Uite, de pildă, Romeo şi Julieta. Chestia e că băieţii ăia, şi dintr-o parte, şi din alta, nu sînt decît nişte fecioraşi de bani gata, beizadele pline de fiţe cărora nu le stă mintea decît la piţipoance şi la cafteală. Se vede şi după haine (pantaloni şi geci supărate din piele, pline de buzunăraşe şi şnururi, albe pentru Capulet, negre pentru Montague). Se mişcă şi vorbesc, deci, în consecinţă, doar nu sînt îngeraşi la biserică. Shakespeare s-o fi temut de gura lumii, or fi fost ei mai pudici pe-atunci, nu ştiu, de i-a pus să grăiască aşa, ca din carte, dar noi, acum, nu ne mai temem. Deci bine-a făcut directorul de scenă Victor Ioan Frunză că a dat la retradus textul şi l-a aranjat un pic mai modern, mai pă-nţelesul nostru, aşa ca, de pildă, Mercutio să iasă un miştocar porcoşel care le zice pe uliţa mare, fără complexe inutile.
Şi mai important e să pătrundem, cu mintea noastră de azi, în mintea lui Shakespeare, care, cu siguranţă, la multe s-a gîndit şi n-a avut curaj să le spună. De exemplu, nu e clar că vorbele lui Paris, rostite lîngă racla Julietei (pe care o crede moartă): "Nupţiala vatră cu flori o-ncing... pioasa rugăciune/ A dragostei curate" (trad. Virgil Teodorescu) sugerează necrofilia? Păi, e clar ca lumina zilei, de aceea actorul lui Frunză chiar asta sugerează (cam grăbit, mergea să adaste un pic mai mult peste trupul mort, să prindă toţi ideea, că unora nici nu le vine-a crede). Nu doar pentru mizeria asta pe afiş stă scris "Spectatorii sub 14 ani nu au acces!". Publicitate, frate!
Nu-i bai, alţii l-au omorît pe Horatio, în Hamlet. Mai nou, Petrică Ionescu, în Visul... lui de la TNB, a pus "puterea" să-i ucidă pe bieţii meşteşugari - actori proşti, şi-au căutat-o (raportul dintre artă şi putere la Shakespeare, cum ar veni - de explorat).
Spectacolul lui Victor Ioan Frunză nu e dezamăgitor numai din pricina acestor intruziuni şi interpretări forţate, ci şi din pricina unor incongruenţe stilistice şi erori de distribuţie. Pe de o parte, vrea să respecte stilul montărilor iniţiale, în care actorii stăteau cu toţii pe scenă şi schimbarea tablourilor nu era marcată nici prin schimbări de decor, nici prin pauze, ci doar prin minime înlocuiri de costum şi prin aducerea unor obiecte de recuzită - exact aşa procedează Frunză. Dar actorii care aşteaptă şi privesc acţiunea au o anumită detaşare pe care unii o duc chiar în stilul de joc al scenelor lor - Lorenzo e exemplul cel mai bun (George Costin). Tot detaşare, privire din afară sugerează şi muzica (live, ca de obicei la Frunză, acoperind actorii în prima scenă): un sound care trimite către jalea mahalalei, în contrapunct cu textul. În schimb, unii dintre actori joacă în cel mai crud adevăr (Carol Ionescu, Andreea Grămoşteanu, Adrian Nicolae). Pe de altă parte, cei mai mulţi dintre actori nu joacă absolut nimic. Oricum, mult mai puţin rău fac cei care nu se remarcă prin nimic, nevăzuţi, neauziţi, faţă de dezastrul numit Marcela Nistor (Julieta), studentă încă, incapabilă să articuleze corect un cuvînt măcar, fără dicţie, frazînd aiurea şi cu mişcări stereotipe, de serbare şcolară. Bujori în obraji şi o anume ingenuitate nu sînt de ajuns ca s-o joci pe Julieta.
Din fericire, spectacolul propune şi cîteva interpretări despre care se poate discuta. Aş numi-o, în primul rînd, pe Andreea Grămoşteanu, o doică gureşă, plină de umor, duioşie şi tandreţe necizelate, dînd spre vulgar atît cît trebuie, care umple scena şi ia, întru totul meritat, aplauze la scenă deschisă. L-aş numi pe Adrian Nicolae care, în parametrii daţi de regizor, e cuceritor. Rigoare, interpretare şi frazare exacte, ţinută scenică arată din plin George Costin. În rol e şi Alexandru Pavel (Tybalt), destul de reţinut, dar corect în tot ce face. Un personaj amuzant, care se ţine minte, face Andrei Redinciuc (valetul Petre). Bine e şi Nicoleta Hâncu (Lady Capulet). Deconcertant, însă, mi s-a părut Sorin Miron, care întruchipează un Capulet ridicol (şi datorită vocii), cu accese de furie hilare. Nemotivat (de text), pentru mine, a fost şi personajul creat de Andrei Huţuleac: un conte Paris stupid, uşor înapoiat mintal, cu accese de rîs necontrolat şi puseuri senzuale aşijderea (probabil, în pregătirea scenei de necrofilie).
L-am lăsat la urmă pe Carol Ionescu (Romeo), şi el încă student. Pentru mine, o revelaţie. Un simţ excepţional al limbii, dicţie foarte bună, frazare fără greş, mişcare bine strunită. Carol Ionescu e perfect credibil şi cînd e năvalnic, pătimaş, expansiv şi exaltat, şi cînd, îndurerat, doborît, cugetă la moarte şi la sensul vieţii - e o întruchipare foarte reuşită a lui Romeo: un puşti neterminat, curat, ameţit de dragoste. Despre Carol Ionescu vom mai auzi. E meritul lui Victor Ioan Frunză că a mai descoperit un actor.
Teatrul Metropolis, Bucureşti
Romeo şi Julieta de William Shakespeare, în româneşte de Adrian N. George
Versiunea scenică şi direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză
Decorul şi costumele: Adriana Grand / Muzica: Tibor Cári
Cu: Carol Ionescu, Marcela Nistor, George Costin, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron, Andreea Grămoşteanu, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac, Alexandru Pavel, Alin Florea, Flavius Călin, Costin Dogioiu, Ariana Presan, Matei Arvunescu, Andrei Redinciuc, Ştefan Mohor, Codrin Boldea, Voicu Aaniţei, Paul Radu, Alexandru Grădinaru, Sorin Flutur, Rusalina Bona, Bogdan Florea, Marin Olteanu.