Gărâna aniversară - pe loc repaus, în ascultare - Gărâna, 2016

Gărâna is a small Norway sau Gărâna is in the middle of nowhere sau Gărâna is a small nowhere?!! Nuanţe complementare. Le analizăm contradictoriu, neînţelegând care variantă fusese invocată pe scenă. Stăm pe butuci şi aşteptăm începerea concertelor de seară. În a câta zi?

Gărâna is a small Norway, tautologie purtată cu satisfacţie (pentru una dintre cele mai celebre convivialităţi de jazz din Europa de S-E). Gărâna is a small nowhere - atribut peiorativ, ne gândim. Dar, totuşi, small nowhere ar putea fi o revendicare poate chiar mai potrivită, dacă nowhere e înţeles drept nonloc în care dualităţile (culturale) se amestecă într-o infuzie de mixturi muzicale, atât de specifice pentru diversitatea jazz-ului. Nonloc pentru repaus, toropire în impulsuri sonore, cu singura monomanie vizibilă, pe parcurs de cinci zile - melomania. Rezervor suprasaturat de experimentarea... umanului - de la bancurile Moşului la naturaleţea şi eleganţa (merg împreună!) ale lui M. Giura, am găsit Gărâna drept nonloc în care nu e necesar să re-acţionezi tot timpul, să faci vâlvă, să-ţi vânturi imaginea, să-ţi porţi combustia mereu la vedere.


Heterotopie intimă şi muzică pentru idealişti. În intruziunea nils-molvaeriană, printre alte câteva mii de oameni, mi se pare că aud amplificată până şi respiraţia aceluia care stă aşezat lângă mine. Orice alt sunet e perceput în plus, balast. Chirurgia emoţiei, claritatea trompetei, a/cord deschis. Orice alt simţ devine discriminat, în faţa auzirii. Doar în întuneric pot găsi geamănul unei trompete strangulate. Biografia se pulverizează, persona-litatea scade, pentru un sentiment comun, ritualul individual compune semnificaţia colectivă.


Ţesutul viu se lichefiază în inerţie şi abia clipeşte pe parcursul concertului. Amorţirea corpurilor păstrează canalele simţurilor deschise. Lirism, mustim în muţenie, ovaţii finale.

Liviu Butoi îşi bate suflătoarele până la epuizare. Un corp devenit instrument de jelanie istoveşte fără să marcheze urma autorului. Îl reascultăm în maşină, la întoarcere spre Cluj, cu surprinderea că, după câteva ore, suntem încă instalaţi pe carosabil. Imersiunea, asaltul sonor s-ar juca şi cu lejeritatea responsabilităţii; n-am derapat decât într-un ambient posibil, în care oamenii îşi respiră ultimele particule de oxigen dintr-un saxofon, iar apoi... pauză. Repeat track.


KTU - iniţiale unei noi forme de arte marţiale. Trei dihănii - Pohjonen, Gunn, Mastelotto zidesc un teatru al instrumentelor. K. Pohjonen, finlandezul nomad bolboroseşte şi-şi descarcă eul spectacular. Simbioză forţată. Corpinstrument. Viol cu un acordeon (d)inamic şi o vânătoare warr-guitarizantă. Nocive, şocuri sonore seduc / produc un consumator epidermic.


Contemplarea statică, rece. Louis Sclavis - sclavagismul virtuozităţii închise în propria piele. Spaţiu sacrosanct, sub clopotul de sticlă nu poate pătrunde bruitismul aplauzelor şi-al aclamărilor entuziaste; interpret-spectator înseamnă, găsesc, împreună cu...

În mijloc de amiază, servesc festin, la Hanul la Răscruce, ritmuri etnice cu Emil Bîzgă Quartet. Bucate folcloristice se predau tradiţionale, recognoscibile, dar se transformă în impro-acrobaţii.

Polish-punkista-pianista Joanna D., singura prezentă feminină-androgină din cadrul festivalului, alături de încă trei teenageri contagiază auditoriul. Scenariu ludico-hypnotique. Don Juan, jazzman Wojtek zguduie contrabasul, poftă şi lăcomie de viaţă şi râs, înfulecă aplauze, selfie-uri nonşalante. Polka-clocot şi două cover-uri acceptate cu toleranţă, oarecum vinovată. Auditoriul uşor comodificat, reacţionează, totuşi în avalanşa de quick dopamine jazz. Charisma de absolvenţi de actorie, prezenţă de costume apretate şi ochelari fumurii. Jazz de zdrelit genunchii şi făcut autostopul.


Virtuozitatea de a-l face pe celălalt vizibil pe scenă, iar nu de a-ţi lustrui laurii proprii, e exersată în ultima seară cu Arild A. Trio, alăturat oaspetelui la clape, Helge Lien. Interpretează într-o oglindă în care diferenţa de generaţii se citeşte abia în părul cărunt al lui Arild. Tommy Smith zdruncină un saxofon antrenat în mania persecuţiei. Acesta nu e rafinament sonor... şi, ce bine, când un girofar ne verticalizează cu exclamaţia că există un timp al urgenţei! Fiecare geamăt de saxofon se vinde drept act ultim, ucis. Şi, totuşi, pulsul continuă.


Ocazie bună de gândit de-a valma, stau în hamac, Kimmo and his team plug in. Soundcheck-urile în plin soare, mici hint-uri şi impulsuri fracturate, anticipează greoi acordurile de seară. Psiho-activez doar la o piesă sau două, cu teama de a nu emite previziuni false. Graba sunetelor în probă, satisfăcătoare pentru câţiva photo-voyeuri. Alungiţi pe butuci, fixează cadrul şi captează gestualităţi cotidiene - corpuri (de instrumentişti) firesc funcţionale şi în afara sculpturii - corpinstrument. Caut în pregătirea instalaţie-instalare o desluşire a unui mic... sfat de viaţartă, intuit... negrăit... poate fanatismul să-ţi locuieşti trăirea în practica aceleaşi... percuţii.

Create New Folder. gărâna.20.

În pivniţa Windows gărâna.20. îmi arată cinci zile petrecute la fel - simptom (personal) improbabil pentru un festin cu zeci de muzicieni (mai sus invocaţi poate nici o pătrime). Propun un zoom bun pentru o ocheadă dinafară-înăuntru... şi urmez / urez încă un an cu ritualul-obişnuinţă de imaginare / verificare de line-up.

Winamp-ul e deschis cu gândul că 4.30 de minute de intonaţii şi ritm (aici Helge Lien fermentează în Nardis) ne pot fi hrană pentru o întreagă zi.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.