Premiere primăvăratice la Piatra Neamţ (I) - Aventura

În preajmă de Armindeni, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ a serbat 1 Mai (Ziua Muncii) prin... muncă. Muncă pe scenă!

Aventura, textul spaniolului Alfredo Sanzol, îşi plasează acţiunea chiar în câmpul muncii, cum se numea pe vremuri şi se mai numeşte, poate, şi acum în "C.C.C." , alias China Comunist-Capitalistă. Dar, pentru a ajunge acolo, autorul însăilează un fel de poveste parţial ciudată, parţial subţirică (pardon: cu o frumoasă siluetă!), pe o temă - ce-i drept - de maximă actualitate.

Un grup de câţiva prieteni, împreună cu prietenele / asociatele aferente deţin acolo, într-un orăşel din Spania începutului de secol XXI, o afacere privată; fără alte amănunte. Ceva lucrativ, adică din care - cu multe riscuri şi tracasări economice, dar şi psiho-emoţionale - se obţine ceva profit. Nu mare; în orice caz, bătăile de cap sunt mai multe decât banii. De aici, sastiseala şi nevrozele specifice, numai bune să le amărască viaţa, angajată într-o fundătură pe care, încă tineri fiind, o văd cam fără ieşire. Şi tot de aici: întreg tacâmul de nemulţumiri: debusolare, neîmplinire, iritare permanentă, stress continuu şi insuportabil. Oamenii s-au săturat, vor să-şi deschidă orizontul, să se simtă liberi... să-şi trăiască viaţa, să părăsească oraşul şi să se refugieze undeva în natură, departe; cât mai departe de malaxorul cotidian.

Ca în filmele româneşti din actualitatea anilor '70-'80, problemele de producţie influenţează viaţa personală! Piaţa merge prost; banii sunt puţini şi tot mai greu de obţinut; nervii şi acreala se înghesuie, în locul dividendelor... Curat vorba lui Lenin: "Ce e de făcut?". Tot Nenea Capitalismul oferă şi soluţia alternativă la Bau-Baul faliment: vânzarea. Un grup de investitori chinezi tocmai se arată interesaţi de asemenea "cumpărături" europene... suma de pornire pare tentantă. Urmează vizita "peţitorilor", pentru perfectarea afacerii şi - se speră- creşterea preţului. Căci de aceea s-au inventat tratativele, nu? Pentru ca acestea să fie cât mai fructuoase, Sandra (Nora Covali), Nuria (Ecaterina Hâţu), Elisa (Sabina Brânduşe) şi Angels (Loredana Grigoriu), pun la cale un protocol specific feminin, plasat sub lozinca ceauşist-mobilizatoare "Să facem totul!". Puţin importă (vorba Caragealelui cel nemuritor şi potrivit în orice ocazie) ce părere au despre această strategie, de îndrăzneţ marketing, partenerii de muncă şi, pe alocuri, de viaţă: Marc (Mircea Postelnicu), Pau (Valentin Florea) şi Oriol (Emanuel Becheru). Economicul (zice alt clasic: Marx) supune orice altceva: stomac, inimă, creier.

Doar că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg: chinezii oaspeţi & peţitori sunt... unul singur. Şi acela, venit cu un preţ neaşteptat de redus, după principiul: "Eu atâta dau. Nu vă convine - găsiţi pe altul". Dezamăgirea doamnelor pregătite pentru... mult mai mult este totală şi aproape generală. Pentru că doar Sandra (adică 25% din colectivul feminin) acceptă şi reducerile, şi pretenţiile protocolare ("mă-nţeledzi, neicusorule...") ale musafirului + binefăcătorului chinez. Sub justificarea încercării de a scoate - prin mijloace verificate - mai mulţi bani de la bogatul Lee, ea sacrifică (chipurile) toate celelalte criterii, spre beneficiul prietenilor ei, cu un entuziasm, deloc contaminant pentru restul colectivului, dar foarte avantajos pentru dorinţa ei poetică, pragmatică... etc, de evadare din cotidianul cenuşiu. Uzanţe? Principii? Demnitate? Sunt repede abandonate, ipocrizia burgheză găsind pentru trădarea şi vânzarea Sandrei acoperirea "sacrificiului", spre binele celorlalţi. Dusă şi rămasă la Shanghai, ea devine, din frivolă - eroină. Sau, dacă vreţi, un exemplu elocvent de evoluţie, în spiritul maoist al dictonului "Libertatea = necesitatea înţeleasă". Mai actual de-atât, nici că se poate...

Nu foarte generos în individualizarea personajelor sale, privite mai degrabă ca nişte subansamble funcţionale ale unui mecanism, textul se mulţumeşte să schiţeze şi cel mult să enunţe o serie de intenţii ilustrativ-moralizatoare. Planurile sunt fluente, asemeni replicile fără prea multe pretenţii de semnificare; cât despre eventuale profunzimi, chiar nu e cazul. Nu ştiu cum vor fi fost textele sale premiate, care i-au conferit notorietatea (Carrusel Palace - 2000; Cous-Cous y Churros - 2001; Como levantar piedras sin hundirte en las aceras - 2004; Risas y Destruccion - 2008, Delicadas, Dias Estupendos - 2010; En la luna - 2011), dar Aventura pietreană nu cred că va lăsa prea multe urme în jurul său. Asta în condiţiile în care tema şi subiectul se înfig binişor în realitatea contemporană, dar... demonstraţia lasă de dorit prin simplificarea precară a personajelor, edulcorarea motivaţiilor şi a valorilor etice. Lucru pe care actorii par să-l fi resimţit, cel puţin la premieră...

Nici regia lui Theodor-Cristian Popescu (în echipă cu Cosmin Ardeleanu - scenografie şi video, Lucian Moga şi Alexandru Dancu - light design, Andrei Raicu - sound design) nu prea are ce scoate în plus, din sărăcia - cel mult agreabilă - a unui text, totuşi, oarecare. Încercând să-l îmbogăţească cu câteva note, cât de cât personale, realizatorul spectacolului asigură o anumită permeabilitate planurilor dramatice impunând, parcă, interpreţilor o temperare drastică a afectelor. Prin forţa împrejurărilor, actorii sunt împinşi spre un joc sărac în nuanţe, în care sobrietatea, bătând spre septic şi chiar artificial, obligă spectatorul la eforturi pentru individualizarea fiecărui personaj. După părerea mea, doar Nora Covali izbuteşte performanţa de a da o notă mai apăsată de consistenţă Sandrei, decupând-o din restul grupului. Cât despre Victor Giurescu (chinezul Lee), numai exotismul - şi nu alte date în măsură să contureze personajul-fantoşă - este cel care îl scoate în evidenţă. Dar şi încălţările! Căci toţi "clienţii" săi (nişte amărâţi de europeni faliţi sau nonconformişti?) străbat scena, de la începutul până la sfârşitul spectacolului, desculţi... O metaforă a lumii actuale întoarse cu susul în jos. Nu ştiu cât de corectă politic, dar lăudabilă - tocmai sub acest aspect.