Am ajuns să vizionez documentarul Homecoming (Israel, 2017, 24 min) regizat de Noam Sobovitz la proiecţia de vineri (20 octombrie 2017), din sala Gong. Sâmbătă seara am aflat că se numără printre câştigători. Deşi făcea parte din secţiunea Chestiuni identitare, a fost programat la finalul unui calup de filme dedicate familiei. Aşa cum şi alţii din public au remarcat la secţiunea de Q&A, aş spune că putea fi foarte bine catalogat şi drept un film de familie. Prin modul în care sunt surprinse emoţiile, sentimentele personajelor cât şi intimitatea, căldura anumitor cadre îl pot face a fi considerat astfel. În schimb, prin faptul că atinge o problematică aparte şi cu nenumărate conexiuni (identitare, religioase, politice), este un documentar ca la carte.
Deşi destul de scurt, filmul este construit cu o intensitate şi un ritm aparte. Într-un fel straniu, la finalul său nu simţi că ar fi trebuit să spună mai multe. Ceea ce afli este de ajuns pentru a avea portretul unui tânăr prins între două lumi: cea a familiei sale de origine, rămasă în Israel, acolo unde a crescut, şi cea din Belgia, reprezentată de logodnicul său, Greg, despre care prea puţini ştiu, şi de munca sa la Comisia Europeană. Dan, căci acesta este numele personajului, este fratele regizorului. Filmul ne introduce scurt în lumea lui Dan, scriitor de discursuri pentru vicepreşedintele Comisiei Europene, în viaţa sa liniştită din Belgia, pentru ca mai apoi să se centreze pe călătoria pe care acesta o face în Israel, într-un fel de întoarcere acasă. Se poate spune că această călătorie este şi una simbolică, în care Dan încearcă să se împace el însuşi cu trecutul, dar în acelaşi timp să ofere o oarecare explicaţie celor apropiaţi (familie, prieteni, profesori) de ce a ales să fie un imigrant, fapt ce are o conotaţie negativă în cultura israeliană. De altfel, acest lucru este destul de explicit în una dintre scenele filmului. Mama celor doi explică în cadrul unei întâlniri a familiei, dar în acelaşi timp ai senzaţia că-şi explică ei înseşi, de ce Dan a ales să plece de pe Pământul Sfânt - pentru că a primit o slujbă mult mai bine plătită decât ar fi avut acasă. Pentru nicio clipă Dan nu pare să confirme că acesta este motivul plecării sale. A ales să trăiască într-o altă ţară şi să devină cetăţean european convins fiind că violenţa constantă şi normele coercitive la adresa unui om cu convingerile sale nu pot reprezenta pentru el o alegere viabilă de viaţă.
Problemele pe care filmul le ridică sunt nenumărate: viaţa pe care cei de acasă o trăiesc constant sub ameninţarea violenţei, a atentatelor; o societate încă extrem de tradiţionalistă în care personajul principal cu siguranţă nu ar putea să trăiască deschis cu alegerile sale, inutilitatea acestei nesiguranţe cu care, vorba unui personaj din film, "te obişnuieşti"; cât de greu poate fi pentru un om precum Dan să fi crescut într-o societate tradiţionalistă. Dar, în acelaşi timp, prin scenele filmate la adunările şi vizitele prilejuite de prezenţa lui Dan sau prin discuţiile dintre fraţi (inclusiv cu regizorul), filmul explorează intimitatea unei familii aşa cum este ea: cu amintirile şi momentele mai mult sau mai puţin dureroase, cu clipele de apropiere sau depărtare între fraţi, cu reaşezarea relaţiilor sub impactul maturizării. Aşadar, înainte de toate, acesta este un film despre familie.
Familia reprezintă mai mult decât o definiţie de dicţionar sau un articol legislativ. Toate acestea au luat naştere post-existenţei în fapt a unei realităţi sociale. Din păcate pentru toţi cei care chestionează graniţele acestui concept - diferite dintr-un colţ al lumii în altul -, familia nu va putea fi niciodată total circumscrisă acestor definiri. Însă poate ar trebui să ne amintim că lumea nu a început şi nici nu se va sfârşi odată cu noi, iar de-a lungul istoriei oamenii au fost judecaţi, schingiuiţi şi chiar omorâţi pentru că nu aveau originea sau culoarea potrivită, sau că femeile nu au avut dreptul la educaţie şi nu au fost considerate cetăţeni egali cu bărbaţii până nu cu mult timp în urmă. Iar exemplele de acest tip pot continua. Nu cred că este just. Dar asta nu poate schimba starea de fapt. Ce pot însă spera este că va veni un moment în care fiecare om va simţi că s-a născut în epoca potrivită. Poate prin asemenea filme, vizionate şi în afara festivalurilor de profil, am putea înţelege mai bine cu toţii complexitatea relaţiilor care există în cadrul tuturor tipurilor de familie şi că fiecare este, la rândul său, fiul, fiica, sora sau fratele cuiva.