Ocolul iudaismului în 80 de minute: tradiţie, valoare, farmec - ROMERIKA: Moştenirea teatrului idiş la Festivalul de Teatru Idiş, Tes Fest, 2019

În perioada 29 mai - 4 iunie 2019, Teatrul Evreiesc de Stat a organizat cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Idiş. Aşa cum ne înştiinţează pliantul de prezentare, evenimentul a fost dedicat unei duble (chiar dacă nu rotunde) aniversări: prima se referă la cei 143 de ani scurşi de la înfiinţarea primului teatru profesionist de limbă idiş din lume - cel de la Iaşi, la iniţiativa scriitorului şi artistului evreu Avram Goldfaden, refugiat din Rusia în România, iar apoi în Statele Unite ale Americii.

Cel de-al doilea reper memorialistic marchează 71 de ani de la înfiinţarea (sub această titulatură) a Teatrului Evreiesc de Stat. Pentru rigoarea istoriei, trebuie menţionat că, în acelaşi local de pe strada Juliu Barasch a funcţionat, între 1941 - 1945, Teatrul Barasheum - o formă de enclavizare politică a culturii de origine iudaică. A fost discriminarea "cu chip uman" la care a recurs regimul antonescian când, în spiritul unor cumplite vremuri şi alianţe de stat, a decis eliminarea artiştilor evrei şi a operelor scrise de aceştia din peisajul cultural românesc, ce se voia astfel purificat etnic. Dar numai de evrei!

O menţiune explicativă şi despre limba idiş. Este dialectul derivat, conform Wikipedia, dintr-o limbă germană periferică, preluat, îmbogăţit, adaptat şi folosit de către populaţia evreiască din ţările Europei Centrale şi de Est. Net diferit de limba ebraică, utilizată în cultul iudaic şi ca limbă oficială în Israel sub denumirea de ivrit, idişul este limba populară, vorbită de membrii comunităţilor evreieşti, ca modalitate de păstrare a identităţii naţionale şi culturale. De reţinut faptul că marile capodopere ale literaturii evreieşti au fost scrise în această limbă, de autori deveniţi şi rămaşi celebri: de la Sholem Asch (dramaturg şi eseist polono-american, 1880 - 1957) la mai cunoscuţii Şalom Aleihem (Şolom Nahumovici Rabinovici, născut în Ucraina şi emigrat în SUA, 1859 - 1916) sau Isaac Bashevis Singer, scriitor evreu american de limbă idiş, născut în Polonia (1902-1991) şi care a primit în anul 1978 Premiul Nobel pentru Literatură.

Spre cinstea şi prestigiul ei, manifestarea a cuprins 8 spectacole de teatru - unul dedicat exclusiv copiilor - create în România, Israel, Statele Unite ale Americii şi Franţa; proiecţii de filme; conferinţe; expoziţii; concerte; lansări de carte; dezbateri; un evantai cultural de ţinută, atractiv în diversitate şi impunător ca tradiţie şi substanţă.

Dincolo de Scripcarul pe acoperiş "regina balului" de la TESFEST 2109, am ales să văd, în premieră mondială, ROMERIKA: Moştenirea teatrului idiş - produs de Iniţiativa Yiddishkayt, Universitatea din Miami, în regia lui Avi Hoffman, cu Avi Hofman, Aaron Kula (acordeon), Mihai Murariu (pian).

Animatorul Avi Hoffman este, el însuşi, un personaj pitoresc. Părând un amestec de Barbu Lăutarul şi Anton Pann, de Constantin Tănase şi N. Stroe spre sfârşitul carierei, dar mai american, dacă se poate spune aşa; combinaţie fericită de bonomie şi umor, de căldură şi patetism al evocării prin cântec şi glumă; un devotat al naţiunii sale, al obiceiurilor şi istoriei ei, transpuse în cântece. Parte dintre acestea provin din fireştile împrumuturi de la folclorul diverselor popoare împreună cu care au trăit evreii în Europa. De aceea, nu trebuie să ne mire, ascultând melodiile interpretate de el, inflexiunile şi alte asemănări specifice muzicii populare, inclusiv româneşti. De altfel, dincolo de conjunctura aniversară, acest amuzant showman de printre mări şi ţări a elogiat şi el, aducând pe scenă, memoria lui Avram Goldfaden - autor a 40 de piese de teatru, considerat părintele teatrului evreiesc modern. De sub pălăria lui veche şi demodată (nici de Charlot, nici de Malec ori Stan şi Bran, mai curând luată "Gratis, mamă soacră"), acompaniat de un acordeon, un pian şi un clarinet, artistul a revărsat peste sală o vervă autentică, plină de înţelepciune şi de haz, de emoţie şi bună dispoziţie. Istoria evreilor, anumite pătimiri şi cumpene, unele neînţelegeri şi bucuriile lor, traduse în cântece pline de duioşie şi învăţăminte s-au înşirat, ca mărgăritarele, într-un parfumat spirit retro, conferind demersului artistic originalitate şi un farmec cu totul aparte.

O surpriză de mare efect a constituit-o participarea neaşteptată şi binevenită a celei pe care cei din teatru o numesc, respectuos, "Doamna Manager". Ceea ce părea, iniţial, a fi o firească amabilitate protocolară de gazdă, prezenţa la arlechin s-a transformat firesc, peste scenariul spectacolului, într-un al doilea pol de rezonanţă al evenimentului. Cucerită şi câştigată la rândul ei, pas cu pas, de ROMERIKA, Maia Morgenstern s-a integrat din mers şi din suflet atmosferei de generoasă deschidere sentimentală şi culturală a spectacolului. Mai o traducere a textelor idiş... mai un refren sau aplauzele cerute de ritmul cântecelor... pas cu pas şi vers după vers, actriţa şi-a dat drumul (dimpreună cu colega ei, prezentă în primul rând, ca spectator, Roxana Guttman) iniţial, în improvizaţii de efect, devenind o minunată cutie de rezonanţă. Pentru ca, apoi, să declanşeze şi să susţină veselia generală, laolaltă cu spectatorii invitaţi şi intraţi în joc, prin dansul săvârşit de jur împrejurul sălii.

Tot ceea ce am văzut şi am simţit (chiar şi numai ca "goim" - termenul folosit de evrei pentru cei din afara credinţei lor) în cele 80 de minute ale spectacolului a reunit, deopotrivă, revelaţia şi încântarea. În fond, dacă evreii s-au integrat sute de ani comunităţilor care i-au primit, de ce n-ar fi posibil şi reversul?