Psihologii ibseniene în mişcare neîntreruptă - Gabler. Hedda Gabler

În anul aniversar I.D. Sîrbu (100 de ani de la naşterea scriitorului), Teatrul din Petroşani care-i poartă numele drept emblemă valorică a activităţii din instituţie, continuă să producă spectacole de bună calitate în cadrul unui program repertorial judicios alcătuit. Printre succesele înregistrate se numără şi premiera din 23 martie 2019 Gabler. Hedda Gabler, după Ibsen, în regia semnată de Antonelle Cornici.

După echilibratul spectacol cu Hedda Gabler montat în 2012 la Teatrul Maghiar din Cluj de Andrei Şerban, înscenarea pusă la cale de Antonella Cornici şi Călin Ciobotari la Teatrul "I.D. Sîrbu" din Petroşani mi se pare o vijelie. Trena psihologiilor în mişcare neîntreruptă din piesa lui Henrik Ibsen primeşte aici impulsuri halucinatorii. Ieşirea din canonul realist dă viziunii străluciri stranii şi un dinamism feroce. Amprentarea pe trecutul personajului titular aduce modificări până şi în titlu. Deşi tânăra Hedda se numeşte Tesman după căsătorie, numele validat este acela de fată, indicând apartenenţa şi dependenţa ei de instituţia paternală, de intransigenţa şi rigiditatea morală a tatălui ei decedat, generalul Gabler. Regizoarea a ţinut să precizeze acest lucru încă o dată chiar din titlu, astfel că produsul scenic realizat de Antonella Cornici se numeşte Gabler. Hedda Gabler, montare după Ibsen, pentru că, se pare, celebrul dramaturg norvegian nu a subliniat destul ancorarea ei în trecut. Asta aşa, să se ştie din start care ne este voinţa şi ce vrem să accentuăm! Dacă nu mişcăm puţin lucrurile din ordinea şi rigiditatea lor clasică, s-ar putea ca ele să prindă rugină, ar putea să spună regizoarea şi realizatorii la "de două ori Gabler".

Dar Gabler e numai unul în spectacolul petroşenean şi anume spiritul generalului Gabler. El prinde viaţă de stafie în persoana lui Dorin Ceagăreanu, coborât din tabloul prefigurat de dramaturg şi bântuind prin casa nou achiziţionată a familiei Tesman. Trebuie spus că stafia generalului e insuficient exploatată, ea se pierde printre celelalte bântuiri şi obsesii recurente. Dacă fetiţa din prima scenă (Alessia Rădescu) primeşte semnificaţii simbolice foarte bine conturate, fiind singură pe scenă, adică puritatea prinsă în captivitatea casei bântuite, şi generalului Gabler trebuia să i se acorde şansa de a fi mai bine evidenţiat.

Atenţia regiei se fixează pe sugestivităţi vizuale şi sonore de largă amplitudine, de mare impact emoţional şi impune, pe lângă cele două prezenţe scenice amintite, inexistente şi ele în textul original, încă două "personaje" copleşitoare: decorul şi coloana sonoră, elemente de mare miză în spectacol. Mobilierul din casa soţilor Tesman, conceput de Alina Dincă-Puşcaşu, e pus pe rotiţe şi mişcat întruna, sugerând derapajul lumii personajelor de la o ordine socială prestabilită, aflată acum în derivă. Stâlpii casei, ca stâlpi ai unei societăţi bântuite de patimi, rigidităţi şi ambiţii, se clatină. Hârâitul continuu creează tensiune dramatică (însă deranjează puţin prin intensitate) şi pune în evidenţă oscilaţia permanentă între onorabilitatea pierdută şi pulsaţiile temperamentale ale personajelor. Compoziţia muzicală aparţine lui Tibor Cári şi împreună cu eclerajul şi proiecţiile video uniformizează pozitiv limbajul scenic. Uşi impunătoare şi mobile (mişcate, purtate în plan orizontal) funcţionează ca nişte iluzii ale evadării, ale căutării, comunicării şi blocării, sunt uşi-obstacole, paravane şi speranţe deşarte. Sunt deschideri care închid şi închideri care deschid, ca la Noica. Deschideri către adevăr închise în intimitatea fiinţei. Decorul în ansamblu are o frumuseţe monumentală. În spatele unei perdele lungi, semitransparente, de un ocru-bej prietenos, se deschide (când se deschide!) frumuseţea şi ea monumentală a naturii, sugerată prin trunchiuri de mesteceni vestind o verticalitate care nu mai e a personajelor prinse în plasa unor meschinării, sentimente contradictorii şi ambiţii de putere. Pe coaja albă de mesteacăn se va insinua simbolic culoarea sângelui celei care oboseşte să mai lupte: Hedda Gabler.

Voluntarismul personajului Hedda Gabler izbucneşte în tirade violente, sfidătoare, fiind bine reliefat în interpretarea pătimaşă dată de Amelia Toaxen prin exacerbarea ieşită din limbaj real al voinţei de dominare. Numai felul în care rosteşte cuvântul Ieşi! pentru a o alunga pe servitoare devine un reper suficient de grăitor în caracterizarea Heddei. Actriţa Amelia Toaxen pune accent pe comportamentul extrovertit şi mai puţin pe interioritatea trăirilor femeii obsedate de succes şi sfâşiate de complexele nereuşitei. Ea rămâne, paradoxal, captivă în această casă pe care şi-a dorit-o. În vertijul întâmplărilor, jocul cu pistolul purtat pe deasupra capului fiecăruia primeşte semnificaţie de virtualitate a crimei (în tonalitate gravă) ca semn al supunerii şi dominării, al răzbunării şi al disperării, ca semn al crizei psihice şi al anticipării abdicării finale.

Foarte convingător Radu Tudosie în rolul soţului Jorgen Tesman, universitar ticăit şi naiv, studios şi sentimental, puţintel caraghios, adică atâta cât trebuie. Radu Tudosie e un actor cu rostire clară, mimică şi gestică adecvate în fiecare din intervenţiile sale. Ejlert Lovborg, rivalul soţului şi fostul iubit al Heddei, e insuficient conturat, nu din vina interpretului Marian Politic, altfel plăcut, ci din pricina partiturii restricţionate. El pare mai mult un furişat în propria-i piele decât un impozant istoric, fie şi boem. Naturaleţe şi dezinvoltură afişează Cosmin Rădescu în rolul asesorului Brack, un om fără scrupule care încearcă s-o şantajeze pe Hedda. Sensibilitatea doamnei Thea Elvsted, căsătorită convenţional cu un bătrân, răzbate din modulaţiile vocale ale Irinei Bodea-Radu, prezenţă aşezată în realitatea intrigii ca şi mătuşa lui Jorgen, domnişoara Tesman, interpretată de Oana Liciu Gogu în gamă uşor comică. Din caruselul personajelor învârtite pe scenă face parte şi Berta, servitoarea familiei Tesman interpretată de Corina Vişinescu, realmente răsucită, alunecând dintr-o parte în alta a spaţiului de joc, având contribuţii notabile şi în extrapolarea de tip suprarealist a scenelor.

Spectacolul cu Gabler. Hedda Gabler realizat la Petroşani de Antonella Cornici propune o incursiune personalizată în universul ibsenian, o lectură în cheie problematizată a tramei care o are în centru pe Hedda Gabler, pentru mine o lebădă ucisă în zbor.