Viziuni teatrale în cadrul Întâlnirilor de la Cluj, 2018

Cu toate că bugetele de la stat pentru reuniuni culturale de anvergură se subţiază drastic de la an la an, organizatorii fac ce fac şi într-un final reuşesc să menţină la nivelul, dacă nu dorit cel puţin onorabil, calitatea manifestărilor.

Este cazul celei de a VIII-a ediţii a Întâlnirilor internaţionale de la Cluj, desfăşurate între 9 - 14 octombrie 2018. "Întâlniri", da (între oameni de teatru şi spectacolele lor), "internaţionale" mai puţin, întrucât putem menţiona modeste contribuţii din exterior. Dimpotrivă, aş spune, este uşor sesizabilă o reorientare spre interiorul cetăţii, întrucât în familia profesioniştilor cu ştaif a fost primită echipa de la Reactor de Creaţie şi Experiment din Cluj cu două spectacole merituoase: M.I.S.A.părut şi Miracolul de la Cluj.

Sigur, ne place să ne dăm internaţionali, cât mai internaţionali (dacă se poate spune aşa), dar fără un teatru invitat din afară, a VIII-a ediţie a fost cât se poate de naţională şi asta nu în detrimentul calităţii. Dimpotrivă. Invitaţii au fost răsfăţaţi cu spectacole de înaltă clasă şi au luat parte la dezbateri corespunzătoare, analitice şi argumentative pe marginea vizionărilor.

Tema propusă, în jurul căreia s-a coagulat problematica discuţiilor, s-a numit, generos, direct şi vast, Viziuni; aşadar viziuni în arta mizanscenei româneşti în anul care marchează Centenarul Marii Uniri. Implementări în stare să reliefeze teme majore din tezaurul cultural naţional, reflectate în abordări regizorale originale şi adesea foarte curajoase, de impact copleşitor asupra publicului.

Ecourile au fost pe măsură. Ambiţioasele montări ale Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din ultima stagiune încheiată şi din începutul noii stagiuni au constituit repere în jurul cărora s-au organizat discuţiile.

Oricum am schimba unghiul de vedere critic asupra celor şase zile de festival, cele trei spectacole-mamut (impresionante asamblări de structuri mitice şi baroce) Meşterul Manole, Craii de Curtea Veche şi Ţiganiada ies în evidenţă cu vădită claritate, ca solide construcţii regizorale. Sunt spectacole puternice, poate cel mai puternic dintre ele este Meşterul Manole după Lucian Blaga în regia lui Andrei Măjeni, prin lectura proaspăt epurată de literaturitate excesivă, fără să fie afectat fondul poetic al limbajului blagian. Un decupaj în registru postmodern din edificiul ancestralului mit. Mesajul transmite sobrietate, tragism, iluminare.

În cadrul dezbaterii pe tema Teatrul, literatura, sexualitatea şi narcoticele, antropologul Andrei Oişteanu, Ioan Pop-Curşeu şi Răzvan Mureşan, regizorul adaptării pentru scenă a romanului Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale, au marşat mai ales pe raportul dintre viziunea excesiv lubrică a secvenţelor imaginate din casa Arnotenilor, din spectacol, şi stilul rafinat în care prozatorul încadrează "povestea" crailor.

În intervenţia sa, Sorin Alexandrescu s-a arătat oripilat de amploarea luată în cultura noastră de citatul din Raymond Poincaré, aşezat de Mateiu la începutul romanului său. Fixarea atmosferei orientale şi a decadenţelor în care se complac personajele sunt real şi motivat evidenţiate în spectacol, în ciuda unor stridenţe, exagerări reproşabile, neamendate de vorbitori.

Suflul epopeii eroi-comico-satirice Ţiganiada s-a săltat cu greu din narativitatea explicită a textului de o savoare aparte, Alexandru Dabija reuşind să cuprindă prin limbaj nuanţat, pitoresc şi arhaic, dimensiunile îngroşat comice ale întâmplărilor. Asta în deplin acord cu sarcasmul săgetător promovat de Budai-Deleanu. Actorii au asigurat o cursivitate rar întâlnită spectacolului, fără fisuri, fără trenări, fără ezitări. Din păcate, despre valenţele acestei dificile dramatizări s-a vorbit mai puţin în dialogul programat la Muzeul de Artă dintre Mircea Cărtărescu şi profesorul Ion Pop. Invitatul bucureştean a ţinut mai mult un discurs pro domo.

Cu două spectacole în cadrul Întâlnirilor, Matei Vişniec este dramaturgul de serviciu nelipsit de la ultimele ediţii ale acestui regal al teatrului clujean. Sorin Misirianţu a creat în Angajare de clovn o introspecţie dulce-amară în psihologiile a trei slujitori ai artei circului scoşi de sub lumina reflectoarelor. Dansul tristeţilor şi al amăgirilor este jucat în registru melodramatic de Ovidiu Crişan, Ioan Isaiu şi Sorin Misirianţu.

Multă inventivitate şi înţelegere creativă pentru empatizarea cu personajele lui Vişniec dovedeşte din nou Răzvan Mureşan îmbrăcând într-o viziune lugubră, cu accente de comic negru, lumea totalitarismului românesc în montarea Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre. Este o glisare lentă, elastică, între ludic şi eseistic nu lipsită de surprize. Absentă în textul lui Eugène Ionesco, Cântăreaţa cheală e întruchipată fizic de Patricia Brad printre capete de rinocer executate impecabil de Ilona Lörincz. Stranietatea, absurdul au devenit realitate crudă sub comunism, repetă îndurerat Matei Vişniec.

În concurenţă permanentă cu Naţionalul clujean, Teatrul Maghiar din Cluj a prezentat două producţii relativ recente: Burghezul gentilom în regia lui Mihai Măniuţiu şi Ilegitim de Adrian Sitaru. În ritm de dans grotesc, actualul monsieur Jourdain interpretat magistral de Miklós Bács prezintă aceeaşi dorinţă de parvenire, insidios persiflată, ca acum 350 de ani, când a avut loc premiera lui Molière. Ilară e şi pedeapsa dată de regizor ca personajul să poarte în spate globul pământesc asemenea unui titan sui-generis, anacronic, batjocorit de zborul omului contemporan printre stele.

Normalitatea ia chipul zilelor care trec insignifiant pentru personajele din Ilegitim. Lentoarea derulării momentelor banale de viaţă descumpăneşte pe spectatorul avid de acţiune.

"Copiii" de la Reactor de creaţie şi experiment, dirijaţi de David Schwartz, au prezentat un ingenios joc interactiv de tip documentarist, inspirat din fenomenul Caritas care a făcut furori şi victime în anii '90 la Cluj. A fost un adevărat miracol, o înşelătorie de proporţii halucinante?

Jocul piramidal propriu-zis, contextul social şi politic în care acesta a avut loc, personalităţile participante, psihoza generală au fost devoalate fără reţineri, într-un tur de exemplificări edificatoare. Miracolul de la Cluj este un docu-show din seria investigărilor istoriei recente, foarte gustat de public.

Surprinzătoare apariţia regizorului Tudor Lucanu în rolul XX din Emigranţii lui Slawomir Mrozek, alături de Matei Rotaru, acest suprasolicitat actor, minunat, inteligent, capabil să joace orice, afirmat ca talent de excepţie în ultimele stagiuni. Dialogul lor induce tensiune dramatică specifică trăirilor unor marginalizaţi bine conturaţi caracterologic.

În prezenţa scriitorilor Ana Blandiana, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu şi Radu Paraschivescu s-a desfăşurat show-ul de tip puzzle Poveşti de dragoste la prima vedere în regia lui Tudor Lucanu. Au avut loc două reprezentaţii şi o discuţie cu textierii participanţi la Întâlniri, determinaţi să precizeze legătura lor cu teatrul ca interacţiune cu lumea şi vizibilitate în afara intimităţii scrisului.

Cel mai radical punct din programul manifestărilor a fost producţia Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara cu piesa norvegianului Jon Fosse Rambuku în regia lui Mihai Măniuţiu. Alternanţă între verbal şi nonverbal, între vizual şi auditiv, spectacolul are structura unui poem muzical-coregrafic, în egală măsură abstract şi concret, îmbinând elemente religioase cu surprinzătoare momente coregrafice, derulate ca ritualuri sacrale venite din timpuri imemoriale. De o frumuseţe stranie acest poem muzical-coregrafic ce aminteşte de alte montări fanteziste marca Măniuţiu. Trupa teatrului timişorean - minunată ca ansamblu coregrafic dirijat de Andrea Gavriliu.

Ionuţ Caras a adus Scrisori de pe front într-un spectacol-lectură emoţionant. Scrisorile citite la o masă lungă, printre spectatorii adunaţi în jurul ei să le asculte, au adus în prim plan gândurile soldaţilor plecaţi pe front, într-un colaj de texte cu experienţe tragice din cele două războaie mondiale, plus pasaje din scrisorile soldaţilor români trimişi în Afganistan. Vestea morţii soldatului, primită de fata care-l aştepta acasă, se constituie într-un punct culminant de un tulburător tragism. Momentul e marcat prin ridicarea celor doi tineri pe masa împodobită funerar cu lumânări aprinse. Augmentare de real efect a tensiunii, prevăzută de Ionuţ Caras.

Se poate pune Švejk în concert, personajul îndrăgit al lui Hašek pe scenă? Ada Milea dovedeşte că se poate şi, mai mult decât atât, spectacolul ei cucereşte noi şi noi admiratori, succesul de casă perpetuându-i faima. Este piesa tocmai bine aleasă să încheie o competiţie teatrală de dimensiunea acestor Întâlniri de la Cluj din 2018.