noiembrie 2018
Festivalul Orchestrelor Radio RadiRo, 2018
Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar 6 zile până la startul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio - RadiRo (18 - 25 noiembrie 2018)! Duminică, 18 noiembrie 2018 (ora 19.00), Orchestra Naţională Radio, ansamblu ce împlineşte în acest an 90 de ani, are onoarea de a deschide la Sala Radio a IV-a ediţie a unicului festival din lume dedicat orchestrelor radio, cu Rapsodia nr. 1 semnată de Enescu şi un atractiv program francez Ravel/Debussy!

Deschiderea festivalului îl aduce la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio pe dirijorul francez Jean-Claude Casadesus, care a fondat în 1976 Orchestra Naţională din Lille (Franţa), alături de care a înregistrat peste 30 de albume discografice şi a susţinut turnee în 32 de ţări. Programul serii va debuta cu celebra Rapsodie nr. 1 semnată de George Enescu şi va continua cu lucrări create de compozitorii francezi Maurice Ravel (Concertul în Sol pentru pian şi orchestră, Pavană pentru o infantă defunctă şi Suita Daphnis şi Chloé) şi Claude Debussy (Preludiu la după amiaza unui faun). Evenimentul extraordinar îl are ca invitat special şi pe pianistul spaniol Javier Perianes aplaudat în cele mai mari săli de concert ale lumii, precum Carnegie Hall - New York, Barbican Hall - Londra, Marea Sală a Conservatorului din Moscova, Suntory Hall - Tokyo, Teatro Colón - Buenos Aires. Concertul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Ţuţu).


Miercuri, 21 noiembrie 2018 (ora 19.00), Orchestra Naţională Radio va prezenta cel de-al doilea concert în cadrul Festivalului RadiRo, de această dată sub bagheta altui important dirijor francez - Frédéric Chaslin, director muzical al Orchestrei Simfonice din Ierusalim. A fost asistent al lui Daniel Barenboim la Paris şi Bayreuth şi în 1991 a devenit asistentul lui Pierre Boulez, colaborând cu Ensemble Intercontemporain. Distins cu prestigiosul "German Echo Klassik Prize" pentru înregistrarea concertelor lui Bach, pianistul francez David Fray va putea fi aplaudat de publicul de la Sala Radio interpretând Concertul op. 54 în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Schumann. Programul serii mai cuprinde încă două creaţii celebre: Ceaikovski - uvertura-fantezie Romeo şi Julieta şi Rimski - Korsakov - Suita simfonică Şeherazada.

Agenda Festivalului RadiRo, organizat şi produs o dată la 2 ani de Radio România, cuprinde 8 concerte simfonice la Sala Radio şi, în premieră la RadiRo, 4 concerte de jazz (Sala Auditorium - Muzeul Naţional de Artă al României). Cea mai veche orchestră radio europeană - MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) revine în România cu 2 concerte extraordinare (19 şi 20 noiembrie 2018) şi 3 ansambluri celebre sunt prezente în premieră la Sala Radio: BBC Philharmonic (Marea Britanie), Orchestra de la Svizzera italiana - Lugano (Elveţia) şi RTÉ National Symphony Orchestra (Irlanda).

Secţiunea de jazz o aduce la Bucureşti pe Aura Urziceanu şi 3 formaţii de jazz europene - Danish Radio Big Band (Danemarca), premiată în cadrul Grammy Awards, Croatian Radiotelevision Jazz Orchestra (Croaţia), una dintre cele mai vechi orchestre big band din lume şi Big Band-ul Radio România, recent aplaudat la Cerbul de Aur 2018.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de radiodifuziuni membre ale Uniunii Europene de Radio.

Pentru alte informaţii legate de RadiRo 2018 vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Producător: Radio România
Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Coproducător artistic: TVR, TVR 3
Organizator: Artexim
Parteneri: Primăria Capitalei prin ARCUB şi MNAR (Muzeul Naţional de Artă al României)
Transportator oficial: Dacia
Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas, Florăria IRIS, Aqua Carpatica
Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus