / Îngrijitorul, de Harold Pinter
Traducerea: Bartos Tibor
Regia: Kovács Levente
Interpretează: Kovács Károly (Mick), Kinda Szilárd (Aston), Szélyes Ferenc (Davies), Márton Katinka-Emőke (Femeia)
Fotografii: Márton László
Data reprezentaţiei: 14 noiembrie 2015.