Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Idiş - TES FEST, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un scripcar, un lăptar şi un hit - Scripcarul de pe acoperiş, la TES FEST, 2019


iunie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Motto:
"Cine e sărac, stă pe acoperiş şi cântă? Iţic tinichigiul..."
(veche anecdotă evreiască)

Pornind de la adorabilul personaj Tevie Lăptarul, showbiz-ul american l-a rebranduit inspirat şi provocator, lansându-l pe Broadway, în 1964, sub titlul actual (libret: Joseph Stein; muzica: Jerry Bock; versuri: Sheldon Harnick). Succesul uriaş înregistrat acolo l-a dus, apoi, spre Hollywood, acolo unde Norman Jewison - în dublă calitate de producător şi regizor - a făcut un film de şi mai mare succes, care s-a umplut de bani şi de premii: 3 Oscar-uri, 2 Globuri de Aur, 3 nominalizări BAFTA. Cam asta e zestrea cu care aterizează azi, firesc şi parcă obligatoriu, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat.

Pentru a înţelege şi savura sursa de origine - povestirea Fiicele lui Tevie - o mică incursiune în biografia unuia dintre cei mai mari umorişti ai lumii: Şalom Aleihem. Născut şi trăit în Rusia, apoi emigrat în SUA, cel ce figura în actele de stare civilă ca Şolom Nahumovici Rabinovici a simţit pe pielea lui ce însemna la vremea aceea (şi nu numai) condiţia iudeului fără patrie, mereu antipatizat, detestat (de fapt, invidiat!) şi hăituit prin lume... conform promisiunilor biblice. De aceea, replica lui Tevie "Suntem popor ales, Doamne, dar mai alege-i şi pe alţii!" are o formidabilă rezonanţă: dialectica dintre smerenie şi revoltă; dintre sentiment şi luciditate. Acelaşi evreu înţelept "Pace vouă" (asta înseamnând, în traducere, pseudonimul ales de el), s-a însurat, în pofida voinţei tatălui-client, cu eleva pe care o medita; a lucrat ca (semi)rabin de stare civilă; a cunoscut pe propria-i piele, atmosfera şi condiţia celui nedorit pentru originea şi religia lui; a găsit, în cele din urmă, scăparea spre Lumea Nouă şi liberă care l-a primit, dar l-a şi terminat, autorităţile americane refuzînd, în 1915, să-i accepte imigrarea fiului său bolnav de tuberculoză, care a murit departe, printre străini. E atât de greu de priceput, oare, durerea şi dezamăgirea tatălui, stins şi el, câteva luni mai încolo?...

Echipa de la TES a dat, prin nivelul acestei montări, deplina măsură a capacităţilor sale creatoare. Ambiţia şi curajul de a aduce pe scenă un text amplu, cu multiple şi profunde rezonanţe ideatice, istorice şi sentimentale au fost susţinute benefic de talent şi inventivitate, de bun gust, profesionalism la cel mai înalt nivel, prin responsabilitate şi dăruire artistică. Un ansamblu impunător (38 de actori, 14 muzicieni din orchestra teatrului şi 10 dansatori) funcţionează, timp de 3 ore, într-un ritm şi o diversitate sincronizate impecabil. Circumscrise în jurul lui Tevie, ca şef de clan şi rezoneur al comunităţii, personajele şi istoriile lor, doldora de farmec şi savoare, temperează patetismul prin muzică şi dans, prin umorul dulce-amărui şi potenţează dramatismul graţie înţelepciunii semite. Bogată şi diversă, cu întâmplări mai importante (pogromul) ori mai mărunte (mici neînţelegeri familiare, conflicte rutiniere) care împing înainte, târâş-grăpiş, viaţa comunităţii din interiorul zidului, atmosfera din Anatevka rusească dezvoltă un iz patriarhal cu rezonanţe dramatice. Tragedia stă, parcă, după colţ, încălzită de mentalităţile segregaţioniste, astfel încât excelenta idee scenografică a zidului împrejmuitor semnifică nu doar enclavizarea, ci chiar asediul şi ghetoul.

Pe filiera celor trei căsătorii ale fetelor sale, personajul lui Tevie balansează, rupându-şi din inimă, între tradiţie şi modernitate, dogmă şi afectivitate părintească. În această atitudine cred că găsim şi decodificarea simbolului reprezentat de scripcarul cocoţat (un pic mai) sus, pe acoperiş - locul de unde lucrurile se văd puţin mai altfel: curajul celui care încearcă / îndrăzneşte să se ridice peste condiţia sa umil-pământească, să privească spre Cer şi să cânte viaţa celor de acolo, de jos; un compromis existenţial fragil şi, de aceea, întotdeauna riscant. Oricâtă înţelepciune ar avea în ea resemnarea evreului prigonit fără vină, batjocorit fără încetare şi alungat fără milă, totul se decontează, până la urmă acolo, în sufletul şi demnitatea lui Tevie / Şalom. Chiar şi perspectiva salvării pe pământ american, privită cu uşurare şi optimism, înseamnă - pe de altă parte - o ruptură adâncă, dureroasă. Lucru ce avea să fie confirmat mai apoi, în mod tragic, în chiar biografia acestui scriitor exponent al lumii sale.

Modul în care Claudiu Istodor şi-a asumat rolul protagonistului împlineşte fericita şi rara suprapunere dintre imaginea literară şi întruparea ei actoricească (am mai întâlnit un singur caz asemănător: Victor Rebengiuc în Moromete). Ajuns la vârsta deplinei maturităţi artistice, actorul evoluează - într-un spectacol lung şi greu, ce pune la serioasă încercare pe toţi cei prezenţi pe scenă, dar şi în sală - cu har şi măiestrie, fiind parcă predestinat să împlinească scenic formidabilul personaj. Cu forţă şi sensibilitate, alternând revolta cu pioşenia, duritatea comportamentală cu fragilitatea şi sensibilitatea omenească, Istodor umple o scenă şi, mai departe, o lume, cu farmecul şi forţa sa interpretativă. Relaţia cu cele trei fiice măritabile (excelent întruchipate de Teodora Păcurar, Rusalina Bona şi Ioana Repciuc) şi cu ginerii nedoriţi, dar asumaţi (idem Daniel Pascariu, Mihai Niţu şi Andrei Bibire) apare fin şi convingător nuanţată - lucru cu atât mai greu cu cât, în logica personajului, capitularea este previzibilă.

Dar inima / motorul ce generează oscilaţiile, încăpăţânările, cedările şi asumările acestui pater familias îl constituie legătura sufletească, abil şi comic conspirată, cu nevasta Golde - rol în care Roxana Guttman îşi etalează marele talent şi imensa-i forţă interpretativă. Ca într-un mecanism de ceasornic impecabil în complexitatea lui, toate celelalte 30 de personaje, mai mult sau mai puţin episodice dar cu o funcţionalitate şi un aport decisive se mişcă, intervin, tensionează, completează şi relansează, încărcând cu substanţă autentic umană tabloul, atmosfera şi conflictul de pe scena, poate, prea mică pentru încărcătura epică şi emoţională generată şi acumulată până la sfârşitul reprezentaţiei.

Jos pălăria în faţa profesionalismului, rigorii şi inspiraţiei probate de echipa regizorului Andrei Munteanu: scenografia - Viorica Petrovici; coregrafia - Bogdan Boantă şi Andra Gheorghe; conducerea muzicală - D. Zisl Slepovitch (SUA), Constantin Grigore, Alexandru Ilie; pregătire muzicală cor: Del Vasilache.

Cred că am asistat la un spectacol cu adevărat monumental, revelând convingător profunzimea spiritului iudaic şi resursele artistice ale trupei Teatrului Evreiesc de Stat.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Idiş - TES FEST, 2019
 Toate articolele despre Scripcarul pe acoperiş


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Bogdan Burileanu


Alte articole

 Ocolul iudaismului în 80 de minute: tradiţie, valoare, farmec - ROMERIKA: Moştenirea teatrului idiş la Festivalul de Teatru Idiş, Tes Fest, 2019, Bogdan Burileanu
 Teatrul Evreiesc de Stat - Festivalul Internaţional de Teatru Idiş - Tes Fest, 2019, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer