Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

More than a festival - Gărâna Jazz Fest, 2019


, , fotografii de

iulie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
E joi (11 iulie 2019), e 8 şi jumătate şi e o coadă serioasă la bilete şi asociatele brăţări. E semn că intuiţia lui Marius Giura a funcţionat corect. Programând cel mai faimos nume al celui de-al 23-lea Gărâna Jazz Fest (GJF) în chiar seara de deschidere, directorul celui mai important festival de jazz mioritic a asigurat succesul de public (şi, desigur, financiar) al întregii ediţii.

Nicicând Poiana Lupului n-a fost mai plină în prima zi. S-a vorbit de 7.000 oameni care l-au aplaudat pe imensul norvegian Jan Garbarek şi pe ai săi nu mai puţin impresionanţi colaboratori: pianistul german Rainer Brüninghaus, basistul brazilian Yuri Daniel şi percuţionistul indian Trilok Gurtu.





Pe o scenă decorată în roşu-albastru-mov, vegheată de primul pătrat al lunii, dar lipsită de orice însemne ale festivalului (!), cei 4 au produs concertul mult-aşteptat, o colecţie de impecabile creaţii de grup şi o serie de solo-uri memorabile în versiune singur pe scenă. Un plus pentru prestaţia lui Gurtu (percuţie la o găleată plină cu apă!), primul muzician din 2019 care a ridicat audienţa în picioare, şi pentru accentele de bossa-nova (omagiu voalat pentru João Gilberto?) ale lui Garbarek.




O aversă de ploaie, venită de nicăieri şi căzând oblic pe scena din inima Semenicului, a tăiat, din păcate, bisul celor 4 după doar o singură piesă. Efectul fusese însă deja atins, publicul era deja in the mood for greatness.


****

Unica zi fără de ploaie (12 iulie 2019) a început pe scena din Poiană, cu întâlnirea dintre chitaristul timişorean Horea Crişovan (ajuns la a 9-a participare pe scena principală a Gărânei) şi trupa la fel de timişoreană Jazzy Bit (înfiinţată în 2012, a 4-a oară la GJJ). Energia cinetică a excelentei formaţiei conduse de Teodor Pop (plecăciuni pentru citatele din Still D.R.E a lui Dr. Dre & Snoop Dogg) şi farmecul lungilor pasaje melancolice produse de chitara acustică a lui Crişovan au confirmat statura celor 4 muzicieni, a căror maturitate şi poftă de cântare îi împinge uşor-uşor spre statutul de vedete (nu doar) locale.



În timp ce privirea alunecă pe ecranul telefonului căutând scorul final al clasicului Federer - Nadal, cvintetul condus de italianul Giovanni Guidi se lansează într-un bucată de jumătate de ceas, ce porneşte cu un pasaj intens melancolic dedicat memoriei trompetistului polonez Tomasz Stańko (alături de care Guidi cântase la Gărâna 2017) pentru a continua pe multiple cadenţe, impulsionaţi mai ales de saxofonul lui Francesco Bearzatti. Într-o parte secundă dominată de ritmuri melodios-jucăuşe amintind de marile roluri în alb şi negru ale lui Jack Lemmon, aceeaşi privire numără 6 actori contemporani & conaţionali care ţin entuziasmaţi ritmul: bucureştenii (dpdv rezidenţă) Sabrina Iaşchevici, Ionuţ Vişan şi Sorin Cociş, precum şi timişorenii Christine Cizmaş, Ovidiu Mihăiţă şi Matei Chioariu.



Per Mathisen e un perfecţionist adorabil care împinge probele de sunet adânc în noapte. Noroc că portofoliul de bancuri al Moşului Florian Lungu are proaspete achiziţii care, în ciuda naturilor sensibile, provoacă hohote consistente. "Are you cold? Feels like singing in Norway here!", anunţă contrabasistul cel nordic în timp ce se lasă la tricou şi dă drumul iureşului de jazz & funk & fun la 12 grade. Charismaticul italian Ruggero Robin scoate aburi pe gură în direcţia fotoreporterilor, maghiarul Gergő Borlai îşi freacă palmele în fiecare moment de pauză, dar asta nu face decât să ridice temperatura relaţiei de simpatie nedisimulată dintre public şi The MRB Trio. Finalul îi găseşte pe toţi în picioare.


Dincolo de miezul nopţii, Timişoara revine la putere. Un trompetist-pianist pe nume Petre Ionuţescu, aka Trompetre, şi Daniel Dorobanţu "un maestru român al muzicii ambientale", după cum îl defineşte site-ul oficial al festivalului, produc un spectacol de muzici (live, analog-digitale, mecanic-electronice) şi lumini (proiecţii felurite, fumuri, reflectoare, grafică digitală), pe ale cărui acorduri monotone şi umbre mişcătoare urcuşul abrupt din Poiana Lupului spre satul Gărâna al băftoşilor care au prins cazare la non-cort e o întreprindere cât se poate de agreabilă.


***

Sâmbăta marilor noastre emoţii (13 iulie 2019) începe cu un recital al Semenicului, din Brebu Nou până la Văliug, de la lacul Trei Ape până la confratele Gozna, de la pajiştile fără de sfârşit până la acoperişurile de ţiglă. Pasul încetineşte lângă chipul stilizat al lui Gigi Tăuş, inventatorul Hanului La Răscruce, re-inventatorul gulyás-ului, unul dintre fondatorii Gărâna Jazz Fest şi duhul bun al locurilor ce înseamnă mai mult decât un han, un ceaun aburind şi un bass improvizând.





E soare, e cald, e 4 după-amiaza şi, totuşi, Poiana Lupului freamătă. La Răscruce, Luiza Zan şi Iulian Pavelescu şi-au terminat recitalul, lumea schimbă impresii după cântarea matinală a lui Rodion G.A., dar vocea comentatorului Eurosport înăbuşă orice zumzet. Câteva sute de oameni urmează să trăiască 55 de minute pe care le vor povesti ani. Pe măsură ce Simona se caţără where only eagles dare, braţele cuprind aerul şi buzele ritmează cele trei silabe ale celui mai iubit dintre prenume. Întâiul titlu de la Wimbledon, trăit în locul acela ce înseamnă mai mult decât un spaţiu al marilor concerte, e genul de amintire care îşi va cere mereu dreptul la un single malt.





Pe măsura ce seara coboară, contrabasistul francez Renaud Garcia-Fons şi pianistul francez Dorantes produc o întâmplare auditivă cu variate influenţe din multiple tipuri de flamenco. La răstimpuri, arcuşul de pe contrabas duce cu gândul la vioară, pianul ciupit discret aduce a ţambal şi influenţele folclorice capătă un iz balcanic.



Reprizele de ploaie golesc, apoi, buştenii, îndemnând oamenii să ia cu asalt mesele acoperite din laterale şi din spate. Cele două triouri cu puternică tentă franceză se lasă ascultate de la distanţe semnificative, asezonate cu ample porţii de gulyás (servit cu zâmbet fermecător de june sârboaice), cocktail-uri pe bază de Tatratea şi / sau neaoşe ţuici (servite cu zâmbet fermecător de juni români) şi discuţii care mai de care mai savant-frivole.



Dar ploaia dispare şi luna învinge. Pe scenă, se pregătesc Lars Danielsson, la contrabas, şi Paolo Fresu, la trompetă. "Hai să-i ascultăm din înaltul muntelui!". Urcăm în sat, străbatem curtea închisă a curţii de pemi ce se ne găzduieşte de 9 ani, ajungem în spate.

Efectul de pâlnie experimentat la GJF 2018, când cu trompeta lui Avishai Cohen, e din nou acolo. Privirea coboară din înalturi: luna, cer senin, nori, pădure, aburul copacilor, stâlpul de electricitate, ecranul din dreapta scenei, luminile de pe lateralul Poienii Lupului, din nou pădure, o bufniţă în zbor, grădina pemilor, aburul respiraţiei. O maşină trece prin spatele scenei şi apucă spre Văliug. E trecut de miezul nopţii (noaptea Wimbledonului ei) şi ceva din trompeta lui Fresu contrazice renunţarea la orice vis, oricât de cutezător.

Se aude vocea lui Danielsson amintind drumul lung din urmă, început la 6 dimineaţa în Istanbul, şi cel lung care va urma, cu destinaţia Bruxelles, care va începe la 2 dimineaţa, apoi se aude The autumn leaves şi apoi se lasă cea mai deplină dintre tăcerile nopţii.

"A fost unul dintre cele mai bune concerte din istoria Gărânei", avea să spună Giura la Radio Reşiţa în lunea de după. A Gărânei, nu a festivalul de la Gărâna. Pentru că acolo, în acele 4 zile de sărbătoare anuală din a doua săptămână de iulie, se întâmplă ceva ce e mai mult, mult mai mult decât un festival.



*****

"You, guys, in the audience, are amazing! If this concert would have been in England and if it would have been even the slightest chance to rain, everyone would have been home, watching TV". Vorbele acestea au fost spuse, la fix orele 22:36 ale duminicii de final de GJF 2019 (14 iulie 2019), de John Surman, saxofonistul britanic în vârstă de 75 de ani care a revenit la Gărâna cu bucuria unui adolescent care nu se mai satură de bucuriile vieţii.



Concertul său molcom a fost intermezzo-ul potolit al unei seri dinamizate de prezenţa americanilor de la Moshulu şi Bobby Previte's Classic Bump Band. Vorbele sale au adunat concluzia a 23 de ani câştigaţi.



Într-o epocă neobişnuită cu exerciţiul fericirii non-tembeloide, Gărâna dă sens şi semnificaţie. Muzica, pădurile şi nopţile ei predau, cu blândeţe, oamenilor lecţia libertăţii. "Da, ca asta!", se spune acolo, în satul pemilor care s-au întors, la finele fiecărei zile.



Foto: Laura Rădulescu



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihai Brezeanu
 Alte articole de Diana Deacă
 Alte articole de Laura Rădulescu


Alte articole

 Portrete de muzicieni la Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2019, Mircea Albuţiu
 Joi, 11 iulie 2019, începe Gărâna Jazz Festival, Comunicat de presă
 Cântecul din nord - Jan Garbarek la Gărâna Jazz Festival, 2019, Adriana Cârcu
 Ce ascultăm la Gărâna Jazz Festival, 2019, Comunicat de presă
 France Jazz Meeting la Gărâna Jazz Festival, 2019 , Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer