Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Once Upon a Time in ... Hollywood

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Straight from his heart - Once Upon a Time in... Hollywood


august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un film-memorie+omagiu adus de Tarantino unui Hollywood de care s-a ataşat, cu filme de categorie B şi cu actorii pe care îi vedem pe ecran în rolurile principale, Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio, un Hollywood (care rămîne) masculin, de peliculă, cu super-eroi şi cu carton, gata să spună povestea vieţii, una reală, reală-a-lui-Brad Pitt, reală a lui Tarantino însuşi. Acum, cînd Tarantino întoarce obiectivul camerei de filmat spre Hollywood, deja operează o primă mutaţie istorică - avem un nou Golden Age, al autorului, jumătatea anilor 60 şi anii 70 de cinema (cu tot cu televiziune şi Spaghetti Western trecute în Hollywood). A doua mutaţie, vizibilă în final, e, poate, piesa de încoronare într-un exerciţiu filmic prin care e glorificat un nou Hollywood, cel semnat de Tarantino.

Eroii lui Once Upon a Time - personajele lui Pitt şi DiCaprio - oferă scheletul unui discurs bivalent, cu multe referinţe. Hollywood şi anti-Hollywod în acelaşi timp, culme a gloriei/disperării, loc de împlinire/moarte, după noroc. Pitt e şi Cliff Booth, cascador nedorit pe platouri, se reprezintă şi pe sine, tipul frumos care pleacă de la vasele din bucătăria unui restaurant la reclamele la blugi Levis şi ajunge bărbatul de vis, Robert Redford şi Paul Newman al ultimelor trei decenii; şi e şi Bărbatul fatal (în film, pe bune!), în detalii amintite pe ecran fără să le vedem propriu-zis şi în demonstraţia finală. DiCaprio, ex-Romeo, ex-Lup, ex-Supravieţuitor de cursă lungă, joacă rolul talentului său şi se împlineşte pe ecran (ca performance actoricesc) în pielea unui personaj rău. Totul prin Tarantino, care schimbă autoreferenţial un loc dintr-un film de-al său anterior: DiCaprio arde nazişti(i pe care îi omora deunăzi Pitt) într-un film imaginar care omagiază (încă din acele timpuri Inglourious Basterds. Once Upon a Time e o colecţie de astfel de situaţii, frumos (răpitor vizual) orchestrată de Tarantino. Cu uzualele dialoguri inteligente (dar poate că nu atît de fireşti ca altădată). Şi cu teme care se deschid strat după strat - despre condiţia actorului, despre rolul perifericului (cascadorul) în viaţa (cinematografică), devenită viaţă reală [realitatea-platou (de filmare) la Hollywood], despre seriozitate în muncă, despre bărbatul-obiect şi femeia-obiect (sex simbol), despre contraste sociale, despre viaţa boemă, despre interiorizarea succesului, despre relaţia memoriei personale cu istoria.

În context Hollywood-(este-)Tarantino pot fi acceptate glumiţele pe care le deschide autorul pe marginea lui Bruce Lee, accepţi răspunsul pe care Booth (personajul lui Pitt) îl dă în maşină propunerii sexuale a lui Pussycat ca fiind replica firească dată lui Polanski (chiar dacă lui Tarantino i-au trebuit cincisprezece ani să înţeleagă că are de prezentat scuze Samanthei Geimer, victima regizorului polonez), zîmbeşti complice la portretizarea pe care o face hippioţilor. Dar, pînă la urmă, mi-e teamă că lucrurile nu se leagă. Mie mi-a fost dificil să urmăresc modul în care sînt filmate femeile în film - fie Margot Robbie în rolul lui Sharon Tate, fie Margaret Qualley ca Pussycat - odată ce ştiu comportamentul celui care i-a produs filmele pînă acum, Harvey Weinstein. E drept că şi Brad Pitt e filmat ca şi cum femeile spectator sînt îndemnate să spună (da)că ar face sex cu el, doar că în cazul lui înseamnă tot putere (de altfel, băut, drogat, rupe oase fără probleme). Cu Pussycat, Tarantino insistă să plimbe camera în jurul personajului aflat în multiple posturi sexuale - dincolo de numele personajului şi de rol propriu-zis. Poate că vrea să arate că Hollywood e şi asta (mai ales anii 70, pornografia amintită şi în film printr-o reacţie a lui Sharon Tate), doar că nu e aşa uşor de acceptat fraza în contextul problematizării lui Tarantino. Chiar dacă spectatorii ar da curs jocului căutat de Tarantino şi ar răspunde că ar face sex cu personajele în cauză, nu cred că le-ar viola! Şi atunci jocul e un sofism, chiar dacă personajul lui Pitt rosteşte răspunsul corect.

Filmului îi mai lipseşte ceva. Tăria unui subiect nediscutat (Hollywood-ul personal e mult mai prezent pe ecran decît situaţia Tate/Polanski/Manson - mai degrabă un pretext pentru exerciţiul actual, iar despre Hollywod sînt filme importante, de la Billy Wilder la David Lynch) şi nevoia unei îndreptări istorice, nevoia prezentă de a repara o injustiţie umană de proporţii - cum e Holocaustul (Inglourious Basterds) şi sclavia în SUA (Django Unchained), ceea ce nu e cazul în relatarea de faţă. De mai multe ori în timpul vizionării m-am gîndit la Sofia Coppola. Probabil că dacă scenariul era pus pe ecran de ea, era mai bine şi pentru Tarantino. 




 Toate articolele despre Once Upon a Time in ... Hollywood


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Cu nostalgie, despre prietenie şi crime în L.A. - Once Upon a Time in ... Hollywood, Anca Mureşan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer