Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Toronto 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

RetrospecTIFFa 2015 (II) - (Ca la vreo) 40 de filme văzute la ediţia 40 a Toronto International Film Festival, 2015


februarie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dar mai întâi, câteva statistici... Cele 397 titluri prezentate la TIFF 40 provin din 71 de ţări şi au fost selectate dintre 6.118 de filme trimise "spre considerare". Dintre acestea, 254 sunt premiere (mondiale, internaţionale, sau nord-americane). Filmele din festival totalizează 30.671 minute, cu cel mai lung film având 4 ore şi 38 de minute (The Memory of Justice). Cele mai scurte (trei la număr: A Single Life, O Canada şi Open Form) durează nici mai mult, nici mai puţin de... un minut.

El Club / The Club
Regia: Pablo Larraín
Premieră nord-americană
Întâmplarea a făcut să văd acest film chilian în aceeaşi zi cu Spotlight, alt film care denunţă abuzurile şi ipocrizia bisericii catolice. Un specialist al filmelor-provocare, Larraín a mai făcut No (cu Gael Garcia Bernal), pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin. Un grup de (foşti) preoţi împart o casă izolată pe dezolanta coastă chiliană. Casa e un loc de rugăciune şi pocăinţă pentru păcate trecute (sau prezente). Un fel de puşcărie, al cărei gardian e o călugăriţă. Regimul e strict, dar cu scăpări: preoţii fumează, se uită la televizor, pariază la curse de câini. Mecanismul merge ca uns până-ntr-o zi când la poartă casei apare o ameninţare, un om care poartă un secret din trecut. Dintr-o dată, secrete sunt mărturisite, se trag focuri de armă şi, mai ales, ni se dezvăluie ambiguitatea morală şi omnipotentă instituţiei bisericeşti.


The Danish Girl
Regia: Tom Hooper
Premieră nord-americană
Întâi de toate, trebuie să spun că e frumoasă ca o cadră. Vorbesc atât de pelicula lui Tom Hooper, cât şi de personajul întrupat de Eddie Redmayne. După The King's Speech şi Les Misérables Hooper îşi continuă marşul printr-o serie de episoade fascinante din istorie. Un tânăr pictor danez, cu un mariaj fericit şi-o carieră de succes, îşi descoperă treptat identitatea feminină şi se îmbarcă, cu sprijinul neaşteptat şi pe alocuri reticent al soţiei sale, într-o călătorie transformativă fără precedent şi cu o destinaţie nesigură. După ce a apărut mai devreme în 2015 în Ex Machina, Alicia Vikander face încă un rol excelent, care o să atragă cu siguranţă nominalizări diverse.


Maryland / Disorder
Regia şi scenariul: Alice Winocour
Premieră nord-americană
Tânăra regizoare franceză Alice Winocour, care a debutat tot la TIFF în 2012 cu Augustine, îl distribuie pe cameloenicul Matthias Schoenaerts într-un rol care-i vine mănuşa. Vincent tocmai s-a întors dintr-o misiune de luptă în Orientul Mijlociu cu un caz serios de PTSD. Pierdut şi fără nici un rost, ameţit de pastilele pe care le ia (sau nu), Vincent ajunge să facă parte din dispozitivul de securitate al unei petreceri VIP la o vilă de lux (pe numele ei Maryland) deţinută de un cuplu power: el, un presupus traficant de arme la nivel înalt, ea (Jessie)... Diane Kruger, elegantă ca întotdeauna. Un complex foarte... complex de împrejurări face ca Vincent să devină gardă de corp a lui Jessie şi a băiatului ei, şi să-i apere contra unor pericole care iniţial par a fi doar în mintea lui de Robocop dar care escaladează rapid IRL. Mult mai mult decât un thriller (deşi unul foarte precis şi bine făcut), Maryland e un studiu interesant al traumei de care suferă militarii combatanţi ai zilelor noastre - un subiect des abordat de americani, dar o noutate pentru cinematografia europeană.


Equals
Regia: Drake Doremus
Premieră nord-americană
Equals se vrea un psiho-SF ambiţios şi calofil dar, în cazul de faţă, forma nu bate fondul... Premiza: într-un viitor neprecizat, în urma unui război catastrofic, un nucleu de pământeni (The Collective) reuşeşte să supravieţuiască şi să evolueze în mod spectaculos, pe când restul omenirii regresează în "sălbăticie". Lumea "nouă" arată de parc-ar fi post proiectată de Apple: mult alb, nimic inutil - minimalism... la maxim. Inutile (ba chiar pernicioase) sunt considerate şi sentimentele de orice fel: orice "slăbiciune" gen tristeţe, melancolie sau, doamne fereşte, dragoste - aka The Syndrome - te trimite la... tratament în The Den, un loc pe lângă care moartea pare a fi o alternativă preferabilă. În această lume care se mândreşte că a eradicat emoţiile umane, doi protagonişti (Kristen "Twilight" Stewart şi Nicholas "About a Boy" Hoult) se îndrăgostesc şi încearcă imposibilul. Cei doi ajung să se implice într-un grup de, să le zicem dizidenţi, care îi ajută cu planurile lor de scăpare. După un malentendu rizibil inspirat de Romeo şi Julieta... lucrurile se complică major. Dar nu şi vaccinat, ca să apelez la o glumă facilă. În concluzie, viitorul o arăta bine, dar e cam plicticos.


Un etaj mai jos / One Floor Below
Regia: Radu Muntean, scenariul: Radu Muntean, Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu
Premieră nord-americană
Ultimul film al lui Radu Muntean e filmul românesc care mi-a plăcut cel mai mult de la TIFF 2015. Ba chiar din 2015, în general. Povestea e (aparent) simplă: un bărbat de vârstă mijlocie, familist, aude o ceartă (aparent) violentă între o vecină şi amantul ei (alt vecin) ca să afle a doua zi că femeia a fost asasinată. În timp ce omul nostru se munceşte dacă să spună ce ştie poliţiei, vecinul se insinuează într-un mod care lui îi pare primejdios în viaţa lui şi a familiei.
Un etaj mai jos începe ca un thriller din categoria whodunnit, unde acţiunea se derulează la foc mic şi detaliile se dezvăluie cu ţârâita. Filmul se transformă încet-încet într-un "why doesn't he do it?", povestea unui om cu o mare dilemă morală, fără a fi însă o fabulă cu morală, aşa cum Radu Muntean s-a grăbit să precizeze când ne-am întâlnit în ajunul premierei. O altă etichetă pe care Muntean o respinge e aceea de "comentariu social", deşi critica internaţională aşteaptă aşa ceva de la un film românesc contemporan. "Intenţia mea a fost să pun în discuţie nişte noţiuni care mie mi se pare c-au devenit abstracte, pe care le luăm de-a gata, noţiuni precum moralitatea sau conştiinţa", declară Muntean.
Situaţia din Un etaj mai jos e "dificil de judecat în grilele morale convenţionale" (cf. Muntean), plină de nuanţe şi "lipsuri" (a se citi "elipse") şi o să vă pună serios pe gânduri când vine vorba de motivaţiile celor două personaje.


Belles familles / Families
Regia: Jean-Paul Rappeneau
Premieră mondială
Rappeneau, care a câştigat premiul publicului la TIFF 2003 cu Cyrano de Bergerac, revine cu o poveste de familie veche "de origine controlată", cu toate complicaţiile de rigoare. Jérôme (Mathieu Amalric) e un finanţist stabilit în China care se întoarce acasă după mulţi ani, cu tot cu logodnică chinezoaică (ex-modelul Gemma Chan), şi e luat pe nepregătite de încurcăturile legale, familiale şi amoroase din jurul conacului părintesc - o proprietate superbă (dar lăsată în paragină) - ce ar fi trebuit (sau nu) să revină amantei tatălui lui. Care amantă are o fiică (Marine Vacth, din Jeune & jolie), care, la rândul ei, îi pică lui Jérôme cu tronc. Care... Vedeţi, desigur, încotro se îndreaptă povestea, care, deşi previzibil-franţuzească, nu-i până la urmă tocmai uşurică (sau lipsită de surprize), dar e plăcut de urmărit.


Full Contact
Regia şi scenariul: David Verbeek
Premieră mondială
Noul thriller psihologic - şi psihotic, aş spune - al realizatorului olandez oferă o perspectivă surprinzătoare şi îngrijorătoare asupra omului modern. Full Contact e un veritabil cub Rubik cinematografic, care se concentrează aproape exclusiv pe viaţa (dacă pot să-i spun aşa) lui Yvan, interpretat cu brio de actorul francez Colin Gregoire, un "pilot" de drone, care, de la o bază dintr-un deşert din Nevada, bombardează "chirurgical" ţinte în Afganistan. Un film de război, care va să zică. Da, dar e vorba de războiul "civil" care se duce în mintea şi sufletul lui Yvan. Un moment de neatenţie soldat cu victime inocente îl expune pe Yvan la un sentiment complet necunoscut pân-atunci: vina, şi declanşează o avalanşă de întâmplări (sau viziuni?...) care mai de care mai suprarealiste - o odisee psihică impredictibilă, tulburătoare şi extrem de revelatorie.


Into the Forest
Regia şi scenariul: Patricia Rozema
Premieră mondială
După ce întreg continentul nord-american e lipsit de electricitate şi intră în haos şi anarhie, două surori (Ellen Page şi Evan Rachel Wood) luptă pentru supravieţuire într-o casă izolată dintr-o pădure de sequoia de pe coasta de vest. Gravitatea situaţiei li se dezvăluie doar treptat, pe măsură ce proviziile se termină una câte una, iar veştile sunt aduse de personaje din ce în ce mai puţin credibile şi din ce în ce mai periculoase. Rozema ne oferă o perspectivă proaspătă şi extrem de potentă asupra genului (thrillerul apocaliptic). Regizoarea canadiană scoate la iveală, pe de o parte, slăbiciunile lumii noastre "moderne" şi "conectate", pe de altă parte, aduce o nuanţă umană ce face viziunea unui viitor, vai, atât de plauzibil, ceva mai suportabilă. Cu siguranţă, unul din filmele anului în Canada.


Jack
Regia şi scenariul: Elisabeth Scharang
Premieră nord-americană
Realizatoarea austriacă Elisabeth Scharang redeschide dosarul lui Jack Unterweger, un ucigaş în serie a cărui carismă a captivat înalta societate vieneză din spatele zăbrelelor. În timp ce ispăşea 15 de puşcărie pentru crimă, Jack se apucă de scris şi devine o celebritate, curtat de edituri şi adulat de o mulţime de admiratoare ardente. Deşi Scharang ni-l prezintă în titlul filmului pe protagonist pe numele mic, acesta rămâne o enigmă şi filmul oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Eu unul n-am fost sedus de premiza revizionistă a filmului, cum că Jack ar fi un personaj de un magnetism irezistibil - nici garderoba de peşte, nici tatuajele de prost-gust, nici iluminarea "artistică" a personajului n-au ajutat...


Jafar Panahi's Taxi
Regia şi scenariul: Jafar Panahi
Premieră canadiană
Ce faci când statul îţi interzice să mai faci filme? Dacă eşti un celebru regizor iranian, precum Jafar Panahi, răspunsul e simplu: găseşti tot felul de metode ingenioase ca să păcăleşti cenzură şi s-o iei în derâdere. Ce urmează după In film nist / This Is Not a Film (2011), o meditaţie despre cinema pe atât de nuanţată pe cât de abrupt titlul, un film turnat integral pe un iPhone în apartamentul regizorului? Simplu. Panahi se retrage într-un spaţiu încă şi mai restrâns: se urcă la volanul unui taxi şi îşi filmează interacţiunile cu clienţii în cursele sale prin Teheran. Bineînţeles că, Panahi fiind Panahi, e recunoscut de unii. Unele interacţiuni apar "jucate", altele par extrem de naturale. Ultima scenă ne dezvăluie adevărul, iar Panahi ne oferă una din cele mai captivante experienţe cinematografice ale anului.


(va urma)



 Toate articolele despre Festivalul de film Toronto 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Corin Toporaş


Alte articole

 Şuetă de vară cu Alec Baldwin - Toronto International Film festival, 2015-2016, Corin Toporaş
 RetrospecTIFFa 2015 (I) - (Ca la vreo) 40 de filme văzute la ediţia 40 a Toronto International Film Festival, 2015, Corin Toporaş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer