Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Nu chiar 1918

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Onorând Centenarul - Nu chiar 1918


decembrie 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am intrat pentru prima oară în viaţă în sala Artă a Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe în seara Centenarului. Sala are 100 de locuri. Fix câţi ani are Unirea. Coincidenţă? "Nu cred", cum ar zice Răzvan Exarhu.

Înainte de a intra în sală, am ascultat, în foaier, câteva cântece interpretate de un grup de oameni de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume populare româneşti, veniţi cu două autocare, parcate în faţa teatrului. Oamenii protestau împotriva jucării unui spectacol, Nu chiar 1918, despre care aveau informaţii că ar fi anti-românesc, în chiar ziua aniversării Marii Uniri.

"Aşa înţelegeţi să onoraţi Centenarul?", a fost principala întrebare-revendicare a unui protest neaşteptat, civilizat, încheiat înaintea debutului spectacolului.

*
Un sat din Transilvania.

O scenă mică (creată de Andreea Simona Negrilă, cu gândul la Monica Iacob-Ridzi).

Un primar (Sebastian Marina) care obţine o finanţare de 100.000 de euro, din fonduri structurale, pentru un spectacol omagial dedicat centenarului Marii Unirii.

Un primar care scrie textul, inspirându-se din discursurile mai multor politicieni, rostite la Alba-Iulia pe 1 decembrie 1918.

Un primar care alege sătenii-actori ce vor interpreta personajele-cheie. Ardealul va fi jucat de doamna primar (Alexandrina I. Costea), în timp ce Moldova (Camelia Paraschiv), Ţara (Mona Codreanu), Românească (Mirela Bucur), cardinalul Iuliu Hossu (Sergiu Alius), politicianul Ştefan Cicio Pop (Daniel Rizea) revin unor săteni români.

Un primar care face regia, scenografia, luminile, "tot ce trebuie ca să fie frumos", cum ar spune un alt primar, cel jucat de Ion Sapdaru în California Dreamin' (nesfârşit).

Un primar care plănuieşte ca, în timp ce toată lumea va fi ocupată cu spectacolul, să fugă în Sicilia cu: amanta (Elena Popa), cei 100.000 de euro şi Mercedes-ul cumpărat dintr-o precedentă finanţare obţinută din bani publici.

*
De-a stânga şi de-a dreapta scenei, două povestitoare (Claudia Ardelean, Fatma Mohamed) ne introduc în atmosfera întâmplării, punctează, informativ-ironic, momentele importante desfăşurate în spatele cortinei, asigură universul sonor (gândit de Kónya-Ütő Bence).

Pe scenă, o echipă de televiziune (Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr.), apărută în chip neaşteptat în sat, încurcă planurile primarului, care e nevoit să rescrie textul, distribuindu-se pe sine în rolul regelui Ferdinand şi pe un sătean maghiar (Costi Apostol) în cel al lui Iuliu Maniu.

Începe spectacolul omagial, cel mult-repetat şi în-ultimul-moment-schimbat. Se termină comedia. Am râs pe bază de corupţie, adulter, servilism, cuvinte mari & găunoase, garderobă vetuste. Am gustat delicios-benignele săgeţi între românii şi maghiarii simpli din Transilvania, specialitatea textelor din Csaba Székely, şi am hohotit pe baza stereotipurilor crescute pe fapte istorice distorsionate, bune de manipulat masse de orice etnie.

Actorii rostesc fragmentele din faimoasele discursuri. Surprinşi de tonul sobru, parte dintre spectatori (români, maghiari, localnici, bucureşteni, regizori, critici, jurnalişti, rude, prieteni, plătitori de bilet) sunt prinşi cu garda jos.

Pe tot parcursul zilei, încercaseră şi, în mare măsură, reuşiseră să păstreze o oarecare distanţă de festivismul ce cuprinsese ţara şi ale dânsei mijloace de informare. Dar vorbele acestea şi rostirea acestor actori lovesc undeva, stârnesc ceva, ceva ce emoţionează, ceva ce râcâie gânduri, ceva ce abia acum, aproape de 9 seara, transformă ziua asta într-una memorabilă.

*
Dacă în faimoasa sa trilogie a minelor, jucată în mai multe teatre din ţară, Csaba Székely nu scăpa tentaţiei de a îngroşa tuşele, supralicitând, necredibil, defectele altfel deştept ironizate, în cazul lui Nu chiar 1918 colaborarea cu regizorul Cristian Ban a condus la realizarea celui mai echilibrat spectacol montat pe un text al dramaturgului mureşean.

Momentele de comedie sunt excelent dozate, schimbarea de ton din partea a doua e impecabil înscenată, iar finalul, momentul acela de tăcere prelungă ce însoţeşte apelul "spuneţi câteva vorbe sincere despre ce înseamnă Centenarul pentru voi" izbeşte din plin.

Spectacolul lui Cristian Ban dă la o parte lestul ce îngroapă, cel mai adesea, orice urmă de autenticitate din raportul dintre cetăţean şi ţara în care locuieşte. Adică, face unul dintre tare puţinele gesturi care onorează, cu adevărat, un moment festiv, cum este Centenarul.

Suntem lăsaţi, individ şi patrie, să ne privim ochi în ochi. În linişte, în intimitate, departe de defilare, departe de reflectoare, departe de microfoane. Ce avem să ne spunem? Avem ce să ne spunem?

Teatrul Andrei Mureşanu Sf. Gheorghe
Nu chiar 1918
Text: Csaba Székely
Regie: Cristian Ban
Scenografie: Andreea Simona Negrilă / Muzica: Kónya-Ütő Bence
Actori: Sebastian Marina, Alexandrina I. Costea, Costi Apostol, Elena Popa, Daniel Rizea, Sergiu Alius, Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Mirela Bucur, Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr., Claudia Ardelean, Fatma Mohamed



 Toate articolele despre Nu chiar 1918


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer