Şi ce vedem? Pentru început, o erecţie matinală (ţinută la respect de pantalonul de pijama). Apoi, nasul - linia lui îndrăzneaţă, simpatică, e oarecum paralelă cu erecţia. Ochii sînt calzi, atrăgători. Pe de altă parte, freza e o problemă. (Ştiu asta pentru că am avut şi eu una identică la liceu şi, ca un făcut, pînă n-am schimbat-o n-am avut parte de sex.) Corp vînos, prea încordat. Cam mult păr pe piept, dar, la urma urmei, acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre James Bond-ul lui Sean Connery, care, dacă-mi amintesc corect, nu era chiar virgin. Una peste alta, un tip normal. Deci ce s-a întîmplat cu el? După cum o spune el însuşi, s-a întîmplat că "pur şi simplu nu s-a întîmplat". Ei bine, colegii lui de serviciu (lucrează la un magazin de aparatură electronică) hotărăsc că e de datoria lor să facă ceva pentru el - cu alte cuvinte (poate nu cele mai fericite), să-l facă să-şi dea drumul. Mai întîi la gură: nici în recentul film biografic despre sexologul Kinsey nu se vorbea atît de mult - şi atît de bine - despre sex.
Virginul se dă în vileag atunci cînd se lasă atras, cu ocazia unei partide de cărţi, într-un schimb colegial de experienţă: atunci cînd cineva evocă - magistral - "două ţîţe ţuguiate ca în Braille", el nu e în stare să ofere la schimb decît "două ţîţe ca nişte saci de nisip". Una dintre plăcerile dialogurilor golăneşti din acest film este că experţii sînt la fel de comici ca virginul; în pofida titlului, principala sursă de comedie nu e ignoranţa eroului în materie de sex, ci însuşi sexul - cunoaşterea care în acest caz nu se identifică neam cu înţelepciunea, căderile masive de IQ pe care pare să le producă, vacarmul care se face în jurul lui - cu alte cuvinte (poate nu cele mai fericite) proeminenţa lui posibil meritată, dar cu siguranţă caraghioasă, în minţile noastre. (Atunci cînd unul dintre amicii eroului cheamă toată gaşca să-i admire pe un ecran fiul încă nenăscut, filmat în burta mamei sale, care credeţi că e partea anatomică pe care le cere s-o cerceteze cu admiraţie deosebită?)
În pofida energiei cu care-i sabotează campania de dezvirginare, realizatorii nu sînt cruzi cu protagonistul lor. În unele momente, Steve Carell ne face conştienţi de proporţiile refulării lui şi, implicit, ale primejdiei de a se umili; ceea ce, ţinînd cont de faptul că în momentele respective sîntem conştienţi şi de eforturile tipului de a-şi trage un prezervativ peste testicule, e o performanţă actoricească remarcabilă. Pînă la urmă, soluţia marii probleme se dovedeşte a fi dragostea romantică. Poate că vi se pare o soluţie convenţională, dar funcţionează, iar faptul că reuşeşte să funcţioneze într-un context în care singurul element de mood wong-kar-wai-an părea să fie replica nostalgică a unuia dintre amici: "Eu şi Amy ne uitam adesea la Păsărici păroase", e, iarăşi, o performanţă. O parte din merit îi revine actriţei Catherine Keener, care a jucat în Being John Malkovich şi, mai recent, în The Interpreter al lui Sydney Pollack, şi al cărei armament de seducţie-la-o-anumită-vîrstă se apropie de calibrul Charlotte Rampling: aici joacă rolul unei bunici. "Sînt virgin", i se mărturiseşte eroul în cele mai bune secunde de comedie romantică pe care le-am văzut anul acesta. Şi apoi adaugă, magnific: "Am fost întotdeauna."