noiembrie 2018
Festivalul Docuart Fest, Bucureşti, 2018
Festivalul filmului documentar românesc a premiat cele mai apreciate producţii în cadrul galei ce a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie 2018.

Juriul acestei ediţii a oferit distincţii pentru 9 dintre cele 27 de filme aflate în secţiunile competiţionale, la finalul unei săptămâni care a cuprins zeci de proiecţii, evenimente speciale şi expoziţii, toate dedicate filmului documentar.

Marele premiu Docuart Fest a fost acordat pentru prima oară în festival unui documentar studenţesc, semnat de József Bán - Nunta anului. Documentarul arată realitatea oamenilor din Oaş care lucrează în străinătate şi revin în ţară în fiecare lună de august, doar pentru a-şi părăsi iar casele aflate încă în construcţie.


Premiile Docuart Fest

În secţiunea principală, documentarul Oameni şi vaci, co-regizat de Vargyasi Levente şi Bányai Péter a primit menţiunea specială. Modul activ de a utiliza sound design-ul i-a adus lui József László premiul pentru cel mai bun montaj cu Spaţii abandonate. Juriul a considerat că cea mai bună imagine îi revine filmului Eu sunt Hercule, în regia lui Marius Iacob, iar cea mai bună regie - filmului Caisă (r. Alexandru Mavrodineanu), un efort de a urmări viaţa a două personaje pe o perioadă îndelungată de timp.


În secţiunea studenţească au fost recunoscute meritele debutanţilor, iar menţiunea specială i-a fost oferită lui Andrei Olănescu pentru scurtmetrajul Poveste de Crăciun, pe care juriul l-a considerat un experiment audio-video consecvent cu o perspectivă originală. Premiul pentru cel mai bun documentar studenţesc i-a revenit Andreei Ştiliuc pentru Tatăl meu, Imre, documentarea poveştii unuia dintre cei mai apreciaţi fotografi maghiari.



Dintre documentarele de televiziune, a fost acordată menţiunea specială regizoarei Dite Dinesz pentru documentarea dispariţiei ultimelor sate din România în Viaţa e o potecă, iar titlul de cel mai bun documentar TV a fost oferit producţiei Braşov 1987. Doi ani prea devreme, prin care regizorul Liviu Tofan arată povestea primului mare protest de dinainte de revoluţie.


Recapitulare Docuart Fest

Cea de-a VII-a ediţie a festivalului s-a desfăşurat în perioada 6-11 noiembrie 2018, iar eforturile de înţelegere şi promovare ale dimensiunilor documentarului au venit în completarea proiecţiilor de film cu o serie de discuţii, un atelier VR susţinut de realizatorul de film Dorin Moldoveanu şi două expoziţii de fotografie, una dedicată persoanelor cu deficienţe de vedere, iar cea de-a doua, dedicată fotografiei documentare - realizată de un grup de liceeni din Târgu Jiu.

Festivalul a adus publicului două masterclass-uri, unul dintre acestea dedicat memoriei şi identităţii şi susţinut de istoricul Alin Ciupală, în timp ce al doilea a avut-o ca invitată pe regizoarea şi consultantul festivalier Ksenia Gapchenko pentru o discuţie despre capcanele distribuţiei de film în festivaluri.

Întâlnirea Terapia prin documentar a dezbătut ideea cinematerapiei alături de realizatori de film şi psihoterapeuţi. Un alt subiect adus în atenţie a fost cenzura vs. corectitudinea politică: o discuţie despre ce pierde arta, în mod special cinematografia, de pe urma corectitudinii politice tot mai des afişate în media şi în jurul nostru.

Despre Docuart Fest
Asociaţia Docuart derulează activităţi educative, culturale, sociale. Este o organizaţie neguvernamentală, independentă, non-profit şi apolitică. Misiunea asociaţiei este de sprijinire, promovare şi stimulare a filmului documentar românesc şi european, de promovare a culturii populare tradiţionale şi contemporane în circuitul naţional şi internaţional de valori.

Despre Asociaţia Docuart
Pe lângă platforma culturală docuart.ro, asociaţia desfăşoară proiecte ca Bucureşti Docuart Fest, Cluj Docuart Fest, Caravana Docuart, Bucharest Art Film Festival, Proiecţiile Docuart, Academia Docuart etc.

Docuart Fest este organizat de asociaţia Docuart, cofinanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi Uniunea Cineaştilor din România.
Sponsori: Aqua Carpatica, Sâmbureşti, Ursus
Parteneri: Cinema Muzeul Ţăranului, Ştirbei Center, Teatrul Naţional Bucureşti, Palatul Suţu, Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, Centrul de Consultare Istorică, Imagini Tactile, Playlab - Veranda Mall, Creatrix Fama, LondoPhone, LondoHome
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Films in Frame, All About Romanian Cinema, Modernism, Observator cultural, CineGhid, Institute, The Magazine, CineFan, LiterNet, Verbs describe us, România Pozitivă

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus