Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Knight of Cups

The great beauty of Knight of Cups


FilmSense, martie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu cel mai recent film al său, Knight of Cups, Terrence Malick (cu ajutorul lui Emmanuel Lubezki - imagine, Jack Fisk - scenografie, A.J. Edwards, Keith Fraase şi Geoffrey Richman - montaj) împlineşte un proiect propriu, acela de a reuşi să reliefeze într-un concept vizual întreaga eExistenţă, una care în acelaşi timp are literă mică şi literă mare, uUna care este Adevăr şi, simultan, este şi (auto)ironie la adresa întreprinderii sale temerare; şi, în acelaşi timp, este şi înţelegere (pînă la urmă chiar i-a reuşit!) a faptului că iIstoria are un sens reprezentabil (cinematografic).

Sînt o mulţime de conjuncţii pe ecran, ca într-un joc în care, cu mai multe oglinzi în jurul unui obiect, reflexie cu reflexie, îi reprezinţi detaliile într-o imagine total-izatoare; toate detaliile într-o singură reprezentare, 2D. Imaginea totalizatoare, în acelaşi timp în care e reprezentată (secvenţă cu secvenţă), e reprezentată desperechiat; fiecare oglindă e întoarsă spre spectator într-o altă secvenţă, cu rezonanţe (cinematografice) care activează memoria (spectatorului), cea din urmă fiind cea care trebuie să reţină unghiurile prin care detaliile formează imaginea globală. Reprezentare în plan, 2D, în acelaşi timp imagine reprezentată şi text. Caligramă.

Într-o secvenţă urmărim cum un căţel de jucărie se rostogoleşte, face tumbe pe podeaua casei. Într-o altă secvenţă, într-un context vizual diferit, un copilaş încearcă să se ridice în picioare pentru a face primul pas firesc. E uniunea dintre mecanic (artificial - căţelul de jucărie) şi natural (mişcările copilului) într-un discurs despre importanţa de a fi nNatural, într-o lume în care naturalul şi artificialul se condiţionează reciproc, se anulează reciproc şi, în acelaşi timp, se conjugă în ideea de eEvoluţie. Spirit, teză, antiteză, sinteză, un discurs hegelian în care uUniversul e ca în Timaeus al lui Platon şi, mai înainte [unde mai înainte e trecut - Phaedrus, tot al lui Platon, recitat de vocea din off peste o imagine a eEvoluţiei, în care eroul filmului, interpretat de Christian Bale, urmăreşte într-un acvariu enorm cum peştii urcă spre lumină; unde mai înainte e şi viitor - în cinema, în acest film!], în creştinism, cu o linie clară între Bine şi Rău, ca efort - la Platon - de a întemeia şi de a sublinia în interiorul Fiinţei, pe criterii aristocratice, importanţa Cunoaşterii, ca privilegiu şi armă (morală) a Conducătorului. Dumnezeu.

Christian Bale e scenarist la Hollywood, un născocitor de lumi, cCreatorul. În jurul său gravitează lumea, fără el lumea rămîne fără poveşti, fără istorii, fără Istorie. Are toate privilegiile, este un spirit liber. Liber să călătorească pentru a strînge materialul necesar spunerii, istorisirii lumii. În călătoria sa, eEl este pPelerinul (The Pilgrim Progres Călătoria pelerinului de John Bunyan, o alegorie creştină prezentată sub formă de vis) şi este tînărul fFiu trimis de rRegele din Est în Egipt în căutarea Perlei (Imnul perlei din Faptele lui Toma, e cealaltă scriere asumată în naraţiunea de pe ecran - un pasaj din The Pilgrim Progress şi un rezumat al Imnului deschid Knight of Cups). Este risipitorul şi culegătorul, e imaginea conştiinţei libere în căutare de sine (şi, ca înţelegere a sinelui, în căutarea împlinirii). Acasă, la volan, pe drum, lent, pe repede înainte, şosele, drumuri suspendate, şine de cale ferată, stîlpi de înaltă tensiune, poduri, o reţea de comunicaţii construită de înaintaşii şi înaintaşii noştri, toţi aceşti fFii exploratori, prin care noi călătorim în căutarea sinelui. Senzualism şi intelectualism, artă înaltă şi kitsch, realitate şi simulacru, totul împlinindu-se în fFrumos.

Secvenţă cu secvenţă, elementele de pe ecran se continuă, cresc unele din altele, mingea de tenis trece în cactusul rotunjor, mişcarea valului în mişcarea camerei de filmat, care, cu fluiditate, în tot acest timp în care arată, reprezintă, şi conceptualizează, şi este lLumina. Într-o secvenţă, Christian Bale se desparte de soţia sa, Cate Blanchett; după multe ameninţări că pleacă, exasperată, ea îi spune să plece odată. El îşi întoarce privirea dinspre ea spre stradă, unde un muncitor de la salubritate, cu o pompă de aer în mînă, suflă praful şi frunzele de pe stradă, curăţă mizeria. Coincidenţă, conjuncţie. Într-o altă secvenţă, Christian Bale povesteşte cu un fost pPelerin în Tibet, care îi spune că oamenii de acolo, călugării, văd limpede fiindcă se lipsesc de orice fel de distracţii - nu e o curvă sau o soţie care să le scoată ochii: coincidenţă, conjuncţie: sîntem în capitolul în care pPelerinul-Bale e împreună cu Natalie Portman, care e căsătorită cu altcineva (altcinema). Fiecare secvenţă e conjuncţia unei secvenţe şi coincidenţa unei alte secvenţe, totul natural, organic, ca într-o reţea neuronală, ca într-o reţea de comunicaţii, peer-to-peer, anunţată de filosofie, cîntată de literatură, transfigurată în muzică, reprezentată în cinema, ca sumă filosofico-literaro-transfiguratoare. Exteriorizată (de la The Thin Red Line, Terrence Malick caută acest discurs), reprezentată şi, finalmente, împlinită / memorată.

tTatăl are trei fFii, unul decedat. Între scenarist, fratele său şi tată relaţiile sînt tensionate. Dar în acelaşi timp în care e o luptă între tTată şi fFiu, e şi comunicare între aceştia. Secvenţele filmlui (cu monologuri în off) sînt ca nişte eEpistole între aceşti poli, poli culturali (filosofie, Creştinism), poli reali (tată-fiu), prinşi într-o eEvoluţie naturală. tTatăl îşi îndeamnă fFiul să se îndrepte către Lumină, eEducaţia însăşi invită la asta; în acelaşi timp, accesul la lumină e cel mai firesc lucru în natură: e evoluţia însăşi. Frumosul natural, frumosul Naturii. Şi în tot acest timp - timpul vizionării - discursul nu e deloc pretenţios. Gravitatea Luminii este amendată: la un moment dat, un negru spune că, în întunecimea sa, şi el caută lumina. Michael Jackson, poate.

Discursul e construit la întîlnirea teatrului cu literatura, muzica şi cinematograful, pe teritoriul artei contemporane. Secvenţe aparent banale deschid performance-uri neaşteptate, suite de secvenţe cu imagini din lume se regăsesc în instalaţii, în galerii prin care trec personajele. Secvenţele curg una după cealaltă în timpii potriviţi, Malick nu stăruie pe un detaliu mai mult decît e necesar pentru a naşte coincidenţe şi conjuncţii fireşti. Fireşti, adică naturale şi culturale. Reale şi mintale, real-conceptuale. Şi publicitare. Şi politice. Săraci, bogaţi, diferenţe sociale. Totul în imagini frumoase, simfonice, polifonice.

De la Platon la Augustin la Hegel, prin Baudrillard, Barthes, Foucault. Las Vegas: în acelaşi timp în care ai spune (din afară) că e un kitsch monumental, dinăuntru (din film) ai spune că e Roma antică (renăscută). Toate drumurile duc acolo, la Roma-LasVegas, simulacrul suprem, oraşul care nu doarme niciodată - oraşul-etern-luminat, unde visurile sînt scoase la joc. Toate drumurile duc acolo, la Roma-Hollywood, la Cinema, ghid fiind cărţile de Tarot. Ocult şi Religios, misterios, raţional, adevărat şi fals, totul este iImagine. Imagini statice, fotografii, cameră care înaintează, lent, fluid, mişcare, cinema. Un fFrumos fără margini: Viaţă şi Cinema!





 Toate articolele despre Knight of Cups


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Prinţul adormit - Knight of Cups, Alin Vara


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer