Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Arkadia ShortFest, 2016

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Linogravură în două acte - Ziua 2 la Arkadia ShortFest, 2016


septembrie 2016
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A doua zi de Arkadia ShortFest, 2016, mi-a oferit, în prima parte, două ateliere consistente despre formele de manifestare a artei şi despre cum, din puţin albastru, poţi (re)crea universul.

Multimedia Workshop, coordonat de Andra Nedelcu, ne-a învăţat cum arta cinematografică se exprimă şi prin arta cuvântului, a dansului, pe lângă cea a imaginii motrice propriu-zise. Vizionând o serie de fragmente din filme precum Billy Elliot sau Pina, fiecare participant a ales câteva cuvinte care să descrie starea pe care i-au oferit-o cele câteva minute de proiecţie. După ce toate cuvintele au fost colectate, pe echipe, am conceput câte o poezie, folosind cuvintele resşective. Rezultatul a fost unul aproape suprarealist, dar care a redat, surprinzător, exact furtuna de stări generate de fragmentele de film. După această etapă, au existat o serie de alte exerciţii de încredere şi de comunicare între partenerii de echipă. Fie că a existat un contact vizual sau o oglindă invizibilă care ne-a conectat unii cu ceilalţi, nu am slăbit nicio clipă undele vibrante dintre noi.

Printmaking Workshop, coordonat de Claudia Ilea, a fost o călătorie printre spaţiile micro ale unui circuit pe care, de cele mai multe ori, îl ignorăm. Circuitul nostru interior gravat pe piese de linoleum. Am colorat aceste forme reliefate migălos de însăşi instructoarea atelierului, căreia inspiraţia i-a venit după ce a citit gândurile unui scriitor italian. Această ştiinţă a imprimării modelelor realizate pe linoleum se numeşte linogravură. Şi aici am simţit o adevărată vrajă în emoţia aşteptării rezultatului imprimat, ca la naşterea unei alte fiinţe.

Printre scurtmetraje, voi aminti de Padre, care este o animaţie de o fragilitate impresionantă, bântuită de un conflict politic, de un ceas cu pendul şi de o cameră necunoscută. Doamna cenuşie din poveste are un chip rigid, trasat geometric, e palidă şi încruntată, privind către lumi nevăzute de ceilalţi, acceptând supusă rutina, amintindu-şi sau, poate, blocându-se în timp, că viaţa ei este dictată de secundele ceasului cu pendul. Îşi îndeplineşte zilnic ritualul destinat unei amintiri. Priveşte în fiecare zi cum, în curtea interioară a blocului în care trăieşte, cade câte un porumbel, care moare fără explicaţie. Urmărindu-i viaţa, observăm cum, la finalul scurtmetrajului, curtea interioară se umple de porumbei răniţi care, odată cu tragerea perdelelor de la fereastră, devin inexistenţi pentru spectator. Din acest tablou regizat de Bou Grasso, am închis în mine timpul oprit, claustrarea, ritmul imaginilor, ochii care par că se scurg pe chipul personajului, fotografiile alb-negru şi vocea radioului, singura voce pe care o auzim, plină de revoltă, furioasă, dezamăgită.

Temporada seca, regizat de Diego Rivera, ne oferă o perspectivă tulburătoare asupra morţii. Domingo îşi pierde soţia, căreia îi resimte prezenţa în toate obiectele din casă, declarând că, prin moartea sa, soţia lui a luat totul şi că nu i-a mai rămas nimic, pentru că ea era în toate şi toate erau ea. Respins de rude, victimă a glumelor copiilor din regiune, singur printre valurile mării, care par că îl înghit, îşi abandonează viaţa reală, trăind în timpul amintirii, reconstruit prin fotografii, obiectele personale ale soţiei şi prin oglinda spartă, care îi reflectă chipul incomplet, suspendat în trecut. Simbolic, îşi arde capra, ca un fel de sacrificare către zeii secetei, de la care bunicul său îşi putea recupera energia.

Lighta este o animaţie care-ţi oferă o senzaţie revigorantă. Într-un stil aproape copilăros, nostalgic, Andrej Gregorčok personifică o drăgălaşă lampă de birou, care se simte brusc eclipsată de soarele care nu-i mai permite să se joace cu umbrele proiectate pe perete. În absenţa stăpânului, mica lampa de birou plănuieşte o modalitate prin care să scurtcircuiteze Marea Lampă care îi tulburase viaţa liniştită din camera permanent întunecată până în momentul reparării telecomenzii care a permis, in final, deschiderea ferestrei. Prin încercările sale declanşează o adevărată beznă în oraş. Acest eşec, însă, pune în pericol viaţa stăpânului. Dar soarele, mereu zâmbitor şi amabil, salvează situaţia, dovedindu-se chiar prietenos cu naiva lampa de birou, care tânjeşte după joc şi afecţiune.

The house in the envelope, regizat de Sanela Salketic, este povestea de o zi a Leylei care, la un an după moartea tatălui sau, decide să-şi viziteze familia din Istanbul. Este nevoită să obţină semnătura bunicului său pe un act care atestă existenţa unui moşteniri lăsată de tatăl său. În căutarea bunicului, un taximetrist amabil o ajută să ajungă la destinaţie. Pe drum, însă, ei devin mai apropiaţi, atribuindu-şi fiecăruia câte un nume. Însă povestea lor durează doar câteva minute, fiecare reîntorcându-se la viaţa sa monotonă. Într-o notă detaşată, scurtmetrajul se termină cu discuţia prietenoasă dintre Leyla şi bunicul său.

Inferno este o călătorie în lumea abstractă a visului. Rico Mahel reuşeşte să tulbure spectatorul nu numai prin imaginile şocante din visul personajului, dar şi prin exprimarea sugestivă a ideii că, pentru protagonist, visul se prelungeşte în realitate, fără putinţa de eliberare. Încercând să îşi amintească chipurile părinţilor săi, el conştientizează efemeritatea sfâşietoare a prezentului. Că totul devine, în final, trecut conservat în memorie. Şi dacă memoria, construită pe baza unor amintiri atât fragile, se pierde, nu mai ai nimic. Albumul cu fotografii, reminiscenţele dintr-o toamnă cu gust de bomboane şi chipuri şterse, flăcări, tăcerea sau vidul dintr-o apă stătătoare, umbrele care revin obsedant în inconştientul lui, toate acestea construiesc o adevărată muzică a timpului oprit. Pentru restul lumii, Erik nu mai există.

Aceasta a fost ultima seară petrecută alături de culorile ruginii din spaţiul uzinei. Va invit să nu rataţi ediţia următoare, pentru că se petrece ceva nemaipomenit în Uzinele Camexip din Băicoi, care au găzduit în acest interval de timp un festival despre arta care se transformă în tine asemenea unui zbor de fluture, în ritmuri metalice.









 Toate articolele despre Festivalul Arkadia ShortFest, 2016


0 comentarii

Spacer Spacer