Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Mustang

Aman, aman - Mustang


FilmSense, aprilie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mustang este un film turcesc semnat de Deniz Gamze Ergüven, până acum mai mult actriţă, aflată la primul ei lungmetraj regizat. Cu toate că are spre patruzeci de ani, ea debutează doar acum în cinematografia mare. Cazul ei nu este deloc singular. Concurenţa, fiind atât importantă, face dificilă spargerea barierei anonimatului: pe lângă faptul că trebuie să fii un cineast bun, mai ai nevoie şi de o doză considerabilă de noroc, nişte relaţii, oareşce fler în alegerea subiectului.

Ergüven este, totuşi, un caz fericit. I-au luat mai mult de zece ani de activitate, dar a reuşit, cu Mustang, să pătrundă acolo unde tinde toată suflarea cineastă. Ba mai mult, a primit şi un premiu, Label Europa Cinemas oferit de asociaţia omonimă, care îşi propune să faciliteze câştigătorului o distribuţie mai bună pe continent. O apariţie la Cannes cântăreşte foarte greu: celelalte festivaluri, aflate în imediata apropiere a acestuia, invită aproape automat proiectul în competiţiile proprii. În 2015, când Rams a luat Un Certain Regard, selecţionerul principal al TIFF, Mihai Chirilov, s-a felicitat pe bună dreptate pentru ochiul avut pentru acelaşi film, pe care îl selectase înainte printre cele care intrate în cursa pentru Trofeul Transilvania.

După premiera de pe riviera franceză, Mustang a putut fi văzut, în ordine cronologică, la Karlovy Vary, Odessa, în Noua Zeelandă, la Melbourne, Veneţia, Toronto şi lista poate continua. Sebastian Schipper, alt regizor care s-a impus recent, cu Victoria, vehicula ideea că, după ce Berlin i-a inclus proiectul în selecţia oficială, Toronto sau Sundance au revenit asupra deciziei şi i-au cerut expres filmul pentru ediţia care urma - cu toate că el îl înscrisese în cea precedentă, dar nu trecuse de procesul de triere.

La fel ca Schipper, Ergüven a ajuns, dintr-o dată, un nume de luat în seamă. Filmul ei, al cărui plan narativ este plasat într-o zonă ultra-conservatoare din Turcia, vorbeşte despre diferenţele culturale dintre locuitorii acelor meleaguri şi spectatorii festivalurilor occidentale. Pentru noi, o astfel de istorie se dovedeşte de neconceput: cinci fete, ale căror părinţi au murit de ceva timp, sunt crescute de rude apropiate. Considerate că au un comportament indecent şi ajunse la vârsta căsătoriei - care înseamnă paisprezece-cincisprezece ani (!) -, sunt retrase de la şcoală, închise în casă, abuzate şi măritate una după alta, pe bandă rulantă. Petiţori trecuţi binişor de majorat se perindă prin casa lor împreună cu părinţii, în timp ce fiecare dintre fete trebuie să facă, pe rând, frumos.

Ergüven nu se rezumă la a documentaria o astfel de situaţie, ci o umple cu multă semnificaţie, comentând-o. Pe fiecare dintre Lale, Nur, Selma, Ece şi Sonay, o individualizează, aşteptând momentul potrivit să îi ofere prim-planul. Diferenţa de vârstă dintre ele este destul de mică. Între cea mai tânără şi cea mai înaintată în vârstă, sunt aproximativ patru ani. Regizoarea turcă e foarte atentă la felul în care dozează şi ordonează tragismul poveştii. La început, fetele sunt libere - aducând a căprioare în călduri, cărora băieţii din sat le dau târcoale cu o sete şi o poftă de neîmblânzit. Apoi, adulţii din viaţa lor intervin brutal şi decisiv. Le încarcerează, iar noi, spectatorii, asistăm la baricadarea clădirii: gratii la toate geamurile, sârmă ghimpată pe gardul de beton oricum foarte înalt, corecţii fizice aplicate la cel mai mic pocinog etc. Doamnele casei, mai mult de frică, încearcă să mai ascundă din boacănele acestor adolescente dornice de activităţi mai mult sau mai puţin tipice vârstei lor.

Cu ajutorul muzicii de cadru, precum şi al unul montaj realmente eclectic şi selectiv, Ergüven îşi duce spectatorul în direcţia pe care o doreşte. Dubla ei cetăţenie, turco-franceză, se vede: abordare occidentală, pliată pe o istorie orientală. Având acces la un asemenea caz, cunoscându-i dedesubturile, Ergüven atinge echilibrul dintre naraţiune şi felul în care o spune. Din acest punct de vedere, al coerenţei povestirii, dovedeşte o îndemânare tipică mai degrabă unui cineast experimentat. Felul în care simte cum să taie, când trebuie să rupă şi când să lase mai lungă scena, face ca Mustang să îşi transmită mesajul.





 Toate articolele despre Mustang


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Evadare din universul Mîncare Curăţenie Sex - Mustang la Festivalul Filmului European, 2016, Călin Hera
 Feminitate în Turcia contemporană - Mustang, Flavia Dima
 Egalitatea de gen, în discuţie pentru liceeni prin filmul Mustang, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer