Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zbor deasupra unui cuib de cuci

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În acest spectacol, se fumează! - Zbor deasupra unui cuib de cuci


ianuarie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Şi se aruncă cu fulgi. De pernă. Care se lipesc pe haine. Pe sacouri şi pantaloni.

Şi cu mingi. De ping-pong. Care lovesc spectatori.

Şi cu avioane. De hârtie. Care zboară pe rute aleatoare.

Se fumează mult. Ţigări "clasice", rulate industrial, ţigări de "casă", rulate manual. Ultimele sugerează mai mult decât tutun.

Se şi bea. Lichide colorate ce simulează doftorii felurite sau alcooluri tari.

Nu ştiu să spun câte texte merită adjectivul de genial, dar romanul One Flew Over the Cuckoo's Nest al lui Ken Kesey se numără sigur printre ele. România anului 2018 ne-a propus două înscenări ale versiunii sale dramaturgice: Zborul de la Metropolis şi Zborul de la Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) din Sfântu Gheorghe.

Zborul lui Victor Ioan Frunză şi Zborul lui Eugen Gyemant. McMurphy al lui Andrei Huţuleac şi McMurphy al lui Sebastian Marina. Ratched a Corinei Moise (sau Nicoletei Hâncu) şi Ratched a Alexandrinei I. Costea. Billy al lui Voicu Aaniţei şi Billy al lui Costi Apostol. Bromden al lui Alin Florea şi Bromden al lui Ştefan Forir. Harding al lui Sorin Miron şi Harding al lui Daniel Rizea. Martini al lui George Costin şi Martini al lui Liviu Popa.

Reprezentaţia TAM-ului din 16 ianuarie 2019 din Sala Studio a Odeon-ului a început timid, fără nerv. Trupa părea oarecum apăsată de puzderia de oameni care a umplut toate cotloanele micuţei săli bucureştene. Odată depăşit tracul debutului, spectacolul a decolat şi dus a fost.

Ritmul impus de Eugen Gyemant, deşi dăunează uneori receptării corecte a unora dintre replici, imprimă o dinamică spectaculoasă derulării evenimentelor şi permite o încă şi mai spectaculoasă escaladare a intensităţii emoţiilor. Regizorul urmăreşte cu conştiinciozitate şi meşteşug splendida demonstraţie a cumplitului conflict interior pe care îl creează în fiecare om tentaţia libertăţii. Sau ar trebui scris tentaţia renunţării la libertate? Care dintre cele două fenomene e majoritar, oare?

Alexandrina I. Costea rosteşte replicile asistentei-şefe cu cadenţa unui crainic CFR. Cu pleată, pântec arcuit şi zâmbet echivoc, Sebastian Marina construieşte un McMurphy care îşi descoperă, aproape cu uimire, incapacitatea de subordonare şi non-empatie. Cum vă sună un om ce nu poate să-şi plece capul în faţa unui stăpân şi să-şi ferească privirea în faţa nedreptăţilor care li se întâmplă celor din jur?

Billy, Harding, Martini şi Bromden gravitează ca nişte fluturi în jurul luminii. Când becul e incandescent (de pildă, în demenţiala secvenţă a petrecerii), patru oameni frumoşi îşi trăiesc vieţile într-o exuberanţă cacofonic-adorabilă. Când becul se sparge, patru, pardon, trei bipezi cu apucători patrupede îşi târăsc existenţele tăvălindu-se în frică. Cei patru, pardon, trei, suntem noi.


În anii '60-'80, era uşor de făcut paralela asistenta-şef - secretarul-general. Ştiam toţi de unde ne vine răul. De 30 de ani încoace, lucrurile s-au complicat, duşmanul comun a dispărut, scuzele pentru auto-refuzul libertăţi personale s-au diversificat. Politicienii, clima, sistemul, globalizarea, serviciile, teama de boală, spaima de moarte sunt câţiva dintre suspecţii de serviciu.

Pe braţul uniformei personalului medical, Gyemant aşază un steag american în miniatură. Alb, roşu, albastru. În cazul asistentei Ratched, steagul devine bi-color: alb, roşu. Albastrul dispare. Albastrul, adică fondul pe care sunt aşezate albele steluţe. Pe scurt, cerul. De aici concluzia că cei care preferă subordonarea, demisionând de la conducerea propriei existenţe din varii şi ingenioase motive, n-au nevoie de sensul ascendent al verticalei.

Libertatea vremelnic instaurată de McMurphy seamănă al naibii de bine cu haosul, cu scandalul, cu tulburarea liniştii & ordinii publice & tradiţionale. În anii '80, era simplu: ştiam că dictaturile adoră nemişcarea, calmul, neschimbarea. În anii prezentului, lucrurile capătă un aer bizar: în lipsa dictaturii, cum se face că evocăm zi după zi dorul de linişte, respectul pentru ordine, angoasa schimbării?

Libertatea vremelnic instaurată de McMurphy e agresivă, zbuciumată, periculoasă. Oamenii îşi dezleagă emoţiile şi riscă să fie sfâşiaţi de ele. Nepreveniţi, neantrenaţi, neobişnuiţi cu viaţa trăită pe cont propriu, ei ar putea sucomba în secunda în care păşesc în afara zonei de confort.

A păşi în afara zonei de confort putea înseamnă, acum decenii, să te opui regimului politic. Dar acum? O ţigară, o minge de ping-pong, un fulg de pernă, un avion de hârtie şi câţiva oameni ce îşi înfruntă, cu rezultate diferite, temerile. Sunt acestea suficiente pentru a ne împinge dincolo de scuzele cu care ne refuzăm libertatea?



 Toate articolele despre Zbor deasupra unui cuib de cuci


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer