Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Phantom Thread

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În mreje - Phantom Thread


februarie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Am să vă spun o poveste". Aşa începe noul film al regizorului Paul Thomas Anderson, bun psiholog. Şi, lucru mai rar, personajul care ne duce înapoi pe firul memoriei nu este unul masculin. Încă de la primul cadru, filmul te păcăleşte, cere atenţie. Povestea te prinde în mrejele ei ca un păianjen la pândă.
 
Ţi se imprimă mai degrabă detaliile personajului masculin, cel care intră imediat, care-şi începe ziua, cu ritualuri. El este Daniel Day-Lewis şi crezi că filmul va fi despre el. Despre texturi. Despre eleganţă şi modă, culori rafinate, materiale opulente şi rochii regale. Şi, în mare parte, în primul sfert cel puţin, povestea este despre toate acestea. Chiar ţi-ai fi dorit şi mai mult, mai din plin, dar nu despre defilări de modă este vorba aici. Apropierea umană este mai preţioasă decât orice catifea şi mătase. Îl vezi pe creator gândind atent la schiţele sale, la detalii care să aducă unicitate dincolo de uluire şi frumuseţe, să facă istorie. Îi vezi casa de producţie exclusivistă, propriul cămin în care se adună în rutina dimineţilor croitoresele ce-şi fac loc pe scăriţa spre pod. Îl vezi la mic-dejun, taciturn şi scufundat în lumea lui, pregătindu-şi agenda zilei ce se desfăşoară în faţă ca un material preţios. Ordinea, respectul, tăcerea de templu. Luxul, discreţia, clasa. Dar şi imediat toanele, ţâfnele, sarcasmul şi aroganţa celui obişnuit să cucerească şi să primească lauri, forţa celui care are puterea şi valoarea de partea sa. Toate cu voce înceată.
 
Regizorul este destul de abil să-ţi ofere în cascadă, cu repetiţie, exemple de scene casnice, cu tonalităţi diferite. Şi filmul este o balerină care face des piruete, o dansatoare cu ruperi bipolare de ritm şi emoţie. Fără nicio stridenţă însă. Când te aştepţi mai puţin - ritmul lent, static, atmosfera căutată de tablou olandez, muzica omniprezentă de café-concert te ţin cu satisfacţie cuminte - un declic şi perspectiva se schimbă şi, pe măsură ce filmul înaintează spre punctul său culminant, chiar şi genurile cinematografice predau ştafeta. Începe ca un film blând biografic de epocă, virează către unul romantic, sare brusc spre thriller cu accente de roman gothic, chiar cu note de supranatural. Oricum, nu ai cum să bănuieşti unde va ajunge. Iar ceea ce îţi oferă scenariul este infinit mai mult decât ai fi crezut. Mai ales că are şi umor.
 
Ştim că regizorului îi ies de minune partiturile personajelor masculine. Căci îi plac eroii puternici cu probleme, cu stări de confuzie şi derută. Şi actori în stare să atingă paroxismul trăirilor cu economie de mijloace, care ştiu să bulverseze, să emoţioneze nespus. Filmele lui nu se pot imita. Sunt numai ale lui, ingenioase, cu personaje ciudate şi, în mod bizar, ataşante. Acele câteva, destul de puţine şi cu pause mari între ele, toate repere, de colecţie. Magnolia, Punch-Drunk Love, There Will Be Blood care i-a adus protagonistului Daniel Day-Lewis Globul de Aur şi Oscarul în 2007, The Master şi Inherent Vice - ultimele două cu Joaquin Phoenix. Iar acum apelează iar la Daniel Day-Lewis. Ştim din filmele pomenite că poate să scoată din actori cu totul altceva decât ne-au obişnuit carierele lor, intensităţi de care nu îi credeam poate în stare.

Te uiţi la Day-Lewis aici şi parcă îl vezi pentru prima oară. Nicicând nu a zâmbit astfel actorul englez. În nicio scenă romantică a lui de până acum. Uitaţi de scrobeala epocii din The Age of Innocence. Poate doar ca tip de intimitate şi straniu The Ballad of Jack şi Rose. Filmul acesta de acum, mult mai blând şi mai cuminte, este mult mai bun.
 
Sleit de puteri după stresul terminării unei comenzi, sora îi sugerează să plece la ţară, la cottage-ul de acolo. La alt regizor, scena dejunului într-o cafenea de la malul mării ar fi fost doar o locaţie de umplutură. La Anderson este cea care aprinde povestea şi îi dă personajului un restart. Scena nu e lungă, dar funcţionează ca un descântec cu ceai turnat de la înălţime. Chelneriţa tânără şi înaltă, sfioasă doar puţin şi îndrăzneaţă doar cât se cuvine, intră în cadru râzând când se împiedică. Va face asta des, cu naturaleţe, pe tot parcursul filmului. Actriţa Vicky Krieps ţi se lipeşte de suflet. Aţi văzut-o în Avant l'hiver? Un tip aparte de abordare la acest personaj atipic, tupeu şi simţ practic, mândrie şi interes provincial, o Cenuşăreasă mai specială care-şi doreşte ceva mai mult decât balul. Ea plutind îmbujorată prin încăpere transformă scena aceasta în magie. Ca o vrajă. O scenă cu adevărat fermecătoare. Una dintre cele mai frumoase scene de flirt văzute în ultimii ani. 
 
Căci filmul este despre ea, această sirenă ascunsă în rochia ei simplă, roşie cu năsturei, tânăra aceasta cu dimensiuni ideale pentru a fi manechinul demn de a etala creaţiile maestrului. Şi ceva în plus. "Parcă te-am căutat de foarte multă vreme" - zice el. "M-ai găsit" - ea. Uitaţi de 50 Shades of Grey, filmul pentru prepuberi. Mergeţi pe mâna filmului acesta, este mult mai provocator.
 
Este o poveste savant condusă printre căutările şi răsfăţurile unui creator, idol al femeilor, şi un joc de-a şoarecele şi pisica pentru control şi putere. Fiecare personaj face mutarea sa. Fără grabă. Există răbdare. Se aşteaptă ca toate să se lege la timpul potrivit. Sora-dădacă şi manipulatoare, dreaptă şi demnă, calm aristocratică este Lesley Manville într-un rol de zile mari, pe contre-emploi. O mai ţineţi minte închegându-se din firimituri în Another Year al lui Mike Leigh? Ce rol de forţă aici, diametral opus.
 
Ea, cea simplă care nu se teme să intre în altă lume, această Alma, este de la începutul filmului. Vocea ei mai apare din off când şi când, plus ea povestind mai departe despre acel trecut apropiat. Nu ştim cui, misterul rămâne intact până la final. 
 
Scena din bucătărie, rotundă, soră cu cea a seducerii de la început, la fel de lentă şi de hipnotică, de nostimă în ciuda ciudăţeniei sale, cu o acceptare, un dumicat înghiţit şi un discurs brutal de direct, aşa, tihnit, la căldură, în mirosuri şi la lumina focului de seară - deja un clasic în viaţă, o mică bijuterie. Între un mic-dejun şi o cină - o viaţă de om. Doar culorile se schimbă, de la roşul pasiunii de debut la verdele otrăvit de acum. Măcar pentru ea şi tot merită să vedeţi filmul, ca să vă minunaţi. Să vă destindeţi, să vedeţi un alt tip de poveste de dragoste.
 
"Trebuie să te linişteşti puţin" şi apoi "Mi-e foame" de la capăt. O relaţie on-off de dragoste şi ură, de nevoie de celălalt şi gelozie, de creaţie efervescentă şi de pauză de refacere dorite, acceptate ca dovadă de dragoste de amândoi. Şi, veţi vedea, spune regizorul, perfect funcţională.
 
O alchimie între imaginea îngrijită şi reuşita costumelor pe merit recompensate cu BAFTA. Şosete de lână roşie trase meticulous până la genunchi şi îndoite uşor. O privire, un râset şi o îmbujorare. O rochie de catifea mov ca din basmele cu prinţese. Un aranjament floral cu anemone atât de savant, de rafinat, de perfect echilibrat cromatic, un tablou el în sine. Şi un pact în bucătărie, pe seară, la o omletă. Scene cu sclipiri de nestemate cu care rămâi, de care îţi vei aminti peste timp, de fiecare dată când vei pomeni filmul acesta.




 Toate articolele despre Phantom Thread


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Reţete de seducţie pentru gurmanzi - Phantom Thread, Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer