aprilie 2019
Gala Premiilor UNITER, 2018-2019
Gala Premiilor UNITER străbate 444 km în 2019 şi ajunge la Cluj-Napoca. Un oraş tânăr în spirit, dar totodată, un important loc al istoriei treatrale, în care am ales să prezentăm teatrul românesc de azi. Acum, în 2019, anul în care oamenii de teatru din România sărbătoresc un moment istoric şi cultural deosebit - 100 de ani de la naşterea Teatrului Naţional Cluj-Napoca, 100 de ani de la inaugurarea, în Piaţa Avram Iancu, a celei mai importante instituţii teatrale din Transilvania.

Spectacolul Galei are loc în data de 13 mai 2019, cu începere de la ora 22.00 în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj-Napoca şi va fi transmis în direct pe TVR1, Radio România Cultural, prin livestreaming pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro, şi va fi preluat de pagina de facebook UNITER.

Până atunci, vă invităm să-i cunoaşteţi pe artiştii nominalizaţi! Începând din 26 aprilie 2019, pe www.uniter.ro şi pe pagina de facebook, vă vom ţine la curent zi de zi cu informaţii noi, ştiri, interviuri, testimoniale video, mesaje de susţinere pentru nominalizaţi, votul publicului.

Vineri, 26 aprilie 2019, lansăm campania de promovare video a Galei Premiilor UNITER şi vă prezentăm artiştii aflaţi în competiţie pentru cele 11 categorii de premii ale acestei ediţii.

Vă invităm să participaţi activ la toate etapele campaniei:
Artiştii în competiţie!
Pentru tine cine e câştigătorul? Susţine-ţi favoritul tău prin vot online din 2 mai 2019 pe site-ul www.uniter.ro. O campanie online independentă de decizia juriului.
În 13 mai 2019 află câştigătorii!
Tot din 2 mai 2019, site-ul UNITER şi pagina de facebook vor lansa mesaje de susţinere prin care artişti colegi de scenă ai nominalizaţilor îi încurajează pe cei aflaţi în competiţie pentru trofeul UNITER.

11 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 300 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi în data de 13 mai 2019 la Teatrul Naţional Cluj-Napoca pentru a sărbători performanţa în Teatrul românesc.

Producător: Uniunea Teatrală Din România - UNITER
Eveniment susţinut de: Primăria şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca
Proiect cultural finanţat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Co-producător: Televiziunea Română
Sponsor principal: Raiffeisen Bank
Partener principal: Farmexim
Partener special: UniCredit Bank
Sponsori: Farmec, Banca Transilvania, Borsec, Domeniile Blaga
Partener instituţional: Teatrul Naţional Cluj-Napoca
Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune
Parteneri: Fundaţia Anonimul, Consiliul Britanic, Centrul Român ITI
Parteneri media: RFI, Ziarul Metropolis
Partener de monitorizare: MediaTRUST


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus