Suplimentul de cultură / aprilie 2014
Copii răi
În 2011, la Teatrul Luni de la Green Hours, avea premiera Copii răi, un spectacol în regia lui Alexandru Mihăiescu pe un text al Mihaelei Michailov. Autoarea documentase o întâmplare reală devenită ştire virală de televiziune: o fetiţă de clasa a IV-a fusese pedepsită cu violenţă de "doamna", iar, mai apoi, colegii mimetici îi aplicaseră un tratament corectiv încă şi mai aspru. Spectacolul a avut un destin scenic pozitiv, jucându-se încă şi acum, la longevitatea lui contribuind tema aleasă, calităţile dramaturgice ale textului, talentul actriţei Katia Pascariu şi devotamentul estetic al întregii echipe de realizatori (live-video: Cinty Ionescu, mişcarea scenică: Farid Fairuz, scenografia: Adrian Cristea).

Ca autor, Mihaela Michailov este atrasă de subiectele cronice ale societăţii, tratate dramaturgic în chei care combină realism, naturalism, minimalism, dar le imprimă şi un lirism aseptizat, care tulbură privitorul. Pornind de la fapte de viaţă, Mihaela Michailov le transformă în texte dramatice cu caracter de generalitate, expresii generice ale unor stări sociale autohtone, la care cu toţii ar trebui să medităm. Dramaturgia Mihaelei Michailov e una implicată politic, e un gen special de artă participativă care orientează spoturile teatrului spre puncte nevralgice din mediul public înconjurător. Scriitura ei e modernă, are încărcătură dramatică, intensitate, e un mixaj de tragic şi comic, în care cele două registre se reliefează reciproc prin forţa contrastului.

Mihaela Michailov priveşte lucrurile din interiorul fenomenelor care îi atrag atenţia. A scris multe piese despre/cu copii şi adolescenţi, a făcut ateliere de dezvoltare a creativităţii la aceste vârste, crede în puterea educativă a teatrului de acest tip, care trebuie să se adapteze permanent, să rămână conectat la spiritul timpului propriu copilăriei. Copilăria de azi nu mai e precum copilăria bunicilor, timpii istorici sunt alţii, iar procesul educaţional ar trebui să ţină cont de evoluţia lumii.

Pe asemenea coordonate se pliază piesele Mihaelei Michailov. Ea scrie despre copiii şi adolescenţii de azi punându-se în papucii lor, cum se spune, devenind vocea lor, oferind tuturor o oglindă în care trebuie să privim cu toţii, elevi, profesori, părinţi, bunici, vecini, prieteni, cunoscuţi, oameni de pe stradă. Încărcate de verosimilitate, textele ei vizează preferenţial inteligenţa emoţională a spectatorilor.
 
Performanţa în învăţământul autohton înseamnă acumularea unui pachet cât mai mare de cunoştinţe, chiar dacă unele perimate, medii maxime, rezultate la concursuri şcolare naţionale/internaţionale, sute, mii de probleme de matematică, fizică rezolvate de azi pe mâine. Profesorii buni sunt cei care impun elevilor un ritm ce nu mai îngăduie nici timp liber, nici răgaz pentru descoperirea adevăratului eu al fiecăruia. Tiparul din învăţământul românesc e copilul premiant, olimpic, numai că lumea e frumoasă pentru că e foarte diferită şi nu toţi trebuie forţaţi să se potrivească acestui şablon competiţional. Numai că, dacă nu te conformezi, devii un copil rău! Îmi amintesc că, la una dintre orele de dirigenţie din etapa şcolarităţii mele, învăţătoarea, care era OK, insista ca fiecare dintre noi să dezvăluim ce lucruri rele am făcut acasă. Eram tipul de copil extrem de curios, care, din cauza acestei curiozităţi, mai făceam şi pozne, dar atunci am avut dificultăţi în a identifica dacă fusesem copil rău sau nu. Ca să dau bine, am inventat ceva care nu se petrecuse în realitate. Deşi nu fusesem copil rău, devenisem. Pentru că "trebuia"!
 
Orarul săptămânal al unui şcolar din România arată cam aşa: "din 168 de ore ale săptămânii, un copil doarme 56. Asta înseamnă că-i rămân, în fiecare săptămână, 112 ore ca să-şi construiască un sine. În fiecare săptămână, un copil se uită 55 de ore la televizor. Asta înseamnă că-i rămân 57 de ore ca să crească. În fiecare săptămână, un copil stă la şcoală 30 de ore. Opt ore îi iau pregătirea şi drumul la şcoală şi înapoi acasă, şapte ore temele. Un total de 45 de ore, timp în care este constant supravegheat, n-are spaţiu intim şi este pedepsit dacă încearcă să-şi impună individualitatea. Îi rămân, în fiecare săptămînă, 12 ore ca să existe", cum zice statistica din piesă. Dar pentru joacă?
 
Din mărturisile Katiei Pascariu am aflat că pentru Copii răi au lucrat foarte intens, în echipă, vreme de vreo lună şi jumătate şi că statutul de independent, care, în România, nu-ţi oferă prea multe condiţii materiale, i-a obligat la foarte multă creativitate. Actriţa şi-a tratat toate personajele cu aceeaşi unitate de măsură. Nu a luat partea victimei, a fetiţei, ci le-a dăruit tuturor, inclusiv "Doamnei" şi colegilor ei care practic o torturează, aceeaşi atenţie interpretativă. Iar asta se vede, se simte, e un spectacol echilibrat, care nu stabileşte vinovăţii, relatează cu mijloace scenice, pune un deget pe o rană. Katia Pascariu e super tare, trece firesc, în fracţiuni de secundă, de la un rol de copil la cel de cadru didactic adult, la copil vulnerabil, la copil timid, la copil rău. Katia Pascariu are talent cu carul. Cei care n-o cunosc, poate nici n-o observă când trec pe lângă ea, pentru că are o înfăţişare comună, aş zice chiar ştearsă. Dar când începe să joace, se transfigurează şi nu-ţi mai poţi dezlipi ochii de ea. Cu spontaneitate şi inteligenţă scenică în momentele interactive, atât de grele, îşi activează capacitatea de improvizaţie, spiritul ludic şi ţine în mână audienţa, fără a ieşi din spiritul spectacolului. Un costum neutru îi permite să se metamorfozeze prin atitudine, voce, postură, rostire, fără artificii inutile, făcându-i jocul foarte credibil. 
 
Într-un interviu, Mihaela Michailov declara că, în opinia ei "copilăria se termină când nu mai eşti. Faptul că devenim oameni mari nu înseamnă că nu mai citim poveşti sau nu ne mai uităm la desene animate. Înseamnă că ne blazăm mai uşor şi că ni se tasează mai repede coloana imaginaţiei. Când nu ne mai jucăm, am devenit nespus de trişti." Copilăria şi tinereţea nu sunt delimitate de vârstă, sunt o stare! Depind de noi! Iar de la copii avem întotdeauna de învăţat!

De: Mihaela Michailov Regia: Alexandru Mihăescu Cu: Katia Pascariu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus