Oameni buni, dirijorul acesta îşi trece toată muzica prin el însuşi, şi-o mestecă înainte de a ridica bagheta şi reuşeşte să poarte toată orchestra înspre acea muchie pe care atârnă la jumătatea drumului între pământ şi altă dimensiune. Gatti-magneticul, Gatti-magicianul e generatorul dinspre care pleacă unde vibratile care îi electrizează pe cei care îi stau în faţă. E aproape sfruntat să îl tragi cu de-a sila înapoi pe pământ, să îl obligi de două ori să lase mâna cu bagheta în jos, pentru că îţi ţârâie tembel parascovenia de telefon. De fiecare dată îmi aduc aminte de Riccardo Muti, în 2001, când am crezut că va coborî de pe podium şi va pleca. Mi-aduc aminte şi în ce hal ne-a bătut obrazul Lawrence Foster la Ateneu, în 2011. Nu vrem să învăţăm această lecţie. Plătim o sală întreagă pentru nepăsarea câtorva. Era ultimul concert al Festivalului. Ne puteam lipsi.
Ultimul live tv, de asemeni. "Nu mai e uvertura operei Euryanthe, e Egmont", îmi spune Valentina Băinţan. Scoate vorbele din gură şi înlocuieşte-le cu altele. Apoi se revine la programul iniţial. Weber înapoi în grafic. Am schimbat şi punctul de staţie. Lupt puţin cu tendinţa maxilarelor de a molfăi cuvintele. După peste trei săptămâni de vorbit şi vorbit şi vorbit, deocamdată doar aici se simte puţină oboseală. Mă sprijin, ca de obicei, în r-uri pentru jumătate de secundă de rrrrrrăgaz în plus.
Îl aud ca prin vis pe Liviu Prunaru în Capriciu românesc pentru vioară şi orchestră de George Enescu. În fapt, mă concentrez pe vorbele de la începutul părţii a doua, după discuţia cu Virgil Ianţu. Am intrat în mod special puţin mai devreme:
1. pentru că vreau să îi fac prezentarea care se cuvine acestui mare dirijor care este Daniele Gatti
2. ca să spun pe linişte mulţumesc şi bravo de câte ori trebuie pentru colegii mei, cei care, timp de o lună (pentru noi, Festivalul începe mai devreme), şi-au schimbat aproape complet paradigma de viaţă pentru a face şi a aduce "Enescu" pe post. Televiziunea publică a fost, în continuare, ciupită şi înţepată şi pe faţă şi pe dos. Uneori poate justificat, alteori complet gratuit. Colegii mei, însă, cei care nu se văd, au muncit şi au făcut-o responsabil, creativ şi competent. Confortul pe care ţi-l dă o echipă caldă şi ştiutoare în spate e un dat pe care cel mai bine îl înţeleg cei care fac acelaşi lucru. Drept care m-am şi emoţionat puţin...
2. ca să spun pe linişte mulţumesc şi bravo de câte ori trebuie pentru colegii mei, cei care, timp de o lună (pentru noi, Festivalul începe mai devreme), şi-au schimbat aproape complet paradigma de viaţă pentru a face şi a aduce "Enescu" pe post. Televiziunea publică a fost, în continuare, ciupită şi înţepată şi pe faţă şi pe dos. Uneori poate justificat, alteori complet gratuit. Colegii mei, însă, cei care nu se văd, au muncit şi au făcut-o responsabil, creativ şi competent. Confortul pe care ţi-l dă o echipă caldă şi ştiutoare în spate e un dat pe care cel mai bine îl înţeleg cei care fac acelaşi lucru. Drept care m-am şi emoţionat puţin...
Motorizată ca un bolid de Formula 1. Aşa mi-a sunat Simfonia a V-a de Serghei Prokofiev. Belicoasă, dar şi glumeaţă, apoi vehementă, trepidantă, asurzitoare. Poate nu şlăgăroasă ca pentru un final de Festival. Bisul ar fi avut aripi de purpură.
Festivalul s-a terminat. În timpul lui, copilul meu a început şcoala. Vara a întârziat cât să mai asculte Mahler, Şostakovici, Enescu şi Brahms. Ploaia a bătut la uşă, dar n-a rămas peste noapte, iar furtuna anunţată s-a răzgândit pe parcurs. Mergem.
(acest text este publicat şi pe enescu.tvr.ro)
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2017 aici..