Open Water - calvar cu rechini

Regia şi scenariul şi montajul: Chris Kentis
Distribuţia: Blanchard Ryan, Daniel Travis, Saul Stein, Estelle Lau, Michael E. Williamson, Cristina Zenarro, John Charles
Producător: Laura Lau
Imagine: Chris Kentis şi Laura Lau
Producător asociat: Estelle Lau
Muzica: Graeme Revell


Sinopsis

Bazat pe evenimente adevărate, Open Water urmăreşte un tânăr cuplu, Daniel şi Susan (Daniel Travis şi Blanchard Ryan), aflat în vacanţă pe o insulă. Chiar înainte de plecarea lor spre aeroport aflăm că relaţia lui Daniel şi Susan este tensionată din cauza muncii excesive şi că au nevoie de o vacanţă mai mult decât credeau.

În dimineaţa următoare, cuplul, scafandri de adâncime autorizaţi, se îmbarcă pe un vas local de scufundări pentru un tur subacvatic al recifului. Vasul este aglomerat cu alţi turişti şi din cauza unei serii de neînţelegeri inofensive, cuplul este lăsat din greşeală în urmă, după doar aproximativ 40 de minute de stat sub apă.

Ce urmează este povestea calvarului lor: înfriguraţi, singuri şi la kilometri întregi depărtare de ţărm, cuplul este lăsat în voia valurilor, în ape pline de rechini.

În timp ce subliniază felul în care deseori luăm de bune relaţiile şi vieţile noastre confortabile, Open Water ne aminteşte de fragilitatea şi vulnerabilitatea omului modern în relaţia sa cu puterile colosale şi nediscriminatorii ale naturii.

Despre film

Scenaristul-regizor Chris Kentis şi producătorul Laura Lau au pornit de la o premisă mortală "bazată pe evenimente reale" - un cuplu scufundându-se în apele tropicale este abandonat din greşeală în mijlocul oceanului - şi au creat într-un mod ingenios un thriller plin de suspans. Filmat la sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare, Open Water nu foloseşte nici măcar un singur efect special ieftin sau vreo imagine generată pe calculator. În schimb, actorii Blanchard Ryan şi Daniel Travis au petrecut peste 120 de ore în apă, la peste 30 de kilometri depărtare de ţărm, printre tot felul de vietăţi marine, inclusiv rechini autentici (fără nici un fel de glumă), fapt care dă filmului o autenticitate înfricoşătoare.

Captând o gamă ameţitoare de lumini oceanice, de la aquamarinul hipnotic până la întunecimea înşelătoare, Open Water ne aminteşte cum e să fim speriaţi de cele mai primare temeri ale noastre, mai precis de ceea ce credem că poate sălăşlui în adâncuri.

La fel ca Susan şi Daniel, realizatorii filmului Open Water sunt scafandri autorizaţi de adâncime, şi sunt un cuplu. Spre deosebire de Susan şi Daniel, Laura Lau şi Chris Kentis sunt căsătoriţi şi au o fată. "Tensiunea în cadrul cuplului din film", a afirmat Lau pentru revista Salon în timpul Festivalului de Film Sundance din 2004, "nu are nici o legătură cu mariajul nostru!"

Lau şi Kentis sunt o bună echipă de filmare. Deşi îndatoririle lor se suprapun deseori, Lau a produs Open Water şi a fost director de imagine al filmului împreună cu Kentis, care a scris, regizat şi montat filmul, fiind responsabil pentru toate filmările acvatice.

Actriţa Blanchard Ryan a declarat că dinamica de echipă pe care Lau şi Kentis au adus-o filmului a reprezentat o parte importantă din realizarea filmului. "Ne-am simţit mai în largul nostru lucrând cu un cuplu, pentru că era un film riscant din mai multe puncte de vedere: nuditatea, rechinii, timpul petrecut în apa oceanului, dificultatea de a face un film când eşti unul dintre cei doi actori necunoscuţi din rolurile principale. Am avut încredere în ei şi am ştiut că nu urmau să aibă conflicte, precum alte echipe, şi aceasta ne-a dat un sentiment de confort."

Apa din Open Water este un personaj principal, precum, să zicem, abilităţile psihice ale băieţelului din The Shining. Omniprezentă, frumoasă, terifiantă şi în continuă schimbare, apa oceanului şi lumina pe care o capta a devenit mediumul şi inspiraţia realizatorilor filmului. A devenit, de altfel, un al treilea membru al micuţei echipe, (echipa fiind Kentis, Lau, sora lui Lau, şi căpitanul vasului), ocupând periodic rolul de electrician-şef, suprafaţa sa sclipitoare, agitată, lucioasă susţinând diferitele tonuri de lumină ale soarelui şi cerului, luna şi chiar câteva fulgere prevestitoare. Oceanul a devenit o sursă de transport în timp ce curenţii şi vânturile au purtat echipa şi distribuţia din loc în loc. Şi a funcţionat ca un director de casting, aducând o grămadă de alge pentru această secvenţă, un banc de meduze şi o baracudă cu dinţi ascuţiţi.

Dar în unele zile, dacă oceanul ar fi fost într-adevăr un membru al echipei, Lau şi Kentis l-ar fi concediat.

"Totul a fost strict în conformitate cu scenariului," spune Lau. "Cerul se schimba şi trebuia să trecem la altă scenă." La sfârşitul filmărilor am pierdut chiar câteva zile din cauza vremii frumoase, cu cer senin, albastru, cu un soare strălucitor, condiţiile fiind prea bune pentru scenele rămase."

"Dar în majoritatea timpului, Mama Natură a fost de partea noastră," spune Kentis. "De exemplu, ziua în care aveam programată scena cu meduze. Au apărut ca din senin,"îşi aminteşte actorul Daniel Travis. "Şi aceea a fost singura dată din timpul filmărilor când am văzut meduze," spune Kentis. "Plănuisem iniţial să mă duc la o locaţie specială, să le găsesc pentru porţiunea din scenă petrecută sub apă, dar au apărut ca din senin."

Ideea pentru Open Water a venit dintr-un anume reportaj de ştiri care a circulat prin reviste de specialitate pentru scafandri şi buletine informative în urmă cu câţiva ani. Evenimentul s-a concentrat în jurul unor scafandri care au fost uitaţi în largul oceanului. Kentis, fiind scafandru, a început să cerceteze dacă acesta era un incident izolat sau o întâmplare obişnuită. De-a lungul cercetărilor a aflat că, deşi se întâmplă rar, alte incidente similare se mai întâmplaseră de fapt. El a cercetat, de altfel, oamenii lăsaţi în derivă în timpul războiului, astfel a aflat mai multe despre schimbările psihologice şi fiziologice la care sunt supuse mintea şi corpul uman aflat sub stresul abandonării şi expunerii cerului liber şi oceanului.

"Când m-am apucat să scriu scenariul, nu eram interesat să portretizez persoanele reale implicate," explică Kentis. "Nu am făcut investigaţii în legătură cu ei. Nu am vrut să prezint relaţiile sau vieţile lor, din respect pentru dreptul lor la intimitate şi pentru că nu era potrivit povestirii. Am vrut, de altfel, să nu plasăm filmul nostru undeva clar, pentru că nu am vrut să împovărăm cu această întâmplare nici o activitate turistică. Am fost, de fapt, interesat de faptul că o asemenea întâmplare poate avea loc şi chiar a avut loc, teroarea de a fi singur în largul mării, cum a fost - şi m-am gândit că a fost o poveste cu efect moralizator."

Chris Kentis spune: "Dăm peste un loc exotic, îl cimentăm şi ne servim unii altora băuturi. Mergem cu aroganţă în aceste locuri, uitând că şi noi la rândul nostru suntem animale care fac parte din lanţul trofic."

Lanţul trofic - şi locul nostru în el - este o temă recurentă în Open Water, şi manipularea lanţului trofic a jucat un rol important în producerea sa. Pentru crearea dramei proprie dilemei unui cuplu abandonat devenind încet hrană, Kentis şi Lau filmează majoritatea filmului în largul oceanului, lângă Bahamas. Au lucrat cu un expert local în rechini, care le-a prezentat o populaţie de rechini ce erau obişnuiţi cu prezenţa umană.

Experţii în rechini şi realizatorii filmului urmau să manipuleze mişcările rechinilor cu bucăţi de ton însângerate, de multe ori chiar lângă actori. Kentis povesteşte: "Aruncam momeală în apă pentru a face rechinii să se mişte. Dar de îndată ce erau prea multe bucăţi în apă, rechinii se agitau prea tare, şi atunci actorii trebuiau să iasă din apă. Dar Laura continua să filmeze de pe platforma ei, care era intra şi ieşea din apă, în timp ce rechinii turbau dedesubt. Câteodată filma cu picioarele în apă."

"Asta a făcut-o pe Blanchard să fie foarte îngrijorată pentru mine," adaugă Lau. "Striga, 'Laura fii atentă, Laura ai grijă,' în special când aruncam momeala în apă de pe acea platformă şi era acoperită cu sânge de peşte. Dar ştiam că rechinii nu erau interesaţi de mine, şi aveam încredere în specialiştii cu care lucram." "Lucram cu experţi de primă mână," adaugă Kentis. Chiar dacă regizorul era de multe ori înconjurat de rechini, se simţea în deplină siguranţă. "În apă, cu camera, eram lovit constant," spune Kentis. "Erau momente când mă uitam în jos şi vedeam gri în loc de albastru." Rechinii, majoritatea rechini gri de recif şi câţiva rechini taur, având în medie doi până la patru metri lungime, erau în număr de 45-50.

Programul de producţie al filmului a fost, de asemenea, aranjat în funcţie de lucrul cu rechinii. "Toate părţile emoţionale, ţipetele şi bălăceala, au fost filmate la săptămâni după ce am terminat lucrul cu rechinii, ca măsură de precauţie," explică Kentis. Dar mai erau încă o grămadă de dificultăţi Siguranţa a fost principala noastră preocupare în timpul lucrului cu rechinii. "Chiar dacă bugetul nostru a fost mic, siguranţa a fost de cea mai mare importanţă," explică Lau. "Nu numai că actorii noştri au fost autorizaţi pentru scufundări în larg, dar am suportat cheltuielile filmărilor la faţa locului, în Bahamas, unde se află cei mai de seamă experţi din lume pentru filmările cu rechini."

Actorii Blanchard Ryan şi Daniel Travis au purtat armură protectivă pe sub costumele de scafandru, care i-ar fi protejat împotriva sfâşierii dar nu şi a vânătăilor. Din fericire, nici unul dintre actori nu a fost muşcat de rechin, deşi în prima zi de filmare Ryan a fost muşcat de o baracudă. "Sângeram mult," spune Ryan. "Am întrebat, 'ai filmat?' Dacă tot sunt muşcat, măcar să fie folositor." Kentis nu a filmat muşcătura, deşi s-a întâmplat în ziua de filmare în care Ryan şi Travis ţopăiau printre corali cu rechini tropicali şi ţipari.

"Daniel a fost mai puţin speriat de rechini, dar eu am fost îngrozită," spune actriţa Blanchard Ryan. "În prima zi de filmare, Chris a sărit în apă, Daniel a sărit şi el în apă, înoată, rechinii mănâncă tonul, şi nu îi deranjează. Mă gândeam, 'Sunt o fricoasă. Trebuie să intru în apă!' Dar era înspăimântător."

Daniel Travis adaugă: "Când vroiau ca rechinii să înoate foarte aproape le aruncau bucăţi de ton chiar lângă noi. Strigam, 'Nu aşa de aproape acolo! E prea aproape!'"

Producătorul Laura Lau insistă că, deşi actorii au avut o experienţă chinuitoare, erau în siguranţă în timp ce se agitau printre rechini. "Aceasta este o populaţie cunoscută de rechini, şi oamenii cu care am lucrat se scufundă zilnic printre ei. Rechini ştiu, aproape ca porumbeii, că urmează să fie hrăniţi, şi sunt obişnuiţi să ignore scafandri. Este adevărat că Daniel şi Blanchard nu puteau să facă prea multă agitaţie pentru că puteau fi muşcaţi din greşeală. De fiecare dată când eşti în apropierea animalelor cu dinţi mari şi ascuţiţi trebuie să fii foarte precaut. Dar nu am simţit nici o clipă că cineva ar fi fost în pericol."

"Lucrând în apă cu rechini reali a fost cheia filmului pentru mine," adaugă Kentis. "Se pare că în majoritatea filmelor din zilele noastre, totul este făcut cu CGI [imagini generate pe calculator], şi personal nu am acelaşi sentiment de pericol pe care îl aveam la filmele din anii 70 şi 80, când vedeai un cascador făcând aceste lucruri uluitoare. Îţi spuneai, 'Dumnezeule, cineva era în maşina aceea când a fost zdrobită. "A fost important să lucrezi cu rechini adevăraţi, să capturezi felul în care cozile lor loveau asemenea unor şobolani în apă în contrast cu obişnuitele aripioare de la Hollywood care planează lin pe suprafaţă."