Amintiri teatrale (VII) - La Grande Magia: Cirque du Soleil

Iluzie, real, glumă, dramă, farsă într-o lume-creaţie a unui magician - care mai este magician sau tot ce face e o întâmplare? Lumea se răstoarnă, dar apa din bazin nu se revarsă; nici apa, nici femeia nu sunt acolo, numai că noi credem că sunt acolo!

Elie Malka şi Ducu Darie fac împreună o magie şi rezultă un spectacol, să-i spunem fără să supărăm pe nimeni, şi fără exagerare, "fellinian".

Din 1948 şi până în 2013 piesa s-a jucat în multe teatre din Europa, povestea în sine fiind apreciată şi mai apoi reliefând toate ţesăturile filozofice şi trimiterile sociale ale autorului piesei. Piesa face parte dintr-un grup de piese scrise de De Filippo: Cantata dei giorni dispari.


O "trupă" de actori de mare clasă ai Teatrului Bulandra în frunte cu Răzvan Vasileascu (Calogero di Spelta) şi Virgil Ogăşanu (Marvuglia), ce merită amintiţi cu toţii: Camelia Maxim (Zaira), Radu Amzulescu (Gregorio di Spelta), Mirela Gorea (Matilda), Valeria Ogăşanu (Doamna Locascio), Romeo Pop (Arturo Taddei), Vlad Zamfirescu (Mariano da Albino), Adrian Ciobanu (Gennarino), Gheorghe Ifrim (Ofiţerul de poliţie), Anca Androne (Marta di Spelta), Marius Chivu (Roberto Magliano), Mihai Bisericanu (Gervasio da Aloisi), Profira Serafim (Rosa Intrugli), Bogdana Darie (Doamna Zampa), Silviu Geamănu (Valetul), Simona Pop (Amelia Taddei) şi Silviu Mircescu, Vladimir Purdel, Alexandru Minculescu, Sorin Constantin Flutur (Chelneri)...

Valurile mării (mecanism des uzitat în teatru pentru a da iluzia mişcării apei), un podium care este când terasă, când ponton, faţada fals luxoasă a unui hotel, palmieri falşi, scaune şi mese care coboară din cer la o pocnitură din degete a Magicianului Marvuglia, camera soţilor Zaira şi Marvuglia care coboară şi ea din cer, obiectele de magie, sarcofagul egiptean, colivia cu pasăre care apare şi dispare, dulapul magic prin care trece, revenind în lumea lui, Calogero di Spelta, pereţii care devin transparenţi lăsând în spate o lume moartă, căci lumea pe care o vedem nu există, a fost şi reapare ca un semn al nemuririi lumii bârfitoare, clevetitoare, a unei lumi în care nimeni nu e bun.

Pentru mine a fost o încercare, a doua de fapt după Ce păcat că-i curvă să aduc pe scenă dinamica filmului. Pentru asta am revăzut filmele neorealismului italian, începând cu La strada şi Nopţile Cabiriei ale lui Fellini şi Hoţii de biciclete al lui de Sica, contemporane oarecum cu La grande magia a lui Eduardo de Filippo. Îmbrăcămintea personajelor, culoarea acesteia am căutat să ducă spectatorul avizat sau mai puţin avizat într-o lume " de atunci". Nutream gândul că îmbrăcate astfel, vorbind cu actorii despre felul în care îi voi îmbracă, personajele vor fi cele de atunci, din acea vreme.


Faţada hotelului am luat-o dintr-o carte poştală din Italia anilor imediat ulteriori terminării războiului,

Camera soţilor Marvoglio şi Zaira e inspirată din Hoţii de biciclete - filmul lui Vittorio de Sica.


Camera lui Calogero de o fotografie a unui living din anii 1938-1940.


Încercam să trăiesc timpurile acelea văzându-le cu ochii mei de azi.

Radu Amzulescu mi-a sugerat ca personajul lui, un tip odios, fascist nebun, să fie îmbrăcat cu o manta lungă, albă, sub care avea ascuns costumul lui de fascist şi a rezultat un personaj ca atare:


În toate spectacolele în care Ducu Darie a "făcut" lumina, decorurile mele s-au bucurat de ea - şi ele capătă adevărata semnificaţie, sensul pe care am vrut să-l transmit.


Spectacolul La Grande Magia a fost o experienţă aparte, datorată şi colaborării cu Elie Malka, felului în care am căutat sensurile vieţii personajelor, ale locurilor în care îşi duceau viaţă, dar şi atmosfera epocii.

Am făcut şi nebunia de a insistă asupra unui detaliu pe care, poate, l-au văzut o treime dintre spectatori: în camera lui Calogero am vrut să se picteze pe podea şi s-a pictat un covor după o pictură de Matisse. Uneori ne dorim detalii de care suntem mulţumiţi la gândul că totuşi cineva o să le vadă. Aceste gesturi fac parte din împlinirile creaţiei.

Din cronicile de după premiera din 2013:

"La crearea magiei contribuie semnificativ şi scenografia dinamică, generoasă, a lui Octavian Neculai, care vorbeşte aceeaşi limbă cu actorii şi regizorul." (Dana Ionescu, Yorick nr. 170)

"O minunată reprezentaţie, la Teatrul Bulandra, a piesei La grande magia de Eduardo De Filippo (1900-1984), personalitate artistică de prim ordin din Italia. Am fost încîntată, încă de la început, de aleasa ţinută a întregii montări, de impresionanta şi colorata scenografie a lui Octavian Neculai, de costumaţia actorilor atât de variată şi uimitor adecvată personajelor; notele cele mai mari trebuie însă date originalei şi alertei regii a lui Eli Malka şi Alexandru Darie; ultimului i se datorează, în plus, şi splendidul joc de lumini al scenei." (Florica Dimitrescu)

Şi eu mai cred şi azi că am reuşit să aduc pe scenă ceva din magia spectacolelor de la Cirque du Soleil, unde totul devine imponderabil, de neatins şi totuşi rămâi cu privirea pironită pe obiecte care sunt făcute într-un fel şi tu le vezi cu totul diferit, unde fumul şi luminile ascund bucăţi mari de spaţii, predestinate să fie ascunse şi să apară când nimeni nu se mai aşteaptă să apară.

Lucrând la acest spectacol mă gândeam la bucuria de a face lucruri, obiecte care par într-un fel şi de fapt misterul lor este că ele sunt total diferite.

(5 mai 2017, Bucureşti)