Cel de-al patrulea film din seria Harry Potter, care urmează îndeaproape romanele fostei învăţătoare, transformată peste noapte în cea mai bogată femeie din Marea Britanie, Joanne (J.K.) Rowling, a ajuns în România. Harry Potter and the Goblet of Fire / Harry Potter şi pocalul de foc a intrat în cinematografele noastre pe 2 decembrie, la câteva zile după lansarea în română a celui de-al şaselea volum al seriei, Harry Potter şi prinţul semipur.
Tânărul Harry Potter (Daniel Radcliffe) se întoarce la şcoala de magie, alături de prietenii săi, Ron (Rupert Grint) şi Hermione (Emma Watson), după un Campionat Mondial de Vâjhăţ tulburat de adepţii temutului lord Voldemort (Ralph Fiennes), pe care Potter aproape îl distrusese în primul volum/film. În a patra vară la Hogwarts, Potter află că va participa la un concurs dificil de magie, Triwizard Tournament (tradus, nu tocmai inspirat, "Turneul celor trei vrăjitori"), alături de reprezentanţii altor două şcoli: Fleur Delacour (Clémence Poésy), de la Beauxbatons şi Viktor Krum (Stanislav Ianevski) de la Durmstrang, ca şi de Cedric Diggory (Robert Pattinson) de la Hogwarts. Cineva a aruncat numele lui Harry, fără ştirea sa, în Pocalul de Foc, un obiect magic puternic, responsabil cu selecţia campionilor pentru concurs, iar acum tânărul vrăjitor aspirant va trebui să se lupte, volens nolens, cu dragonii (care trăiesc în România!), cu creaturile subacvatice şi cu un labirint parşiv.
Fanii s-au repezit să cumpere întâi al şaselea volum al seriei, apoi bilete la cinema. Cei mai pretenţioşi au strâmbat din nas, comentând dispariţia din film a unor personaje precum soţii Dursley (rudele care au grijă de puberul Potter) sau exagerarea geloziei lui Ron, când Hermione este invitată la bal de adversarul lui Harry, Viktor Krum. Cei neobişnuiţi cu lumea seriei, nimeriţi accidental în sală, au râs la început de ideea că cineva ar putea călători cu un bocanc. Până la urmă, aventurile, atmosfera sumbră şi momentele acute de tensiune ale filmului i-au prins şi pe neiniţiaţi: Harry Potter nu mai e o poveste de familie. Mike Newell (Four Weddings and a Funeral", Mona Lisa Smile) a transformat, fără a se îndepărta prea mult de la litera cărţii, istorisirea nevinovată a verilor vrăjitoreşti petrecute la Hogwart într-un film mai întunecat, dar şi mai plăcut la vedere, auzire şi trăire a sentimentului de rău care pândeşte din umbră şi se strânge în jurul eroului de 14 ani.
Filmul surprinde foarte bine inocenţa tinerilor şcoleri vrăjitori, care descoperă că e mai greu să inviţi o fată la bal decât să te lupţi cu un dragon, sau teroarea din cimitirul care bântuie visele lui Potter, unde lordul Voldemort se va reîncarna, în urma unui ritual de magie neagră. Povestea e susţinută de un arsenal exploziv de efecte speciale, care, aplicate la autohtona Dănilă Prepeleac, ar face-o să pară Terminator 3. Un alt exemplu de ecranizare a unei serii fantasy cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră este Stăpânul inelelor, unde efectele speciale sunt, în mod evident, numai învelişul care fac luptele şi personajele să pară mai plauzibile; magia şi farmecul vin din cărţile lui Tolkien, al cărui fabulos univers fantasy, de o complexitate infinită, nu a fost egalat de nici unul din imitatorii săi.
În cazul seriei Harry Potter, nici talentul lui Newell, nici tehnologia de vârf nu pot corecta lacunele cu care cărţile s-au născut, de la mămica Rowling. Intriga construită în jurul lui Potter e simplistă şi previzibilă, curgând mereu spre acelaşi deznodământ aşteptat, al înfruntării finale a răului, iar întâmplările şi personajele fantastice iau naştere printr-un mecanism primitiv de copiere parodică eşuată a realităţii. Campionatul Mondial de Quidditch e o imitaţie nu foarte reuşită a cupelor mondiale recente de fotbal, reprezentanţii şcolii de magie Durmstrang sunt nişte ruşi grosolani care seamănă leit cu băieţii răi din filmele cu războiul rece (creaturi musculoase, fără creier, care vorbesc cu accent ciudat), vrăjitoarele de la Beauxbatons sunt nişte franţuzoaice fâşneţe văzute prin ochii britanicilor insulari (cochete, aţâţătoare, înşelătoare, accent nazal) etc.
Per ansamblu, noua peliculă Potter are ceva mai mult nerv decât cele anterioare şi reuşeşte, de câteva ori, să-i convingă să se ţină bine de scaun şi pe adulţii care-şi însoţesc copiii la cinema. Dar ciorba se lungeşte, iar seria Potter are toate şansele să bată, în întindere şi plictiseală, saga Star Wars. Următorul film, Harry Potter şi Ordinul Phoenix, va fi ecranizat de David Yeats, specializat pe producţii pentru televiziune. Regizorul Prinţului semipur nu a fost anunţat încă, iar scriitoarea nu a reuşit, se pare, să termine până la această oră ultimul volum.