Sîmbătă seară s-au acordat la Berlin Premiile Academiei Europene de Film pe anul 2005. A 18-a ediţie a consacrat succesul filmului austriac Caché de Michael Haneke, după premiile de la Cannes.
Acesta a primit cinci premii - filmul european al anului, premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor şi cel mai bun monteur, precum şi Premiul FIPRESCI. I-a urmat, după numărul de premii, filmul german (o dezamăgire pentru mine) Sophie Scholl - The Final Days de Marc Rothemund, care a primit trei premii - pentru cea mai bună actriţă şi, respectiv, două premii Jameson People pentru regie şi cea mai bună actriţă. Nominalizat la două categorii, regizor şi scenariu, filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu n-a primit din păcate nimic. ("Variety" deplîngea faptul că n-a fost nominalizat pentru filmul european al anului.)
La categoria cel mai bun regizor a fost preferat consacratul Haneke, iar la scenariu, unde era mai de aşteptat ca Puiu să cîştige (fie şi drept compensaţie pentru regie), a pierdut în faţa lui Paradise Now, coproducţie (premiată chiar la Berlinală) cu apăsată notă politică - povestea unor kamikaze palestinieni, povestită din punctul lor de vedere, dar cu vagă tentă pacifistă. Fiind singura nominalizare a acestui film la unul dintre premii, era de aşteptat să cîştige. De altfel, discuţiile ar putea continua. Wim Wenders a avut cu nefericitul Don't Come Knocking patru nominalizări, deşi e preşedintele Academiei Europene de Film, iar filmul lui poate fi considerat un film american (a fost filmat în SUA, cu actori americani, povestea se petrece tot în America). Din acest an sistemul de vot s-a democratizat, ceea ce a făcut ca ţările cu cei mai mulţi membri în Academie să poată introduce un film naţional direct în selecţie.
În orice caz, la această a 18-a ediţie n-a mai existat un film care să rupă gura tîrgului şi să ia cele mai multe premii. Un Hable con ella sau un Amélie, cum scria şi revista americană "Variety". A fost o ediţie cu două premii noi - pentru scenografie şi montaj - şi o ediţie cu un nou sistem de vot pentru cei 1600 de membri ai Academiei. O ediţie care, pe lîngă premiile ei (contestabile), a părut să se concentreze mai mult pe latura digestivă. Ceremonia a fost închipuită ca o mare cină. O masă a fost instalată pe scenă, cel care ţinea premiile era îmbrăcat în chelner, însuşi Wenders tăia salamul înainte de ceremonie şi fiecare personalitate care înmîna un premiu intra în scenă, ca la praznic, cu cîte un platou în mînă. Prezentat de gazda Heino Ferch ca un "expert în omletă", Wim Wenders a făcut o glumă nefericită spunînd că omleta ar putea fi o metaforă pentru Academia Europeană de Film. Fiecare secţiune premiată a avut o introducere legată de domeniul culinar. De pildă, despre scurtmetraje s-a spus că sunt aperitivul unui lungmetraj.
Daniel Auteuil nu s-a prezentat să-şi ia premiul din pricina unei grave probleme familiale. Printre cei care au înmînat premii s-au numărat Sandrine Bonnaire, Hanna Schygulla, Nikita Mihalkov, Brenda Blethyn, Johanna der Steege. Cel mai emoţionant moment a fost cel în care Sir Sean Connery a fost premiat pentru întreaga carieră. Cel care i-a înmînat statueta a fost Jean-Jacques Annaud, care l-a condus în Numele trandafirului. Regizorul francez şi-a adus aminte cum filmau la Roma pe un frig cumplit, iar el îl răsese pe Connery în cap şi-l lăsase desculţ. "A dat vina pe vreme, a dat vina pe călugării care la vremea lor umblau desculţi, dar nici măcar o dată n-a dat vina pe mine, cum ar fi fost normal", a spus Annaud despre delicatul său prieten. Cu o căldură sinceră, Sean Connery (emoţionat, deşi n-o arăta, de îndelungatele aplauze) a povestit că la o proiecţie-test din SUA publicul remarca lipsa dinţilor figuranţilor ("nu e o critică la adresa SUA"), dar în acelaşi timp ne-a reamintit că în SUA "Numele trandafirului" a fost un dezastru, cu 2 milioane de dolari încasări. O paralelă cu SUA a făcut şi "bucătarul-şef" Wenders, cînd a spus că de fapt cartofii prăjiţi vin din Belgia, iar cuvîntul hamburger, ei bine, a ce sună? Majoratul Premiilor Academiei de Film a fost sărbătorit printr-o mare petrecere. La ea a fost invitată şi România, dar, ca mic copil, ea a stat la o măsuţă.
Premiile:
Filmul european al anului - "Caché" de Michael Haneke (Austria)
Cel mai bun regizor - Michael Haneke ("Caché")
Cel mai bun scenariu - Hany Abu-Assad & Bero Beyer ("Paradise Now" de Hany Abu-Assad
Cea mai bună actriţă - Julia Jentsch ("Sophie Scholl - The Last Days")
Cel mai bun actor - Daniel Auteuil ("Caché")
Cea mai bună imagine - Franz Lustig ("Don't Come Knocking" de Wim Wenders)
Cel mai bun scenograf - Aline Bonetto (""Un long dimanche de fiancailles" de Jean-Pierre Jeunet)
Cel mai bun monteur - Michael Hudecek & Nadine Muse ("Caché")
Cel mai bun compozitor - Rupert Gregson-Williams & Andrea Guerra ("Hotel Rwanda" de Terry George)
Premiul UIP pentru scurtmetraj - "Undressing My Mother" de Ken Wardrop (Irlanda)
Premiul Fassbinder pentru revelaţia anului - "Anklaget"/ "Accused" de Jacob Thuesen (Danemarca)
Premiul FIPRESCI - "Caché" de Michael Haneke
Premiul Screen International pentru un film noneuropean - "Good Night and Good Luck" de George Clooney
Premii pentru întreaga activitate - Sir Sean Connery şi Maurice Jarre
Premiile The Jameson People's Choice (ale publicului): cel mai bun regizor - Marc Rothemund ("Sophie Scholl - The Final Days"), cea mai bună actriţă - Julia Jentsch ("Sophie Scholl - "The Final Days"), cel mai bun actor - Orlando Bloom ("Kingdom of Heaven")