Regia: Nick Love
Scenariul: Nick Love
Producători: Allan Niblo / James Richardson
Imaginea: Damian Bromley
Scenografia: Paul Burns
Festivaluri Internaţionale: Locarno 2004, Tiff 2005
Premiul Kodak pentru cea mai bună imagine - Dinard 2004
Despre film:
Football Factory este un film despre fotbal, despre suporteri, despre cum au ajuns britanicii să ridice la apogeu cultul unui sport, despre cum sportul acesta le schimbă vieţile. Despre fotbal ca scop în viaţă în lipsa altui scop, despre fotbal ca refugiu într-o ţară care de secole a cultivat mândria oamenilor de a fi cetăţenii unui imperiu, şi care acum, a ajuns să-şi dezamăgească propriul popor.
Regizorul Nick Love merge mai departe şi adaugă fanatismului din sport un mesaj politic: "Filmul va trece testul timpului, sper să fie memorabil, un film post-millenium, care descrie un popor ce s-a săturat de felul în care îi este condusă ţara. Filmul spune tot ceea ce oamenilor le este frică să spună. Filmul arată nemulţumirea naţiunii faţă de Marea Britanie condusă de Blair".
Football Factory e un studiu adevărat, despre loialitate, despre violenţa fotbalului şi cultura masculină. Povestea se derulează în jurul lui Tommy Johnson, un tip de vreo douăzeci şi ceva de ani, plictisit, care trăieşte pentru weekend, sex de ocazie, bere la gheaţă şi droguri trăsnitoare. Viaţa lui Tommy merge domol pe făgaşul descris, până are parte de o întâlnire violentă cu o gaşcă rivală cu care începe un război, iar o serie de coşmaruri îl determină să-şi pună întrebarea existenţială: merită o viaţă ca asta?
Prin ochii lui Tommy se văd relaţiile de camaraderie dintre bărbaţii a trei generaţii. Football Factory redă o poveste plină de adrenalină, aprinsă de droguri, despre prietenie, răzbunare şi violenţa din jurul stadioanelor.
"Cea mai bună carte a anilor 90 despre fotbal şi despre cultura celor care muncesc pe care am citit-o vreodată. Cumpără-o, împrumut-o sau fur-o imediat!"
(Irvine Welsh)
Filmul a fost realizat după romanul The Football Factory, de John King, publicat în 1996. Romanul a fost un succes uimitor, atât în ce priveşte critica, cât şi comercial. The Football Factory descrie huliganismul din fotbal, ridicat în Anglia la nivel de epidemie, fenomen care s-a insinuat în cultura britanică şi care a devenit subiect de polemică în rândul sociologilor.
The Football Factory a fost, de asemenea, un succes teatrl, după ce romanul a fost adaptat şi pus în scenă de The Brighton Theatre Company în 1988. Piesa a fost adaptată şi regizată de Paul Hodson şi Chris Stagg, Actorul Steve North, care este şi unul dintre producătorii filmului, juca în piesă, când a fost prezentat lui Nick Love.
Personajele:
Povestea se derulează prin ochii lui Tommy, un tip de vreo douăzeci şi ceva de ani, căruia întotdeauna i-a plăcut să sară la bătaie, fie că era vorba de o fată sau vreo chestiune de fotbal. Pentru Tommy, adrenalina este totul. După o noapte de hoinăreală cu prietenul lui cel mai bun, Rod, reuşeşte să-şi atragă duşmănia într-un mod cu totul neintenţionat a lui Fred, un lider al suporterilor Millwall. După o răfuială în stilul "dinte pentru dinte", Tommy începe să aibă coşmaruri chinuitoare. N-are pe ce sau cine să se sprijine şi trebuie să înfrunte situaţia.
Billy Bright face parte din generaţia în vârstă a Galeriei. E un tip care priveşte plin de amărăciune ce a devenit ţara lui şi se simte dezamăgit de sistem. În afara de faptul că prin mulţimea pe care o comandă, îi impresionează pe puşti, e un tip trist şi izolat, a cărui viaţă tinde rapid să scape de sub control.
Fred conduce suporterii Milwall, duşmanii declaraţi ai Chelsea. Lucrurile ating un apogeu când el şi Tommy îşi încrucişează drumurile.
Rod e cel mai bun amic şi confident al lui Tommy. Viaţa lui ia o cotitură neaşteptată atunci când o întâlneşte pe femeia visurilor lui. Descoperă că legăturile dragostei sunt mai puternice decât oricare altele.
Zeberdee e un tânăr guraliv care a intrat de curând în rândurile Galeriei, dar care are deja în urmă un trecut de infracţiuni şi droguri. Zeberdee vrea mai mult decât poate, adică aspiră la o poziţie mai bună în Galerie, însă, fiind destul de sărac înzestrat intelectual, nu-şi va putea împlini visurile şi se duce tot mai jos.
Bill Ferrell este un veteran din cel de al doilea Război Mondial, şi are în jur de 75 de ani. Trăieşte mai mult din amintiri, împreună cu prietenul lui din copilărie, Albert Moss, după ce amândurora le-au murit nevestele. Cei doi moşi se ţin de năzbâtii, încearcă să se bucure de fiecare zi, încă să-şi mai facă de cap cu femeile şi să se îmbete turtă. Într-o zi, Albert moare iar viaţa lui Bill se schimbă. Încearcă să depăşească momentul şi vrea să-şi facă un nou început în Australia.
Echipele Chelsea şi Millwall se vor confrunta în teren, în FA Cup, dar suporterii ambelor echipe pun la cale o răfuială cumplită, departe de ochii şi urechile poliţiei. Un plan de acţiune se conturează. Data, ora şi locul sunt stabilite. Tot ce trebuie să facă Tommy e să se controleze şi să nu se lase pradă coşmarurilor. Şi mai bine ar fi să se ferească din calea lui Fred, care a devenit un câine însetat de sânge.
Urmează bătaia dintre suporterii celor două echipe rivale. Poate galeria Chelsea să învingă galeria Millwall?
The Football Factory a fost filmat în şase săptămâni, între aprile şi mai 2003, undeva prin South East London. Filmul a fost realizat după un scenariu scris de Nick Love, care a semnat şi regia. Filmul de debut al lui Nick Love Goodbye Charlie Bright a fost unanim salutat de critici în 2001.
Despre distribuţie:
DANNY DYER (Tommy Johnson) a jucat rolul infamului Moff din Human Traffic, un cult al genului clasic şi în comedia despre viaţa în puşcărie Mean Machine. A mai jucat în High Heels and Low Lifes de Mel Smith şi Goodbye Charlie Bright, film semnat de Nick Love. Danny a apărut în multe filme de televiziune de succes, printre care Foyle's War, Soldier, Soldier şi a Touch of Frost. De curând, a apărut în Second Generation şi Family, difuzat de BBC 1.
Danny despre personajul lui: "Personajul meu nu un huligan veritabil, dar, din cauza mediului în care a crescut, nu prea are altă şansă decât să se lase absorbit de fotbal. Deşi pe tot parcursul filmului se tot întreabă ce caută el în acolo, îi place la nebunie o bătaie aprigă!" Cea mai grozavă experienţă: "Cea mai frumoasă zi, a fost cea cu bătaia Chelsea vs. Millwall. Au fost implicaţi foarte mulţi oameni şi adrenalina o luase razna. Era ca atunci când eram pe terenul de joacă, numai că acum crescusem. A fost ca o scenă din Braveheart!"
FRANK HARPER (Billy Bright) Frank a jucat în peste 20 de filme, printre care In the Name of the Father, în 1993, Lock, Stock and Two Smoking Barrels, 1988, Out of Control (TV 2002), Bend It Like Beckham (2002) şi Lucky Break (2001). A lucrat cu Allan Niblo la South West Nine (2001) şi Goodbye Charlie Bright.
Despre personajul său: "Billy e o contradicţie, un suflet pierdut printre bărbaţi, un tip care nu s-a maturizat niciodată. Dialogul este însă impecabil." Întrebat dacă se recunoaşte în Billy Bright sau dacă a trebuit să facă cercetări pentru rol, Frank afirmă că "am făcut 24 de ani de cercetări pentru rol, am aşteptat să-l joc de foarte multă vreme!"
TAMER HASSAM ( Fred) Tamer a terminat cel de al cincilea film în şase luni, după The Calcium Kid (- titlul de lucru - cu Orlando Bloom), Danny the Dog în regia lui Luc Besson (cu Jet Li, Morgan Freeman şi Bob Hoskins), Spivs, Layer Cake de Guy Ritchie şi Matthew Vaughn şi The Football Factory.
"Am crescut şi am trăit toată viaţa în Millwall şi în jurul terenului de fotbal. Rolul pe care l-am primit îmi este foarte familiar. Personajul meu e violent, agresiv, e lider al Millwall Bushwhackers."
ROLAND MANOOKIAN (Zeberdee) a mai lucrat cu Nick Love în Goodbye Charlie Bright şi Nauvaise Passe" (1999). În 2004 a ajucat alături de Mike Reid, Rick Mayall şi Rom Bell în O, Marbella, în regia lui Piers Ashworth.
Printre filmele de televiziune în care a jucat sunt Great Expectations (1999) şi Storm Damage (1999), As If, The Vice.
"Interpretez rolul lui Zeberdee, un tânăr rebel căruia îi lipseşte o direcţie în viaţă. Nu a fost călăuzit şi a nimerit într-un anturaj greşit. Nick Love a dorit ca personajul să fie reprezentativ pentru noua generaţie care se ridică." Cea mai mare provocare pentru actor: "Am încercat să nu mă las pocnit în figură, să nu-mi spargă nasul în marele final al filmului."
DUDLEY SUTTON (Bill Farrell) Filmografia lui Dudley cuprinde Song for Raggy Boy, Cheese Makes you Dream, This Filfthy Earth, Orlando de Sally Potter, The Rainbow pentru Ken Russell, Casanova de Fellini, The Big Sleep şi The Pink Panther Strikes Again. Printre filmele de televiziune sunt demne de a fi remarcate Lovejoy şi Eastenders.
Faimos prin anii 60 şi mare amic cu Peter O'Toole şi Richard Harris, Dudley îl cunoştea de ani buni pe Nick Love. Nici nu a citit scenariul şi a acceptat rolul lui Bill Farrell. "Nick Love m-a sunat şi m-a întrebat dacă nu vreau să joc în următorul lui film, iar eu am zis da imediat, din dragoste şi respect pentru el. E fost minunat să lucrez cu el, are un fel de a vorbi direct şi e foarte onest."
JAMIE FOREMAN (Cabbie) A jucat în filme britanice de top, cum sunt Gangster No 1, Goodbye Charlie Bright, Elizabeth, Out of Control, Sleepy Hollow, ID, This Year's Love, Micawber pentru ITV, Family Business pentru BBC1. Cel mai recent film în care a apărut este Layer Cake de Matthew Vaughn.
Despre regizor:
NICK LOVE (scenariu, regie) de când a absolvit Bournemouth Film School a scris şi regizat două producţii , iar prima a fost Goodbye Charlie Bright (2001) cu Paul Nichols şi Danny Dyer.
"Spune Goodbye Charlie Bright şi automat spui bună Nick Love. Nu sunt multe filme semnate de regizori care debutează care izbesc audienţa atât de puternic sau să fie atât de distractive. Avem un nou talent aici." (The Observer, Peter Preston)
"Un film viu, cinstit cu el însuşi, şi un debut foarte promiţător" (Timeout, Tom Charity)