De la un comment la... o cronică - Aventura

Totul a pornit de la un comentariu pe care l-am făcut cu privire la cronica d-lui Bogdan Burileanu la spectacolul Aventura de Alfredo Sanzol, montat de Th. Cristian Popescu la Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ şi, iată-mă... cronicar pe LiterNet!...

În acel comentariu, am reacţionat cam virulent şi cu puţine explicaţii, fiindcă - fiind un mare cititor de cronică teatrală - remarcam câteva inadvertenţe, apărute destul de frecvent (după umila-mi părere) în diverse articole sau cronici de spectacol, şi opinii care nu coincideau cu opiniile mele despre respectivul spectacol. După prima reacţie, am purces, aici şi acum, la a-mi detalia opiniile şi părerile, ca un critic de teatru amator, fără a face vreun exerciţiu de admiraţie faţă de colegii mei (cei care au produs spectacolul) şi fără intenţia de a-l contrazice gratuit pe dl. Bogdan Burileanu. Pur şi simplu pentru că opiniile mele sunt diametral opuse! Mi-ar plăcea, aşa cum a propus dl. Răzvan Penescu, coordonatorul LiterNet.ro, ca această pseudo-polemică să se finalizeze cândva cu o întâlnire şi o discuţie amicală între "părţi", la un pahar de vin... Până atunci am să încerc să exprim şi eu cele câteva consideraţii asupra acestui spectacol, la care - prin prisma împrejurărilor - am luat parte, aflându-mă în preajma celor implicaţi.

În primul rând aş vrea să remarc opţiunea teatrului de a include în repertoriu un asemenea text şi de a-l invita pe regizorul Th. Cristian Popescu pentru a-l înscena. Autorul şi textul mi se par de o valoare incontestabilă. Desigur, nu întotdeauna premiile aduc şi confirmarea valorii autorului sau al operei sale. Însă, în cazul de faţă, Alfredo Sanzol este deţinătorul unor premii care se acordă cu mare atenţie (cel puţin în Spania) faţă de calitatea scriiturii şi a textului, de către jurii şi evaluatori cu mare distincţie şi probitate în aprecieri. Premiul Naţional pentru Literatură (2017) este unul care se obţine cu mare greutate în Spania, aşa încât între zecile de piese evaluate, îmi imaginez că ar fi foarte greu să se strecoare pentru premiere vreo scriere mai... subţirică! Iar Alfredo Sanzol l-a obţinut! De asemenea, Premiul MAX pentru artele scenice sau Premiul Valle-Inclan pentru teatru, nu cred că ajung uşor la fitecine! Aşadar, un autor cu o valoare incontestabilă!

Dar, să revin la Aventura noastră. Acţiunea are loc (iarăşi?) într-un mediu corporatist, o multinaţională ce nu merge prea bine şi care ar putea să-şi revină prin implicarea unor noi investitori. În cazul nostru nişte... chinezi! Pare cunoscut scenariul, nu? Până aici sunt de acord cu cronica d-lui Burileanu. Subiectul a mai fost tratat în multe piese, poate părea repetitiv şi, pentru mulţi privitori, plicticos. Şi, aşa cum susţin mulţi corporatişti, nu întotdeauna viaţa într-un asemenea mediu se aseamănă cu cel descris sub diverse forme în literatură. Acest lucru pare să devină mai mult un clişeu. Însă ceea ce izbuteşte Th. Cristian Popescu şi echipa sa este tocmai această evitare a clişeelor şi a capcanelor în care putem cădea la o citire superficială a textului. Mi se pare că regizorul (dar şi scenograful Cosmin Ardeleanu) au adus textul în marja de interes a unui public care, uşor-uşor, începe să se familiarizeze cu o societate trăitoare în virtual, o societate superficială, cu acces la cele mai noi tehnologii, ajunsă la incapacitatea de a decela valoarea de nonvaloare, cantitatea de calitate, lovită de o confuzie a informaţiilor adevărate sau false, o societate care se dezvoltă aproape haotic, în toate direcţiile! Căci, iată, nimeni nu poate spune în ce direcţie ne îndreptăm, sau dacă e bună direcţia în care ne îndreptăm. Aşadar, o societate ce poate fi cu uşurinţă amplasată oriunde în lume, sau - de ce nu?-pe... lună! Din acest punct de vedere, piesa lui Sanzol şi varianta scenică a lui Th. Cristian Popescu mi se par cutremurătoare! Sau, cel puţin, trag un semnal de alarmă! Ne aflăm într-un peisaj lunar, arid, aseptic, straniu (foarte bine motivat plastic), cu personaje puţin definite, biografiile lor ascunse nepermiţându-se decât arareori a fi descoperite, în acele rare momente de socializare, şedinţe de brainstorming sau team-building, când au loc şi interacţionări. În toate aceste întâlniri formale şi informale (era să zic informe) apar rareori şi şocuri, precum prezumtiva posibilitate ca firma să fie salvată de... chinezi!

Într-o lume dominată de virtual, în care puţini oameni îşi mai găsesc locul, este normal ca mulţi să confunde realitatea cu visul, să li se pară că distanţele şi diferenţele dintre culturi nu mai există, căci geografic nu mai contează unde te afli. Tocmai această confuzie existenţială face ca acţiunea piesei să poată fi plasată oriunde... Dacă nu, chiar pe... lună! Actorii s-au adaptat admirabil acestui concept şi au urmat vizibil cu stricteţe indicaţiile regizorale şi propunerile estetice. Loredana Grigoriu, Sabina Brânduşe, Ecaterina Hâţu, Mircea Postelnicu, Valentin Florea, Nora Covali şi Emanuel Becheru (nu le-am greşit numele!) evoluează toţi ca o echipă. Microporturile folosite au adus mai aproape de spectator vocea şoptită, respiraţiile lor, ca într-o cameră de mici dimensiuni. Costumaţia "office" face notă discordantă cu picioarele goale ale actorilor, ca o notă de apartenenţă tactilă la sol sau de o dorinţă de a simţi pământul ca element ferm. Interpretările lor nu au nimic spectaculos desigur, dar păstrează o anumită savoare, au ironie şi umor subliminal, jucând însă cu concentrare şi atenţie la orice mic detaliu. În contrapartidă, chinezul (Victor Giurescu - mi-a plăcut ideea de a fi singurul încălţat!) este bine "strunit" regizoral şi actorul nu marşează la posibilitatea de a-l cabotiniza printr-un umor de situaţie facil, ba chiar dimpotrivă, interpretează cu profesionalism şi acurateţe un personaj care putea fi lesne tratat drept o simplă apariţie. Victor Giurescu l-a încărcat cu greutate şi sens, l-a scos din marginalitate, dându-i importanţa elementului care schimbă întregul curs al jocului. Ba, mai mult, actorul şi-a interpretat întregul rol în chiar limba chineză! Ceea ce poate constitui o mică performanţă!

Am şi eu ceva rezerve faţă de unele secvenţe video din fundal, însă proporţia imaginilor, culoarea şi conturul omniprezent al lui Mao Tze Dung, dau grandoare şi măreţie scenografiei, în combinaţie cu un superb light-design realizat, şi de această dată, de Lucian Moga.

În ansamblu, spectacolul Aventura este un proiect solid, bazat pe un text de mare actualitate, cu o viziune plastică de calitate, interpretat de actori foarte buni într-o cheie regizorală extrem de originală. Deloc facil ca propunere scenică, spectacolul se ridică la o cotă artistică de calitate, cu care Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ ne-a obişnuit de-a lungul timpului. Am remarcat, din discuţiile avute cu colegii care au participat la realizarea spectacolului, ce echipă s-a format pe timpul repetiţiilor, cât de bine s-a lucrat şi cât de benefică a fost întâlnirea cu regizorul şi scenograful piesei. Sunt lucruri care "se văd" pe scenă. Iar publicul nemţean, unul fidelizat, atent şi interesat de teatrul de bună calitate, de asemenea, a plecat mulţumit de la spectacol. Ceea ce nu e puţin, nu?