aprilie 2017
Festivalul Audience Award Film Festival, 2017
Comedia Perfetti Sconosciuti / Complet străini, de Paolo Genovese, cel mai mare hit al box office-ului italian din ultimii ani, recompensată cu Premiul publicului la Festivalul de la Vilnius 2017, va fi proiectată în premieră în România pe 22 aprilie 2017, de la ora 18.00 la Audience Award Film Festival. Tot în premieră, pe 23 aprilie 2017, de la ora 18.00, va avea loc şi proiecţia dramei Insyriated în regia lui Philippe Van Leeuw, câştigătorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin, 2017. Filmele sunt programate la Cinema Muzeul Ţăranului alături de două din titlurile nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film străin şi de o serie de proiecţii de film musical în cadrul ediţiei sing-along a Audience Award Film Festival (21-23 aprilie 2017). Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.filmedefestival.ro.

 

Mai mult decât un mijloc de comunicare, telefonul mobil a devenit în societatea actuală o adevărată cutie neagră a fiecăruia dintre noi. Perfetti Sconosciuti urmăreşte jocul periculos al unui grup de şapte prieteni vechi care decid să îşi împărtăşească mesajele, e-mailurile şi apelurile primite în timpul cinei, ţinând toţi telefoanele pe masă. Cât de bine ne cunoaştem prietenii şi pe cei apropiaţi? este întrebarea în jurul căreia Filippo Bologna, Paolo Costella, Paolo Genovese, Paola Mammini şi Rolando Ravello au scris scenariul filmului, scenariu premiat la Tribeca în 2016. Filmul îi are în rolurile principale pe Marco Giallini, Kasia Smutniak, Valerio Mastandrea, Anna Foglietta, Edoardo Leo, Alba Rohrwacher şi Giuseppe Battiston. După proiecţia în premieră la Audience Award Film Festival (22 aprilie 2017, ora 18.00) filmul distribuit în România de Independenţa Film va intra în cinematografe din 28 aprilie 2017.


Câştigătorul Premiului Publicului la Festivalul de la Berlin 2017, Insyriated prezintă drama războiului din Siria prin povestea unei mame cu trei copii şi a oaspeţilor acesteia rămaşi blocaţi în casă în timpul unui asediu într-un cartier din Damasc. Acţiunea are loc într-o singură zi, în apartamentul lui Oum Yazan, interpretată de actriţa Hiam Abbass, cunoscută pentru rolul Salmei Zidane din Lemon Tree (2008) pentru care a fost nominalizată la Premiul Academiei Europene de Film la categoria cea mai bună actriţă. "Captivant de la început până la final" scria Deborah Young, de la Hollywood Reporter despre filmul care va fi proiectat duminică, 23 aprilie 2017, de la ora 18.00 la Cinema Muzeul Ţăranului.



Audience Award Film Festival prezintă şi două din titlurile nominalizate la Premiul Oscar 2017 pentru cel mai bun film străin. Pe 22 aprilie 2017, de la ora 16.00, este programat australianul Tanna, o poveste de dragoste filmată în Vanuatu, în insula Tanna din Pacificul de Sud şi recompensată la Veneţia (2015) cu premiul publicului şi premiul pentru Cea mai bună imagine, în cadrul secţiunii Settimana Internazionale della Critica. Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) şi Premiul Publicului la Edinburgh, filmul suedez A Man Called Ove în regia lui Hannes Holm, va putea fi vizionat, duminică, 23 aprilie 2017, de la ora 15.30 la Cinema Muzeul Ţăranului. Rolf Lassgård îl interpretează pe bătrânul ţâfnos Ove, rol care i-a adus premiul pentru cel mai bun actor la Seattle IFF şi o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film.

Audience Award Film Festival propune şi o serie de proiecii sing-along cu trei dintre cele mai apreciate filme musical recente - La La Land (Premiul Publicului, Toronto 2016), Once (Premiul Publicului, Sundance şi Dublin, 2007) şi Mamma Mia! (People's Choice Awards, 2009) - dar şi seri de muzică la Clubul Ţăranului: concert Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov şi Alex Neagu, pe 21 aprilie 2017, în deschiderea festivalului, Shannon Ceili Band şi invitaţii Ştefan Orheanu şi trupa Irish Way, pe 22 aprilie 2017 şi Karaoke Party cu melodii celebre din filme, pe 23 aprilie 2017.

Biletele la filme pot fi achiziţionate la Cinema Muzeul Ţăranului, pe Eventbook.ro şi în reţeaua Eventbook. Preţul unui bilet este de 10 RON.

Biletele la concerte:
21 aprilie 2017, ora 22:00 - Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Vladimir Ivanov şi Alex Neagu
Preţ bilet: 40 RON.
22 aprilie 2017, ora 21:30 - Shannon Ceili Band. Invitaţii Ştefan Orheanu şi trupa Irish Way.
Preţ bilet: 20 RON.
23 aprilie 2017, ora 22:00: Karaoke Party. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Audience Award Film Festival este organizat de Voodoo Films şi Asociaţia Cinemascop şi este realizat cu sprijinul Catena, IQOS şi al Institutului Cultural Român. Parteneri: Cinema Muzeul Ţăranului, Muzeul Ţăranului Român, Clubul Ţăranului, Swedish Film Institute, Freeman Entertainment, RoImage, Independenţa Film, Asociaţia Irish Way, Shannon Ceili Band. Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziare.com, Zile şi Nopţi, Cinemagia, LiterNet, Ziarul Metropolis, All About Romanian Cinema, Umblat.ro.
***
Mai multe informaţii pe www.filmedefestival.ro/audience-award-ff/
Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi scrie pe [email protected].

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus