Inspirat de întreaga simbolistică a protestelor din Mai 1968, de la care a preluat una dintre devizele cele mai cunoscute - Fiţi realişti, cereţi imposibilul! -, începând din 2018, Festivalul Filmului Francez (FFF) alege primăvara, care devine anotimpul său oficial, împrospătându-şi şi regândindu-şi secţiunile deja binecunoscute. Tocmai despre transformare vorbeşte şi neliniştitorul Madame Hyde de Serge Bozon (2017), povestea neobişnuită a metamorfozei personale şi sociale a unei profesoare de fizică timide şi retrase. Această creaţie mult apreciată în cadrul Săptămânii criticii de la Berlin 2018 şi pentru care Isabelle Huppert a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Locarno (Elveţia) va deschide cea de a 22-a ediţie a FFF (pe 24 aprilie 2018, ora 20.30, Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia 77).
Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la marile proteste care au provocat o serie de mutaţii intelectuale şi sociale în Franţa şi, prin ricoşeu, în toata Europa occidentală, FFF propune un Focus Mai 68. Filme de ficţiune importante (ca de exemplu Milou en Mai / Milou în Mai de Louis Malle) precum şi documentare inedite în România (Mourir à 30 ans / Să mori la 30 de ani de Romain Goupil sau celebrul Le fond de l'air est rouge / Revoluţia pluteşte în aer de Chris Marker) vor ajuta publicul român, care nu cunoaşte prea multe despre aceste evenimente, să le înţeleagă mai bine contextul şi mizele.
Nu mai puţin rebelă, secţiunea Competiţie propune 6 filme - de debut sau a doua creaţie - foarte diferite unele de altele din toate punctele de vedere, dar având ca numitor comun îndrăzneala, impertinenţa chiar, dar şi poezia. Publicul este cel care face jocurile acestei secţiuni - el va cântări, va vota şi va premia filmul preferat. Acestuia i se va decerna «Premiul publicului TV5MONDE», care constă într-un ajutor financiar naţional pentru operatorul care va distribui filmul în cinematografele din România. Pe de altă parte, FFF va acorda mai mult spaţiu discuţiilor pe fond - mai mulţi tineri regizori şi actori francezi se vor întâlni cu publicul român pentru a dezbate despre ideile şi demersurile lor artistice (Marine Francen, regizoarea filmului Le semeur / seminţe - 24-27 aprilie 2018, Bucureşti; Vincent Macaigne, regizorul peliculei Pour le réconfort / Confort şi consolare, Bucureşti; Mona Walravens, actriţă în Comme des garçons / Echipa de fete de Julien Hallard, 3-6 mai 2018, Cluj şi Timişoara).
Cu privirea sa pătrunzătoare, Săptămâna Cahiers du cinéma, realizată în colaborare cu cea mai importantă revistă de film din Franţa, se apleacă asupra relaţiei ambigue pe care opera filmată o întreţine cu teatrul. Prieten vechi al Festivalului Filmului Francez din România, Joachim Lepastier, critic la Cahiers du cinéma şi autorul selecţiei acestui program, explorează jocul între "a fi" şi "a părea" în viaţa de zi cu zi, pe scenă şi în film, dar şi limitele, complicităţile şi divergenţele între realitate, teatru şi marele ecran.
În acelaşi spirit analitic şi contestatar, Panorama expune câteva din cele mai bune creaţii cinematografice franceze de ultimă oră, filme care s-au impus atât în sălile de cinema cât şi în marile festivaluri internaţionale. După cum este şi cazul lui Jusqu'à la garde / Custodia de Xavier Legrand (2017), filmul care va închide, la Bucureşti, cea de a 22-a ediţie a Festivalului Filmului Francez, şi care a fost distins, în 2017, atât cu Leul de argint pentru cel mai bun regizor la "Mostra", Festivalul de film de la Veneţia, cât şi cu Premiul publicului la Festivalul de la San Sebastian. Pelicula surprinde existenţa unei familii ai cărei membri se sfâşie între ei din cauza procedurilor legale de acordare a custodiei fiului unic, arătând, ca într-o oglindă, imaginea unei societăţi în pragul exploziei, sufocată de propriile convenţii şi laşităţi (2 mai 2018, ora 21.00, Cinema Elvire Popesco).
Oraşe:
Arad / Cinema Arta, 4-6 mai 2018
Braşov / Cinemateca Patria, 3-6 mai 2018
Bucureşti / Cinema Elvire Popesco, 24 aprilie - 6 mai 2018
Buzău / Teatrul George Ciprian, 4 mai 2018
Cluj-Napoca / Cinema Victoria, 3-6 mai 2018
Constanţa / Cityplex Tomis Mall, 3-6 mai 2018
Iaşi / Cinema Ateneu, 2-5 mai 2018
Sfântu Gheorghe / Cityplex Arta, 3-6 mai 2018
Timişoara / Universitatea de Vest - Aula Magna - 3-6 mai 2018
Toate filmele sunt prezentate în versiune originală, cu subtitrare în limba română.
Biletele pot fi achiziţionate de la casa Sălii Elvire Popesco, cu o oră înainte de fiecare proiecţie, de la Librăria Kyralina, de la Librăria Hecate, în reţeaua de librării Humanitas si de pe elvirepopesco.ro (eventbook.ro).
Programul Festivalului Filmului Francez, 2018
Bucureşti, Elvira Popescu, 24 aprilie - 2 mai 2018
Bucureşti, Elvira Popescu, 24 aprilie - 2 mai 2018
Marţi 24 aprilie 2018
ora 20:30
Gala de deschidere
Madame Hyde / Doamna Hyde
Un film de: Serge Bozon
Cu: Isabelle Huppert, Romain Duris, José Garcia
Comedie, Fantastic - Franţa (2017) - 1h35min
Sinopsis: O timidă profesoară de fizică dintr-un liceu de la periferie este umilită de către elevi şi de colegi. Într-o seară, se electrocutează în timpul unei experienţe în laborator, în timpul unei furtuni. Începe să simtă o energie nouă, misterioasă şi periculoasă.
Festivaluri şi premii: Locarno2017 (Premiu pentru interpretare feminină), Săptămâna criticii, Berlinale 2018
Miercuri 25 aprilie 2018
ora 18:45
Le Semeur / Seminţe + Q&A (Competiţie)
Un film de: Marine Francen
Cu: Pauline Burlet, Alban Lenoir, Géraldine Pailhas
Dramă - Franţa (2017) - 1h38min
Sinopsis:1852. Armata lui Napoleon Bonaparte zdrobeşte rezistenţa republicanilor. În satul ei din Alpi, Violette, o tânără ajunsă la vârsta căsătoriei, asistă la arestarea tuturor bărbaţilor, ceea ce face ca în următorii ani în sat să rămână doar femeile. După lunga izolare, Violette şi celelalte tinere fac un jurământ: dacă va veni un bărbat, acesta va deveni soţul lor, al tuturor...
Festivaluri: San Sebastian 2017, În prezenţa regizoarei
ora 21:15
Une vie violente / O viaţă violentă (Panorama)
Un film de: Thierry de Peretti
Cu: Jean Michelangeli, Henri-Noël Tabary, Cédric Appietto
Thriller - Franţa (2017) - 1h47min
Sinopsis: În ciuda ameninţării cu moartea care îl copleşeşte, Stéphane decide să se întoarcă în Corsica pentru a asista la înmormântarea prietenului său din copilărie, asasinat cu o zi în urmă. Pentru el, micul burghez crescut în Bastia, este o ocazie de a-şi aminti evenimentele din trecut, de la delincvenţă la radicalismul politic şi la clandestinitate.
Festivaluri: Săptămâna Criticii Cannes 2017
Joi 26 aprilie 2018
ora 18:30
Barbara / Barbara (Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Mathieu Amalric
Cu: Jeanne Balibar, Mathieu Amalric
Dramă, Biografic - Franţa (2017) - 1h37min
Sinopsis: O actriţă o va interpreta pe Barbara, filmarea va începe curând. Ea îşi pregăteşte personajul, vocea, piesele, partiturile, gesturile, hainele, scenele pe care le are de învăţat; pregătirile merg bine, totul avansează, devine grandios, acaparant. La rândul său, regizorul, cufundat în întâlniri şi parcurgerea arhivelor, se lasă pradă muzicii, care-l acaparează complet.
Festivaluri şi premii: Un Certain Regard Cannes 2017, Prix Jean Vigo 2017
ora 20:30
En attendant les hirondelles / În aşteptarea rândunelelor (Competiţie)
Un film de: Karim Moussaoui
Cu: Mohamed Djouhri, Sonia Mekkiou, Mehdi Ramdani
Dramă - Franţa, Germania, Algeria (2016) - 1h53min
Sinopsis: Trei poveşti din Algeria de azi. Mourad, agent imobiliar de succes, divorţat, simte că nimic nu îl mai mulţumeşte şi nu ştie cum să-i facă fericiţi pe cei din jurul său. Tânăra Aïcha este chinuită de alegerea dintre atracţia pe care o simte faţă de Djalil şi un destin care-i fusese deja promis. Dahman, neurolog, trebuie să se lupte cu propriul trecut, tocmai atunci când era gata să facă pasul cel mare şi să se căsătorească. În tumultul acestor vieţi agitate care-i pun pe protagonişti în faţa unor hotărâri decisive, trecutul şi prezentul se contopesc pentru a creiona Algeria zilelor noastre.
Festivaluri: Un Certain Regard, Cannes 2017
Vineri 27 aprilie 2018
ora 18:00
De toutes mes forces / Din toate puterile (Panorama)
Un film de: Chad Chenouga
Cu: Yolande Moreau, Khaled Alouach
Dramă - Franţa (2016) - 1h38min
Sinopsis: Nasim este în primul an într-un liceu parizian şi pare să fie la fel de lipsit de griji precum colegii săi. Nimeni nu-şi dă seama că tocmai şi-a pierdut mama şi că în fiecare seară doarme într-un centru de primire a persoanelor fără locuinţă. În ciuda bunăvoinţei directoarei, el refuză să se alăture tinerilor din acest centru. Asemenea unui acrobat, Nasim oscilează între cele două vieţi, care nu trebuie sub nicio formă să se intersecteze...
Festivaluri şi premii: CINEMANIA Montréal 2017, Valenciennes 2017 (Premiul criticii, Premiul cel mai bun actor)
ora 20:30
Pour le réconfort / Confort şi consolare (Competiţie / Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Vincent Macaigne
Cu: Pauline Lorillard, Pascal Rénéric, Emmanuel Matte
Dramă - Franţa (2017) - 1h31min
Sinopsis: După ani lungi de călătorie, Pascal şi Pauline se întorc pe domeniul moştenit de la părinţii lor şi constată că nu au cu ce plăti dările. Îşi reîntâlnesc prietenii din copilărie, oameni din familii modeste, care nu şi-au părăsit niciodată satul natal. Şi mai ales pe Emanuel, cel care ar vrea să le cumpere terenul la un preţ bun, pentru a-şi extinde reţeaua de cămine de bătrâni. Prieteniile din trecut vor intra oare în conflict cu planurile de viitor?
Festivaluri: ACID Cannes 2017.
Sâmbătă 28 aprilie 2018
ora 10:00
Ivan Tsarévitch et la princesse changeante / Ivan Ţarevici şi prinţesa schimbătoare (Panorama)
Un film de: Michel Ocelot
Animaţie - Franţa (2016) - 53min
Sinopsis: În fiecare seară, o fată, un băiat şi un proiecţionist bătrân îşi dau întâlnire într-un cinematograf aproape abandonat, dar plin de minunăţii. Cei trei prieteni inventează, desenează, se deghizează şi se imaginează eroii a patru poveşti minunate. Din adâncurile pământului până la graniţele Orientului, ei depăşesc tărâmul imaginaţiei pentru a da viaţă prinţeselor şi aventurierilor, până când Ivan Ţarevici porneşte într-o călătorie nebunească pentru a salva viaţa Ţarului.
Festivaluri: BFI Londres 2017
ora 15:00
Apnée / Apnee (Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Jean-Christophe Meurisse
Comedie - Franţa (2016) - 1h28min
Sinopsis: Céline, Thomas şi Maxence sunt un trio de nedespărţit. Vor să se căsătorească, vor o casă, un loc de muncă, vor să aibă copii deştepţi şi să mănânce stridii în fiecare zi. Rebeli, neadaptaţi la realitatea înnebunitoare din jur, ei aleg să străbată Franţa pe patru roţi, în căutarea unor noi repere, a unor deşerturi populate de bipede şi a unor clipe de fericire efemeră.
Festivaluri: Semaine de la Critique Cannes 2016
ora 17:00
La Bande des quatre / Cele patru prietene (Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Jacques Rivette
Cu: Bulle Ogier, Benoît Régent, Laurence Côte
Comedie dramatică - Franţa, Elveţia (1988) - 2h40min
Sinopsis: Anna, Joyce, Claude si Lucia sunt prietene. Ele împart aceeaşi locuinţă la periferie şi frecventează cursul de artă dramatică al regizoarei Constance Dumas. Curând, un bărbat va tulbura armonia ce domneşte între fete.
Festivaluri şi premii: Berlinale 1989 (Menţiune Specială, Premiul FIPRESCI)
ora 20:30
Comme des garçons / Echipa de fete (Competiţie)
Un film de: Julien Hallard
Cu: Max Boublil, Vanessa Guide
Comedie - Franţa (2017) - 1h30min
Sinopsis: Reims, 1969. Paul Coutard, seducător înnăscut şi jurnalist sportiv la ziarul Le Champenois, se hotărăşte să organizeze un meci de fotbal feminin pentru a-l provoca pe directorul său, cu ocazia petrecerii anuale a ziarului. Emmanuelle Bruno, rivala lui cea mai mare şi secretara directorului, se vede obligată să-l ajute. Fără să-şi dea seama, vor forma împreună prima echipă de fotbal feminin din Franţa.
Festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de Comedie Alpe d'Huez 2018.
Duminică 29 aprilie 2018
ora 13:00
Félicité / Félicité (Panorama)
Un film de: Alain Gomis
Cu: Véro Tshanda Beya, Papi Mpaka, Gaetan Claudia
Dramă, aventură - Franţa, Belgia, Senegal (2017) - 2h03min
Sinopsis: Félicité este o femeie liberă şi orgolioasă, care cântă seara într-un bar din Kinshasa. Viaţa ei se schimbă total când fiul de 14 ani este victima unui accident de motocicletă. Pentru a-l salva, începe o cursă nebună pe străzile electrizante ale oraşului, prin lumea muzicii şi a visurilor. În drumurile ei, îl întâlneşte pe Tabu.
Festivaluri şi premii: Berlinale 2017 (Marele premiu al Juriului), TIFF 2017
ora 15:30
L'esquive / Jocul dragostei şi al întâmplării (Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Abdellatif Kechiche
Cu: Sara Forestier, Osman Elkharraz, Sabrina Ouazani
Comedie dramatică - Franţa (2004) - 1h57min
Sinopsis: Abdelkrim, zis şi Krimo, are 15 ani şi locuieşte într-o locuinţă socială de la periferia Parisului. Împărtăşeşte cu mama sa, care lucrează într-un supermarket, şi cu tatăl său aflat în închisoare, un vis fragil: să plece la capătul lumii cu o barcă cu pânze. Între timp, îşi omoară timpul cu prietenul său Eric şi gaşca lor de prieteni. Când vine primăvara Krimo cade pradă farmecelor colegei sale Lydia, vorbăreaţă şi maliţioasă.
Festivaluri şi premii: Berlinale 2004, Césars 2005 (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun debut feminin).
ora 18:00
La Villa / Casa de la malul mării (Panorama)
Un film de: Robert Guédiguian
Cu: Ariane Ascaride, Jean-Pierre Darroussin, Anaïs Demoustier
Dramă - Franţa (2017) - 1h47min
Sinopsis: Într-un golf aproape de Marsilia, în toiul iernii, Angèle, Joseph şi Armand se adună în casa tatălui lor, îmbătrânit. Este momentul potrivit să analizeze cine sunt, ce au devenit şi ce au păstrat din idealul transmis tatăl lor, din lumea fraternităţii pe care acesta a construit-o într-un loc magic, în jurul restaurantului de care se ocupă în continuare Armand, fiul cel mare. Până când cei abia sosiţi le vor bulversa gândurile...
Festivaluri: Competiţia oficială - Mostra de la Veneţia 2017, San Sebastian 2017, TIFF 2017
ora 20:00
Patients / Pacienţii (Competiţie)
Un film de: Grand Corps Malade, Mehdi Idir
Cu: Pablo Pauly, Soufiane Guerrab, Moussa Mansaly
Comedie - Franţa (2017) - 1h50min
Sinopsis: Să se spele, să se îmbrace, să meargă, să joace baschet, toate sunt lucruri pe care Ben nu le mai poate face odată ce ajunge într-un centru de recuperare, în urma unui accident grav. Noii săi prieteni sunt tetraplegici, paraplegici, pacienţi cu traumatism cranian. Împreună, vor învăţa ce înseamnă răbdarea. Vor rezista, vor obosi, se vor certa, se vor iubi, dar mai ales îşi vor găsi energia pentru a reînvăţa să trăiască. Filmul este povestea unei renaşteri, a unei călătorii haotice presărate cu victorii şi înfrângeri, cu lacrimi şi râsete, dar mai ales cu întâlniri: nu ne vindecăm singuri.
Festivaluri şi premii: Selecţia oficială César 2018 (Cel mai bun film).
Luni 30 aprilie 2018
ora 18:30
Si tu voyais son cœur / Dacă i-ai vedea inima (Competiţie)
Un film de: Joan Chemla
Cu: Gael García Bernal, Marine Vacth
Dramă - Franţa (2017) - 1h26min
Sinopsis: În urma morţii accidentale a celui mai bun prieten al său, Daniel ajunge în hotelul Métropole, un refugiu pentru cei excluşi şi sufletele pierdute. Măcinat de vină, se cufundă puţin câte puţin în violenţa care-l înconjoară. Întâlnirea cu Francine îi va lumina existenţa.
Festivaluri: Toronto 2017, Namur 2017
ora 20:30
Une vie violente / O viaţă violentă (Panorama)
Un film de: Thierry de Peretti
Cu: Jean Michelangeli, Henri-Noël Tabary, Cédric Appietto
Thriller - Franţa (2017) - 1h47min
Sinopsis: În ciuda ameninţării cu moartea care îl copleşeşte, Stéphane decide să se întoarcă în Corsica pentru a asista la înmormântarea prietenului său din copilărie, asasinat cu o zi în urmă. Pentru el, micul burghez crescut în Bastia, este o ocazie de a-şi aminti evenimentele din trecut, de la delincvenţă la radicalismul politic şi la clandestinitate.
Festivaluri: Săptămâna Criticii Cannes 2017
Marţi 1 mai 2018
ora 15:00
Milou en Mai / Milou în mai (Focus Mai 68)
Un film de: Louis Malle
Cu: Michel Piccoli, Miou-Miou, Dominique Blanc
Comedie dramatică - Franţa (1990) - 1h47min
Sinopsis: Mai 1968. Milou a locuit, până la cei 60 de ani ai săi, în impunătoarea casă părintească din sud-vestul Franţei, alături de mama sa şi de menajera Adèle. La moartea mamei, Milou îşi primeşte familia, compusă din fiică, frate, cumnată şi nepoată. Fiecare dintre aceştia are probleme personale dintre cele mai diverse, dar toţi sunt de acord cu un lucru: Milou nu poate ocupa singur casa care le aparţine tuturor. Dar suntem în mai 1968...
Festivaluri şi premii: Césars 1991 (Cea mai bună actriţă într-un rol secundar)
ora 17:30
Le fond de l'air est rouge / Revoluţia pluteşte în aer (Focus Mai 68)
Un film de: Chris Marker
Documentar - Franţa (1998) - 3h
Sinopsis: Remarcabilul documentar în două părţi al lui Chris Marker vorbeşte despre gloria şi decăderea Noii Stângi în Franţa deceniilor 1960 şi 1970 şi dezvoltarea mişcărilor socialiste în America Latină. Filmul a fost realizat în 1977 şi readaptat în 1993, în preajma sfârşitului Războiului Rece şi colapsului Uniunii Sovietice. Prima parte tratează naşterea mişcărilor de stânga, când războiul din Vietnam i-a adunat la un loc pe radicalii de toate orientările. A doua parte ilustrează moartea lentă a stângii revigorate. Filmul reuneşte nişte imagini de arhivă spectaculoase, cu voci celebre precum: François Maspero, Yves Montand, François Pérrier, Jorge Semprún, Simone Signoret, Sandra Scarnati, Laurence Cuvellier şi Davos Hanish.
ora 21:00
Barbara / Barbara (Săptămâna Cahiers du Cinema)
Un film de: Mathieu Amalric
Cu: Jeanne Balibar, Mathieu Amalric
Dramă, Biografic - Franţa (2017) - 1h37min
Sinopsis: O actriţă o va interpreta pe Barbara, filmarea va începe curând. Ea îşi pregăteşte personajul, vocea, piesele, partiturile, gesturile, hainele, scenele pe care le are de învăţat; pregătirile merg bine, totul avansează, devine grandios, acaparant. La rândul său, regizorul, cufundat în întâlniri şi parcurgerea arhivelor, se lasă pradă muzicii, care-l acaparează complet.
Festivaluri şi premii: Un Certain Regard Cannes 2017, Prix Jean Vigo 2017
Miercuri 2 mai 2018
ora 18:30
Félicité / Félicité (Panorama)
Un film de: Alain Gomis
Cu: Véro Tshanda Beya, Papi Mpaka, Gaetan Claudia
Dramă, aventură - Franţa, Belgia, Senegal (2017) - 2h03min
Sinopsis: Félicité este o femeie liberă şi orgolioasă, care cântă seara într-un bar din Kinshasa. Viaţa ei se schimbă total când fiul de 14 ani este victima unui accident de motocicletă. Pentru a-l salva, începe o cursă nebună pe străzile electrizante ale oraşului, prin lumea muzicii şi a visurilor. În drumurile ei, îl întâlneşte pe Tabu.
Festivaluri şi premii: Berlinale 2017 (Marele premiu al Juriului), TIFF 2017
ora 21:00
Jusqu'à la garde / Custodia
Gala de închidere
Un film de: Xavier Legrand
Cu: Léa Drucker, Denis Ménochet
Dramă - Franţa (2017) - 1h33min
Sinopsis: Cuplul Besson divorţează. Pentru a-şi proteja fiul de tatăl pe care îl acuză de violenţă, Miriam cere custodie exclusivă. Judecătorul care se ocupă de dosar acordă custodie comună cu tatăl, pe care-l consideră umilit. Prins la mijloc între părinţii săi, Julien va face tot posibilul pentru a împiedica să se întâmple ce este mai rău.
Festivaluri şi premii: Mostra de la Veneţia 2017 (Leul de argint pentru cel mai bun regizor), San Sebastian 2017 (Premiul publicului), Toronto 2017
Eveniment Facebook - facebook
FFF2018 - Fiţi realişti, cereţi imposibilul!
Organizatori: Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din România
Co-organizatori: Alianţa Franceză Braşov, Agenţia consulară a Franţei la Braşov, Primăria Braşov, Cinemateca Patria, Alianţa Franceză Constanţa, Cityplex Tomis Mall Constanţa, Centrul Cultural Francofon Buzău, Teatrul George Ciprian, Centrul de Cultură şi Artă Buzău, Consiliul Judeţean Buzău, Cinema Ateneu, Universitatea de Vest din Timişoara, Asociaţia CitiZenit, Centrul Municipal de Cultură Arad, Primăria Arad, Cinema Victoria, Cityplex Arta
Prezentat de: ORANGE
Parteneri: RENAULT, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR, NESCAFE Dolce Gusto
Parteneri media principali: TV5MONDE, RFI România, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Observator Cultural
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media: Europa Cinemas, Phoenix Media, Agerpres, Ziarul Metropolis, The Shape of E, Creative Mornings, DOR, Dissolved Magazine, Webcultura, Liternet, Bucharest City App, Bucharest Cultural Events, 100 de locuri, Meseria de părinte, suntparinte.ro, B24kids, Recomand cu drag
Cu sprijinul: Cahiers du cinéma, Kolectiv, Masterprint.