România: patru geografii literare - România: patru patrii

Ar trebui să recunosc, din start, că mă interesează destul de mult documentarele despre scriitori şi despre literatură. De altfel, colegul meu, Cristian Cosma, a avut ideea extraordinară a înfiinţării unui festival specializat în documentarele de acest fel - Emineschool Film Festival. Cred în ideea unei istorii alternative a literaturii prin intermediul acestor "documente" filmate cu scriitori. Am o listă lungă de scriitori pe care mi-ar fi plăcut să îi văd filmaţi tocmai pentru că există un anumit "adevăr" al mediului cinematografic care ţine de singularitatea gesturilor şi a clipelor de viaţă, o comunicare pe care numai filmul o face posibilă.

De aceea, am fost foarte entuziast atunci cînd am auzit că un regizor ca Alexandru Solomon este interesat să facă un documentar despre scriitorii Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Mircea Cărtărescu şi Florin Lăzărescu. Rezultatul acestui interes este România: patru patrii, care a avut premiera bucureşteană pe 15 februarie 2016, la Cinema "Elvira Popescu", şi care face parte dintr-un proiect mai amplu, iniţiat de postul franco-german Arte - L'Europe des écrivains. Seria produsă de Arte include şi episoade care au în prim-plan ţări precum Franţa, Irlanda, Islanda, Suedia, Portugalia, Belgia sau Austria.

Episodul dedicat României este regizat de Alexandru Solomon, avînd în prim-plan patru scriitori români cît se poate de diferiţi. Cel puţin în ceea ce priveşte stilul, nu cred că se pot găsi foarte multe corespondenţe între cărţile lui Norman Manea, ale Gabrielei Adameşteanu, ale lui Mircea Cărtărescu şi ale lui Florin Lăzărescu. M-am şi întrebat cum va reuşi Alexandru Solomon să cuprindă, în mai puţin de o oră, patru personalităţi atît de puternice. Dar, odată ce am văzut acel cadru cu Florin Lăzărescu mergînd cu bicicleta prin Iaşi, mi-am dat seama că regizorul a reuşit să surprindă acele singularităţi atît de importante care dau consistenţă unei personalităţi.

Love-Hate relationship

S-a vorbit de foarte multe ori despre faptul că scriitorii şi intelectualii români au o relaţie problematică, un fel de love-hate relationship cu propria ţară. Scriitori precum Norman Manea, Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu se raportează critic la ideea de România şi de identitate naţională. Aceasta ca urmare poate a faptului că ideile de comunitate şi identitate naţională au fost contaminate de propaganda comunistă. Ideologia naţional-ceauşismului a încercat să construiască false corelaţii între identitatea naţională şi dictator. Cei care au prins fostul regim îşi amintesc cum, pentru legitimarea puterii corupte, pe timpul lui Ceauşescu, erai dresat încă de la grădiniţă în spiritul unui patriotism encomiastic ce avea un singur scop: cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. În aceste condiţii, modul în care o scriitoare precum Gabriela Adameşteanu se raportează la ideea de naţiune şi de patriotism este semnificativ pentru o gîndire tipică scriitorilor din ţările ex-comuniste. Aş aminti numai cazul unui scriitor ca Gombrowicz, pentru care acel noi, ataşat automat ideii de identitate naţională, poate fi deosebit de nociv.

Un complex dragoste-ură caracterizează şi relaţia lui Norman Manea cu România. Autorul romanului Întoarcerea huliganului a fost, la începutul anilor '90, protagonistul unei polemici legate de publicarea eseului Felix culpa, o luare de poziţie critică în ceea ce priveşte raportul pe care unii dintre cei mai importanţi scriitori români l-au avut cu extremismele de dreapta şi de stînga. Episodul este reluat în film printr-un insert în care Norman Manea citeşte din Felix culpa tocmai concluzia eseului său: "România nu înseamnă doar Ceauşescu şi Zelea Codreanu, nici doar teroriştii îmbrăcaţi în cămaşa verde a Legiunii sau în uniformele de miner ale Securităţii. Există, în România, o moştenire a gîndirii democratice, chiar dacă slăbită de multele decenii de dictatură de dreapta şi de stînga. Există umorul şi bunul-simţ românesc, o adîncă relaţie cu cultura europeană. Mai există şi paradoxul şi ambiguităţile româneşti, nu întotdeauna nefaste [...] într-o ţară cu tradiţie antisemită ca România, sute de mii de evrei au supravieţuit ultimului război mondial". Vocea lui Norman Manea, care este filmat pe străzile New York-ului (adevărată colecţie de naţiuni şi de identităţi), conturează în film o identitate asumată critic şi clădită pe fundamentul limbii române, cea care a rămas pînă astăzi limba literaturii sale.

Oraşul, fie că acesta este Bucureşti sau Iaşi, este şi el unul dintre personajele principale ale filmului lui Alexandru Solomon. Bucureştiul este, pe rînd, Ştefan cel Mare al lui Mircea Cărtărescu sau Calea Victoriei aşa cum este cunoscută de Gabriela Ada­meşteanu sau de Norman Manea.

Cea mai interesantă apariţie din film este de departe cea a lui Florin Lăzărescu, acesta fiind şi cel care transmite cel mai pozitiv mesaj despre România. Nefiind unul dintre cei care preferă un mesaj naţionalist, cred în ideea exprimată de autorul volumului de povestiri Lampa cu căciulă. Nu cred că ideea lui Cioran, despre orgoliul întotdeauna rănit al celui născut într-o cultură mică, mai este astă­zi actuală. Literatura română recentă ne arată că acest complex de inferioritate este nejustificat, iar scriitorii care au cu adevărat ceva de spus provin astăzi din partea noastră de lume. Literatura română este, asemenea acelei imagini cu Florin Lăzărescu mergînd pe bicicletă, într-o mişcare care se află abia la început de drum.