Zbor deasupra unui cuib de cuci, în regia lui Eugen Gyemant, este primul proiect pilot VR360 al Teatrului Andrei Mureşanu, devenind astfel printre primele fuziuni dintre tehnologiile imersive şi arta teatrală, cu scopul de a transpune spectatorul în centrul acţiunii din confortul şi siguranţa casei sale.
Teatrul VR360 presupune vizionarea unui spectacol de teatru cu ajutorul unei căşti VR, prin intermediul căreia spectatorul este transpus în inima poveştii, privind jocul actoricesc din prisma unui personaj, sau chiar din perspectiva unui alt actor, trăind la o intensitate maximă experienţa.
Link Album foto 360 (folosiţi Google Chrome).
Deşi realitatea virtuală ne poate duce cu gândul către jocuri, sfera de aplicabilitate este deosebit de vastă, iar imaginaţia este singura limită. În mod general experienţele 360 sunt denumite VR, însă ele nu sunt acelaşi lucru. Da, experienţele 360/180 sunt redate cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală pentru a crea acel sentiment de imersivitate, însă pot fi vizionate şi prin metode clasice de scroll mouse. Când te afli într-un video 360 poţi privi în jurul tău, devenind astfel parte din poveste.
"Zbor deasupra unui cuib de cuci" în regia lui Eugen Gyemant este primul proiect VR360 pe care echipa TAM împreună cu partenerii săi: Augmented Space Agency, Loop Virtual Reality Solutions şi Popas Production îl propun publicului, realizând o fuziune între arta teatrală, cinematografică şi tehnologia VR360.
Spectacolul este segmentat în episoade şi va putea fi redat pe orice headset VR (conectat la internet şi cu web browser VR) prin accesarea platformei www.teatruvr.ro şi achitarea taxei aferente vizionării acesteia (mai multe detalii vor fi disponibile în curând).
Teatrul "Andrei Mureşanu" va pune în vânzare şi un pachet complet, care va conţine următoarele:
1 cască VR E-boda - care intră în posesia celui ce achiziţionează pachetul şi poate fi utilizată şi pentru alte tipuri de experienţe VR
codul promoţional - pentru vizionarea spectacolului Zbor deasupra unui cuib de cuci
1 ghid complet de utilizare cu indicaţii tehnice şi recomandări privind modul în care poţi trăi experienţa în VR la intensitate maximă.
Prin acest proiect pilot, Teatrul "Andrei Mureşanu" devine printre primele teatre din lume care se deschide către digitalizare, printre primele proiecte similare aflându-se Cirque du Soleil, dar nu numai.
Teatrul VR360 promite experienţe noi, oferind o perspectivă complet diferită spectatorului, de data aceasta în siguranţa casei sale. Teatrul VR360 este o variantă complementară, devenind o alternativă menită să susţină teatrul clasic.
Rămâneţi aproape pentru a afla noutăţi şi detalii legate de lansarea oficială a proiectului.
Proiectul TeatruVR.ro este format din: Teatrul "Andrei Mureşanu", Augmented Space Agency, Loop Virtual Reality Solutions, Popas Production.