Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Football Factory

Şut în plasă sau şut în gură? - Football Factory


Averea, octombrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Oricât ar părea de ciudat, Football Factory nu este un film despre fotbal, aşa cum ni-l vând distribuitorii. Exceptând genericul, nu există în el nici o imagine surprinsă pe vreun stadion de fotbal, aşa că titlul ar fi putut fi la fel de bine "Fanaticii voleiului pe plajă" sau "Fanaticii hocheiului pe iarbă". Este un film despre violenţa întreţinută, dar nu şi generată direct, de un anumit sport. Sportul de aici este fotbalul, deoarece în jurul "sportului-rege" se nasc, cel puţin în Anglia, cele mai vii pasiuni şi cele mai acerbe rivalităţi.

Tommy Johnson (Danny Dyer), personaj principal şi narator în film, este fan al echipei Chelsea Londra. Nu-l comparaţi însă cu eroul lui Nick Hornby din romanul Fever Pitch (sau din ecranizarea sa britanică), suporter fidel al lui Arsenal. Pe Tommy nu-l interesează atât scorul înregistrat pe teren, cât cel din afara sa. Pentru că meciul lui Tommy începe înaintea partidei de fotbal propriu-zise şi, adesea, durează mult mai mult. În lumea eroului nostru, un cap în ochi sau un şut în gură este mai important decât un gol al echipei favorite, iar Finlanda poate oricând să bată Cehia.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Tommy, deşi hooligan, nu este o brută cu chip uman. Este un tip isteţ şi amuzant, un personaj care vă poate deveni chiar simpatic. Numai că singurul lucru care-i ajută pe el şi prietenii săi să evadeze dintr-o existenţă anostă şi să se defuleze public este violenţa. Desigur, când îi iei la bătăie pe nişte necunoscuţi, ar trebui să ai şi nişte motive bine întemeiate. Dar, parafrazându-l pe eroul din Trainspotting (un alt film britanic de succes, a cărui influenţă transpare în Football Factory), am putea întreba: cine are nevoie de motive atunci când există fotbalul? Cu atât mai mult atunci când nici drogurile nu lipsesc.

Lăudabilă la actuala producţie britanică este subtilitatea tendinţei moralizatoare. Bătrânul Bill Farrell (Dudley Sutton), bunicul lui Tommy, care vede în el unul dintre aceia care au pus "Marea" lângă "Britanie", apare în film doar ca o alternativă necesară, iar "extremiştii" Billy Bright (Frank Harper) şi Zeberdee (Roland Manookian) sunt pedepsiţi în final pentru relele săvârşite. Totuşi, oamenii din spatele peliculei (de la John King, autorul best-seller-ului omonim din 1996, la regizorul-scenarist Nick Love) se abţin să-i judece pe hooligans, încearcă doar să-i înţeleagă, iar finalul e cea mai bună dovadă. Mesajul principal ar putea fi rezumat astfel: "Dacă eşti fanatic, măcar nu exagera!" (cel politic, anti-Blair, mi se pare de importanţă secundară). Nu putem acuza filmul că încearcă să atragă noi prozeliţi, la fel cum nu putem acuza producţiile lui Scorsese sau ale lui Tarantino că fac reclamă gangsterilor. Ca şi acolo, opţiunea ne aparţine în totalitate nouă, spectatorilor. Iar pentru noi meciul ar trebui să aibă doar 90 de minute şi să se joace numai pe terenul de fotbal.



 Toate articolele despre Football Factory


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Fulger


Alte articole

 Fanaticii fotbalului - Football Factory, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer