Sînt convinsă că toată lumea e curioasă să vadă Mr. & Mrs. Smith pentru Brad Pitt şi Angelina Jolie. Recunosc. Şi eu am fost puţin, deşi mă aşteptam ca filmul să fie un balon purtat mai mult de bîrfele despre relaţia acestora, bîrfe care l-au făcut să se ridice în aer. Dar au fost momente cînd m-am distrat copios. "Şi asta pentru că" filmul e adorabil tradus, cu atîta stîngăcie şi necunoaştere a limbii engleze, încît te întrebi dacă să nu-l ierţi pe respectivul traducător pentru că ţi-a prilejuit totuşi, fără să vrea, atîtea hohote. Dacă vreţi să vedeţi filmul, e mult mai bine să mergeţi cu gaşca de prieteni, ca să aveţi cu cine rîde. Nu am "linii" (din englezescul "lines", adică "replici") ca să notez aici toate traducerile după ureche. Ele ar fi meritat un text separat. Dar e mai bine să le descoperiţi singuri.
Cum e filmul? Alert, inegal, haios pe alocuri. E imposibil să-l priveşti fără să nu te gîndeşti că oamenii aceia formează acum cel mai mediatizat cuplu din lume. Angelina Jolie şi Brad Pitt sînt un fel de, nu ştiu cum să zic, Mureşul şi Oltul. Ar fi fost de neconceput să nu se întîlnească. Arată în film de parcă ar fi fost desenaţi pe calculator. Ea e elongată, cu talia de 30 cm, picioare interminabile. Ruptă dintr-un joc pe calculator. El e agil, feroce, mereu în priză. Un fel de Gatsby în era cibernetică. Sînt amîndoi atît de perfecţi (sic)! Nimeni nu-i poate atinge. Dar bătălia asta dintre doi titani - în film, ei sînt asasini - se poartă, de fapt, pe terenul relaţiilor maritale. Intriga creată de scenarist şi orchestrată de regizorul Doug Liman (care a făcut anterior The Bourne Identity), aşa agitată şi cocoţată la terorismul de nivel înalt, supertehnic şi hipersofisticat, nu e decît o "updatare" a eternei lupte dintre sexe.
Dl şi Dna Smith devin Butch Kassidy şi Sundance Kid
Ar fi fals să spunem că învinge iubirea şi că cei doi sînt înfrînţi. Nu aceasta e miza, pentru că scenariul nu pare să fi fost lucrat suficient. Există doar un punct de plecare, o idee, şi mai multe dezvoltări care rămîn paralele. Nu-ţi e prea clar de ce n-a mers căsnicia dintre cei doi zei, deşi la început pasiunea era destul de înflăcărată. Pe urmă, pasiunea e reînviată de noile poziţii belicoase, dar din nou nu ţi se sugerează mecanismul. Doar nu avem de-a face cu doi sado-masochişti care se reîndrăgostesc doar cînd încep să-şi care pumni şi încearcă pe toate căile să se ucidă. Interesul pare să cadă mai mult pe latura "activă" a filmului, pe secvenţele de acţiune trepidantă în care Liman e maestru. Ele sînt într-adevăr bune, dar mult mai căutate şi mai estetizante decît în Identitatea lui Bourne. Spre final, Dl şi Dna Smith se transformă într-un fel de Butch Kassidy şi Sundance Kid - vezi secvenţa luptei finale, au ralenti, din care însă eroii scapă (cum altfel?) cu viaţă.
A vrut doar să lucreze doar cu Jolie
Noroc că mai găsim şi puţin umor din cînd în cînd, cum e în cazul jocului de-a şoarecele şi pisica dintre soţul căruia îi e frică să nu fie otrăvit cu friptură şi soţia sofisticată care mînuieşte cuţitul cu un zîmbet sadic. Iar în secvenţa luptei pe viaţă şi pe moarte dintre cei doi - sfîrşită într-o partidă de sex la fel de pe viaţă şi pe moarte, se pare, din moment ce a fost scoasă la montaj -, lupta dintre sexe o ia bine de tot prin mirişte. Soţia îşi izbeşte soţul cu capul de uşa frigiderului, umplînd de sînge toate sticlele, cutiile şi borcanele, iar soţul îi trage picioare în burtă (mascate, pentru ochii noştri sensibili, de o canapea). Dar aceste flash-uri de umor absurd parcă sînt luate din alt film. Brad Pitt cică nu le-a vrut drept partenere nici pe Nicole Kidman, nici pe Catherine Zeta-Jones. Nu a vrut să lucreze decît cu Angelina Jolie. Pe ecran, cei doi asasini angajaţi de agenţii concurente sînt făcuţi să se întîlnească pentru a se anihila reciproc. Poate că şi întîlnirea lor din viaţa reală a fost hotărîtă de altcineva. Dacă vor ieşi sau nu scîntei, dacă şi cît va dura, chiar nu mă interesează.