Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, de la sala Ateneului Român, din 16 noiembrie 2017, a fost dirijat de Salvador Mas Conde şi a cuprins în program Suita nr. 2 din baletul Tricornul de Manuel de Falla, Concertul din Aranjuez pentru chitară şi orchestră de Juaquín Rodrigo, solist Stan Zamfirescu şi Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. Concertmaistru invitat a fost violonistul Cristian Chivu.
În deschiderea serii muzicale de la Ateneu publicul a asculta o muzică foarte savuroasă, plină de farmecul iberic: Suita nr. 2 din baletul Tricornul de Manuel de Falla. Lucrarea a fost compusă iniţial în formă de pantomimă, la propunerea lui Serge Diaghilev, impresarul celebrei companii Baletele ruse. Apoi, a fost extinsă la un balet în două acte, El sombrero de tres picos (Tricornul), după romanul omonim al lui Pedro Antonio de Alarcón, în care sunt reflectate atitudinile şi aspiraţiile Andaluziei rurale. Premiera a avut loc în 22 iulie 1919, la Alhambra Theatre din Londra. Scenografia era semnată de Pablo Picasso. Manuel de Falla a extras apoi din balet, două suite de concert. Cea de-a doua Suită cuprinde: Los vecinos (Seguillidas), Farruca (Danza del Molinero, Allegretto, Las coplas del cuco, Danza del corregidor, Allegro şi Jota (Danza Final).
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Salvador Mas Conde auditoriul a ascultat o selecţie de trei părţi Los vecinos, Farruca şi Jota. Ritmurile şi diversitatea timbrală cu acel specific spaniol plin de temperament au inundat sonor sala Ateneului Român. Solo-urile de corn englez, cu timbrul lor pastoral, combinaţiile sonore dintre harpă şi oboi sau clarinet şi fagot ori cele de corn şi harpă - cu motive incitante sub aspect ritmic - se rostogoleau vijelios. Instrumentele cu coarde, la unison, realizau un accelerando cu trăsături de arcuş reluate la talon, conferind discursului un caracter sacadat, cu o ritmică frenetică. Inconfundabilul sunet al castanietelor se întrepătrundea cu o formulă ostinato a viorilor secunde. Ameţitoare acele valuri de game ascendente şi descendente!
A urmat Concertul din Aranjuez pentru chitară şi orchestră în re major de Juaquín Rodrigo, solist Stan Zamfirescu. Acest Concert "surprinde evocator şi pictural atmosfera Palatului din Aranjuez, cu celebrele sale grădini şi splendoarea pierdută de inspiraţie versailleză a curţii marelui imperiu renascentist spaniol".[1]
Primul dintre cele cinci concerte compuse de Joaquin Rodrigo pentru chitară a fost terminat în 1939, iar premiera a avut loc la 9 noiembrie 1940, la Palatul muzicii catalane din Barcelona. Opusul a fost dedicat lui Regino Sainz de la Maza. Se simte în această lucrare influenţa unor compozitori din vechime, precum Domenico Scarlatti (1680-1757) şi Padre Antonio Soler (1729-1783). Însuşi compozitorul spunea despre acest concert că exprimă aromele magnoliilor, cântecul păsărilor şi scurgerea fântânilor din grădina Aranjuez.
Cât despre partea mediană a concertului, cunoscutul Adagio, se pare că a fost scris pentru a evoca zilele fericite ale lunii de miere, alături de soţia compozitorului, Victoria.
Solistul serii, chitaristul Stan Zamfirescu, s-a născut la Bucureşti, în 1982, a studiat la Liceul de Muzică George Enescu şi apoi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cu Liviu Georgescu şi Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu. S-a perfecţionat cu Eugen Mang, Costas Cotsiolis (Grecia), Carlo Marchione (Italia), Joaquin Clerch (Cuba), Pablo Márquez (Argentina), Elliot Fisk (SUA), Roland Dyens (Franţa) şi John Duarte (Anglia). A absolvit ABRSM în 2003. Stan Zamfirescu a câştigat numeroase premii internaţionale: Maeştrii chitarei - 1999, Garabet Avachian - 2001, Open Air Summer Concerts - 2002, Eduard Pamfil - 2006, Festivalul de chitară de la Sinaia 2004, Iserlohn, 2004 şi 2006, Belgrad - 2004 şi Tychy - 2004. A obţinut titlul de doctor în Muzică în 2014. A susţinut recitaluri şi concerte la Radiodifuziunea Română, la Festivalul Niccolo Paganini - 2004, la Madrid, Kuala Lumpur, Malaysia, la Stockholm, Belgrad, Tel Aviv, Budapesta, Praga şi în Bielarus. Este invitat în jurii internaţionale de chitară. A fondat Trio Zamfirescu.
În concertul de la Ateneul Român, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, Stan Zamfirescu a cântat Concertul din Aranjuez de Juaquín Rodrigo, uimind publicul prin sonorităţile instrumentului iberic, dar mai ales prin virtuozitate. Ascultam acele idei muzicale lapidare, cu tentă arhaică, modurile armonice exotice, pasajele de mare velocitate, cântate cu o uşurinţă dezarmantă, minuţios cizelate şi prezentate cu multă eleganţă. Dialogurile dintre solist şi diferitele instrumente din ansamblul orchestral se întrepătrundeau fascinant şi creau o dantelărie sonoră magnifică. Admiram în prima parte, Allegro con spirito, vigoarea ritmică a temei principale, în care chitara solo intona acorduri în relaţia tonică-supratonică-dominantă-tonică, în re major, într-o măsură ternară compusă. Apoi, în partea a doua a concertului, Adagio, în si minor, o melodie lentă liniştită, introdusă de cornul englez, se depăna superb. Ea se dezvolta şi trecea prin variere ornamentală de la regret la o mare luminozitate. Se auzeau triluri. Ce frumos a sunat acea culminaţie appassionato, în care instrumentele cu coarde excelau! Iar cadenţa solistică a impresionat prin lirismul etalat. Finalul, Allegro gentile, readucea dialogul dintre solist şi instrumentele de suflat de alamă. Remarcabile au fost acele intervenţii ale viorilor ce contrapunctau melodia solistului cu o emisie în pizzicato, foarte asemănătoare timbral cu cea a chitaristului. Pasajele de virtuozitate se derulau cu o mare dezinvoltură.
La cererea auditoriului Stan Zamfirescu a oferit trei bis-uri cu lucrări precum cele de Augustin Barrios Mangoré (La Catedral) şi Isaac Albéniz, stârnind numeroase aplauze şi mai multe chemări la rampă.
În a doua parte a serii muzicale de la Ateneul Român am ascultat o versiune foarte slabă a Simfoniei nr. 1 în do minor de Johannes Brahms. Dirijorul Salvador Mas Conde a sufocat această capodoperă romantică din cauza alegerii unor tempo-uri mult prea lente. Toată tensiunea ideilor muzicale brahmsiene s-a diluat, instrumentiştii, în special suflătorii, suferind cumplit. O gestică imprecisă - parcă dirija cu coatele - a făcut ca multe intrări să fie în ceaţă. Alteori, pur şi simplu erau ignorate. Priveam consternat cum mişcările celor două mâini ale dirijorului nu erau sincronizate ritmic. După care să se fi orientat artiştii din orchestră? Atât mimica, cât şi gestica sa erau crispate peste măsură. Aşteptam cu înfrigurare coralul de alămuri din finalul simfoniei, un moment muzical extrem de delicat. Nimic empatic. A fost o siluire a unei muzici atât de frumoase. Şi acest fapt din cauza unui dirijor care nu a înţeles stilemele brahmsiene şi nu a căutat îndeajuns semnificaţiile şi retorica acestei simfonii.
Vă place Brahms? Ne place, doar dacă muzica sa este interpretată în parametri stilistici adecvaţi şi dacă versiunea transmite emoţie artistică.
NOTE:
[1] Cojocaru, Mihai - Program de sală, Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Stagiunea 2017-2018, noiembrie, pag. 7.
* Imaginea tabloului lui Gustave Courbet - Valul (1869) a fost preluată de pe site-ul i.pinimg.com
- https://en.wikipedia.org/wiki/Concierto_de_Aranjuez