Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Once Upon a Time in ... Hollywood

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cu nostalgie, despre prietenie şi crime în L.A. - Once Upon a Time in ... Hollywood


august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De cînd ştiu că Tarantino obişnuieşte să meargă uneori la cinema să îşi vadă propriile filme pentru a surprinde reacţia spectatorilor obişnuiţi, mă întreb cum ar fi să mă aflu în aceeaşi sală cu el la proiecţia unui film de-al său. Face asta în zile alese la întîmplare, în afara vizionărilor de prin festivaluri şi a premierelor oficiale la care este invitat. Dacă se va ţine de cuvînt şi se va opri după zece filme, mai am practic doar o şansă, căci tocmai i l-am văzut pe cel de-al nouălea şi nici de data asta nu era cu mine în sală; poate la ultimul, de ce nu? - daţi-mi voie să visez. Quentin Tarantino spune că are mereu publicul în minte atunci cînd face filme, îşi imaginează dacă va rîde, va ofta sau va vocifera la o scenă sau alta şi vrea să verifice dacă supoziţiile lui se confirmă pe viu, la vizionare. Grija asta pentru ce simte publicul mi se pare înduioşătoare, la fel ca iubirea lui pentru cinema. Cred că sînt şi cele două motive care l-au făcut să devină chiar proprietar de cinematograf, acum mai bine de 10 ani.

Cu cel de-al nouălea film al său, Quentin Tarantino semnează o declaraţie de dragoste făcută celei de-a şaptea arte. Şi în producţiile sale precedente simţi, vezi şi auzi cît de ataşat este regizorul de cinema şi de cinematografie, dar în Once Upon a Time in... Hollywood demonstraţia devine personală. Este re-creat pe ecran nu numai un loc legendar (Hollywood), nu doar re-construit un oraş (Los Angeles), ci este re-creată atmosfera unei epoci apuse. E un film-tribut adus tinereţii, aşa cum a trăit-o chiar Quentin Tarantino. Intri pe uşa din faţă a unei lumi fascinante, care are de toate: eroi şi anti-eroi, glorie şi eşecuri, dive şi personaje marginale, petreceri efervescente, strălucire şi carton.

Titlul este el însuşi un elogiu, inspirat din titlurile unuia dintre regizorii italieni preferaţi ai lui Tarantino, Sergio Leone: ar putea fi o trimitere la Once Upon a Time in the West (1968) sau la Once Upon a Time in America (1984). Înclin să cred că numele filmului e ales totuşi mai degrabă în legătură cu westernul celebru cu Charles Bronson, Henry Fonda şi Claudia Cardinale, pentru că s-a lansat înainte de momentul în care Tarantino îşi plasează acţiunea filmului şi pentru că tot cu elemente de western îşi construieşte povestea. A fost odată la... Hollywood este viaţă îngemănată cu ficţiune, poveste reală-imaginară trăită de trei personaje reale-fictive în 1969. De ce 1969? Nu este doar anul în care omul a păşit pe Lună sau în care au fost la Woodstock cele "trei zile de muzică şi pace" care au schimbat definitiv percepţia despre lume şi artă; societatea americană a fost şocată acum exact 50 de ani, în august 1969, şi de un incident sîngeros de care se leagă, istoric vorbind, declinul exuberantei perioade flower-power: uciderea sîngeroasă a graţioasei soţii a lui Roman Polanski, actriţa Sharon Tate, de către patru membri ai "familiei" Manson. Ca să înţelegi un pic cadrul temporal în care îşi plasează Quentin Tarantino cel mai recent film, este necesară această contextualizare. Altfel, e destul de dificil să pricepi descrierea pe care o face "familiei" de hipioţi adunaţi în jurul criminalului Charles Manson şi mai ales de ce a optat pentru acest moment istoric, şi nu altul, ca să spună o poveste despre cinema. Iniţial, Tarantino a avut în minte ca subiect pentru Once Upon a Time... doar portretizarea unei situaţii din epoca de aur de la Hollywood şi dorea să descrie lumea în care se învîrteau actorii. El povesteşte într-un interviu că i s-a întîmplat de-adevăratelea să observe pe un platou de filmare relaţia dintre un actor şi dublura lui, iar situaţia i s-a părut demnă de a fi transformată într-un film. A luat aşadar acest punct de plecare şi a construit în jurul lui. Ca un păianjen ce îşi ţese neobosit pînza, tot gîndindu-se vreme de cinci ani la sîmburele care a generat scenariul, Quentin Tarantino a împletit o construcţie ce poate fi considerată o reverenţă făcută unui anumit stil de cinema, unul care a apus demult şi care captiva, căci era însăşi definiţia entertainment-ului acelor glorioşi ani '60.

Cu o atenţie infinită acordată costumelor şi decorurilor, Once Upon a Time in... Hollywood umple golurile de memorie ale spectatorilor care poate nu ştiau mare lucru despre perioada descrisă în film. Pe vremea aceea westernul era încă foarte popular, seara oamenii se uitau la seriale cu crime şi poliţişti, lumea ţinea acasă revistele cu ghidul programelor TV, în maşină se asculta radioul şi nimeni nu schimba postul şi nici nu dădea mai încet aparatul cînd se difuzau reclame.

Probabil nu curgeau nici atunci lapte şi miere la Hollywood, dar sigur era altă lume. Culorile în care îl descrie Tarantino sunt calde şi au tonuri puternice, dar, prin tipologiile personajelor, cineastul pătrunde şi în straturile mai profunde ale strălucirii din aparent paradisiacul Los Angeles. Eroul este Rick Dalton, cunoscut dintr-un serial numit "Legea recompensei" (nu m-am dat în vînt niciodată după Leonardo diCaprio, sînt totuşi cîteva roluri în care mi-a plăcut, iar Rick Dalton este unul dintre ele), actor care a cunoscut faima, dar simte că vremea lui s-a cam dus şi că talentul e ca o muză capricioasă care vine cînd are ea chef. Ca să rămînă în industria filmului şi în memoria publicului, Rick trebuie să accepte şi ce se nimereşte, nu doar ce doreşte. L-am adorat în scena în care repetă de pe magnetofon replicile unui rol şi e furios la culme că nu le ţine minte cînd joacă scena, dar şi în dialogul cu o mică parteneră de platou, o actriţă de numai 8 ani care pune multă pasiune în munca ei.

Cliff Booth e marginalul, cascador şi dublură a lui Dalton (chiar dacă nu eşti fan Brad Pitt, nu m-aş mira să admiri cît de precis joacă la maturitate şi cît de bine îl prind ridurile); el are şi nu are de lucru, astfel că e mai mult şofer şi om bun la toate pentru Rick, care e, în acelaşi timp, şeful şi prietenul lui. Este deopotrivă bărbatul fatal, după care toate fetele întorc capul, şi masculul alfa, puternic şi mereu cu muşchii încordaţi. Merită să vă jucaţi un pic la masa pariurilor artelor marţiale şi să încercaţi să vă imaginaţi cine învinge în înfruntarea directă dintre Brad Pitt şi Bruce Lee. Apropo de Cliff şi de distribuţie, trebuie menţionat şi cîinele lui; are un rol decisiv spre final şi a cîştigat la Cannes premiul Palme Dog.

Cea mai în vogă actriţă a momentului, blonda suavă Margot Robbie o interpretează pe Sharon Tate. E delicioasă cînd se îndreaptă tacticos, cu nişte cizmuliţe albe, spre cinematograful în care rulează un film cu ea, arată înspre poster şi cere să intre în sală fără să plătească bilet; doar ea e Diva. Vedeta, cu picioarele goale sprijinite pe scaunul din faţă, urmăreşte reacţia spectatorilor din sală cînd apare personajul ei. Pe ecran este chiar Sharon Tate, alături de Dean Martin, în The Wrecking Crew, lansat, fireşte, în 1969. În Once Upon a Time in... Hollywood, Quentin Tarantino are atît de multe referinţe la filme vechi făcute de alţii (însă şi la propriile lui filme), că la un moment dat le pierzi şirul. Chiar dacă ştii ce personaj cunoscut a fost detectivul Mannix în acei ani, revii în prezentul filmului şi te bucuri pur şi simplu de prezenţa lui Kurt Russell sau a lui Al Pacino.

Asta este în primul rînd Once Upon a Time in... Hollywood: bucurie a privitului pe ecran mare. Abia aşa poţi savura fiecare cadru şi detaliu puse pe peliculă (cuvîntul este folosit cu sens propriu aici, căci în era digitală, cînd toată lumea face filme folosind tehnologii de înaltă performanţă, Tarantino lucrează tot pe peliculă şi o face în continuare grozav de frumos). Cît despre aşteptările cu care mergi la film, cel mai bine ar fi să nu le calibrezi în funcţie de cronici şi nici de părerile prietenilor. Eu, de pildă, după aproape două ore din film, eram gata să cred că Tarantino mai are încă gloanţe şi pistoale, dar că i s-a terminat sîngele. M-aş fi grăbit. A fost destul să îi dea Brad Pitt un pumn în faţă unui hippiot, că de-atunci încolo a venit şi sîngele care-i place aşa de mult lui Tarantino şi e deja marcă proprie. Perfect identificabilă în ADN-ul filmelor sale este şi muzica. E o adevărată încîntare soundtrack-ul din Once Upon a Time..., de la Aretha Franklin, Neil Diamond şi Deep Purple la o excelentă California Dreamin' cu José Feliciano şi minunata Mrs. Robinson cu Simon & Garfunkel, piesele de pe coloana sonoră sînt alese pe sprînceană, aşa cum deja ne-a obişnuit Tarantino.

Tot ca elemente ce ţin de stilul care l-a consacrat, veţi găsi în Once Upon in Time... îndrăzneli de creator ce se joacă şi face discret cu ochiul cînd îşi permite să schimbe cursul factual al istoriei sau cînd se reîntoarce la filme mai vechi de-ale lui. Brad Pitt, cel care tatua o zvastică pe fruntea naziştilor în Inglourious Basterds şi voia să le dea foc într-o sală de cinema, acum face "schimb de roluri" cu Leo diCaprio. Dacă vă aşteptaţi ca A fost odată... la Hollywood să fie un film alert, de acţiune, cu răsturnări spectaculoase de situaţie (cum a mai făcut regizorul pînă acum, nu o dată), s-ar putea să fiţi dezamăgiţi. Nu se poate abţine să nu bubuie pe ici, pe colo, însă de data asta predomină privirea nostalgică asupra subiectului şi a personajelor.

Vă amintiţi ultima replică din Ticăloşi fără glorie? "Asta s-ar putea să fie capodopera mea", spune Aldo, personajul lui Brad Pitt. Once Upon a Time in... Hollywood s-ar putea să nu fie cel mai bun film al lui Tarantino, dar ne convinge încă o dată că e unul dintre puţinii regizori pe care îi poţi iubi chiar şi atunci cînd nu sînt perfecţi.

P.S. pentru cei care nu au văzut încă filmul: vă amintiţi ţigările marca "Red Apple" pe care le fumau Uma Thurman şi Bruce Willis în Pulp Fiction? Nu vă grăbiţi să ieşiţi din sala de cinema cînd încep să curgă genericele de final la Once Upon a Time in... Hollywood. Se pare că îi plac şi lui Leonardo diCaprio!




 Toate articolele despre Once Upon a Time in ... Hollywood


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Anca Mureşan


Alte articole

 Straight from his heart - Once Upon a Time in... Hollywood, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer