Ancheta se mişcă cu viteză supersonică. La maximum cinci zile de la deces, procurorul-şef (Adrian Titieni) îi povesteşte fiului despre posibilitatea ca aceasta să fie re-deschisă, dacă acesta doreşte. Din care deducem că ancheta a fost deja finalizată. Cu concluzia "accident". Pe care fiul nu o crede.
Fosta iubită a fiului (Olimpia Melinte), mama unui băieţel de 4-5 ani pe care l-a crescut în absenţa tatălui, are o înregistrare video în care judecătorul vorbeşte despre meseria lui. Înregistrarea se termină brusc, odată cu bateria camerei video cu care fata îl filma pe tatăl fostului iubit. Fiul devine suspicios în legătură cu natura relaţiei dintre cei doi.
Perfect sănătos porneşte de la premise ofertante. Moartea neaşteptată a unui om în plină putere e urmată de încercarea fiului acestuia de a dezlega misterul dispariţiei sale, încercare care conduce nu atât la dezvăluiri spectaculoase (ar fi fost un thriller ca atâtea altele), cât la un proces de auto-cunoaştere potenţial subtil şi tulburător (ar fi putut fi un film de Nou Val dintre cele mai faine). Din păcate, premisele rămân suspendate undeva sus, în timp ce filmul se târâie undeva jos.
Pe de o parte, Anghel Damian nu trece ecranul. Nu, asta nu are legătură cu subiectul apăsător şi ritmul lent. În Cealaltă Irina, Andi Vasluianu trage după el un film cu un subiect foarte asemănător. Cele aproape două ore cu Dragoş Bucur din Poliţist, adjectiv trec pe nesimţite, în ciuda unui scenariu infinit mai criptic. Despre Cristi Puiu din Aurora ce ar mai fi de spus?
Pe de altă parte, scenariul e manufacturat din carton. Dialogurile au naturaleţea pe care o aveau cea din mare parte a filmelor româneşti de dinainte de Marfa şi banii. Micile detalii care ar ajuta spectatorul să simtă povestea sunt înlocuite de mici detalii care îl fac să-şi pună mâinile în cap.
Încercând să scape de întrebările incomode ale fiului, patronul restaurantului (Alin Florea) în care tatăl acestuia tocmai a murit pe neaşteptate se gândeşte să îi ofere o porţie de vită argentiniană. Ancheta unei morţi suspecte se termină în 5 zile, după ce vizionarea înregistrării realizate de camera video aflată aproape de locul decesului a întârziat două zile pentru că persoana care o ridicase de la restaurant fusese în concediu medical. Fiul foloseşte una dintre cheile tatălui pentru a deschide uşa apartamentului fostei iubite, dar această confirmare brutală a bănuielilor sale cele mai negre nu duce la vreo confruntare între cei doi. Telefonul mobil al eroului principal (căruia, la Bucureşti, lumea obişnuieşte să îi lase mesaje pe robotul de la telefonul fix!) se închide şi se deschide fără vreo logică aparte, făcând-o pe mama vitregă să îl aştepte o noapte întreagă pe peronul gării de unde acesta ar putea să plece spre Bucureşti (după ce a venit cu avionul).
Camera lui Oleg Mutu e, ca de obicei, memorabilă, dar parcă tocmai excelenţa ei încovoaie şi mai tare, pe alocuri, un film având defectele de mai sus. Când fiul etalează pe o masă de pe terasa unui restaurant, în miez de noapte, obiectele personale ale tatălui, ştii din prima secundă că borseta din prim-plan va fi subiectul unui jaf. Ceea ce, din păcate, se şi întâmplă în minutul următor.
Din fericire, tot camera lui Mutu e responsabilă şi pentru puţinele (două) momente solare ale peliculei.
Revelaţia Cristina Florea e protagonista unei secvenţe tulburătoare, în care povesteşte brutal şi emoţionant un episod de un erotism cu totul special întâmplat între ea şi soţul decedat. Din păcate, momentul e stricat de păguboasa şi perfect inutila decizie de a-l continua printr-o ilustrare a celor vorbite. Scena filmată e banală şi ruinează farmecul povestirii.
În materialul înregistrat de mama copilului său ilegitim, Vlad Ivanov fură integral privirea spectatorului. Privilegiul de a vedea un mare actor chiar şi într-un film de uitat al carierei sale!
Naturaleţea sa e cu atât mai năucitoare cu cât vine într-un context în care artificialitatea e regula. Nu, nu e vorba de artificialitatea căutată, de stil Jude. E de presupus că filmul se vrea decodat în cheie realistă. Subtilă, discretă, lăsând loc de interpretări, de aluzii, dar realistă. Realismul presupune, însă, credibilitate. Pe care, din păcate, Perfect sănătos nu o are defel.