Nu ştiu despre alţii, dar eu una l-am aşteptat trepidînd. Regretam refuzul lui Alfonso Cuarón de-a se ocupa şi de episodul 4 al imens de profitabilei francize Harry Potter, după ce se descurcase atît de bine cu partea a treia, infuzîndu-i în sfîrşit acel aer sumbru-gotic ce lipsise complet din cele două episoade semnate Chris Columbus (ce arătau tot mai mult a banale & seci jocuri video). M-a neliniştit alegerea (e drept, britanicu)lui Mike Newell (Four Weddings and a Funeral, Donnie Brasco) în scaunul de regizor. Şi mă întrebam cum naiba vor reuşi el & scenaristul Steve Kloves (semnatarul tuturor adaptărilor) să concentreze într-un singur film, fie acesta şi de peste 2h juma', intriga din cărţoiul lui J.K. Rowling (dublu ca dimensiuni faţă de cele anterioare). Veste bună: concentrîndu-se doar asupra acţiunii principale - Turnirul Trivrăjitor, cum ar veni -, oamenii au reuşit o poveste coerentă şi închegată, clară şi pentru cineva care n-a citit obsesiv volumele de pînă acum, şi care, în ciuda duratei, te ţine cu sufletul la gură, fără să treneze vreo clipă.
În primul rînd, accentul cade mai puţin ca oricînd pe efecte speciale/CGI (doar meciul de Vîjhaţ şi confruntarea lui Harry cu dragonul - prima probă din cadrul turnirului şi, totodată, una din cele mai tari scene de acţiune ale seriei), ceea ce îi dă filmului un aer mai visceral/autentic decît în oricare din episoadele precedente. Atmosfera stranie, întunecată e menţinută excelent cap-coadă (filmul începe cu un coşmar şi se termină cu o moarte & promisiunea a lucruri mai rele); asta în primul rînd pentru că scenariul e centrat pe copiii care au început să crească (au 14 ani!). Sau, cum a spus cel mai bine un cronicar american - "There's a darkness on the edge of Hogwarts, and its name is adolescence." De fapt, această urmărire a transformărilor, dramelor, neliniştilor & ciocnirilor pe care trezirea primelor instincte (în primul rînd erotice) le provoacă în puşti, oricît de vrăjitori ar fi ei, este cel mai bun lucru din film; pentru că, pînă la urmă, adolescenţa este ceva infinit mai înspăimîntător, de neînţeles & neoprit decît orice fel de creatură monstruoasă de dincolo de moarte. Şi de-asta, deşi scena culminantă a confruntării (prima pe bune) dintre paşnicul, ochelaristul & cam răvăşitul de dragoste Harry cu nemesis-ul său (Lordul Cap-de-mort) este unul din cele mai bune momente ale filmului, panoramarea trecerii la adolescenţă e primul lucru de aplaudat!
Cît despre solidul cast britanic (inclusiv nou-veniţii Brendan Gleeson - Moody Ochi-Nebun şi David Tennant - Barty Crouch Jr.), acesta e la fel de bun cît te-ai aştepta/ca de obicei. Cu menţiuni pentru Alan Rickman şi zîmbetul lui obosit-chinuit, Michael Gambon/Dumbledore (într-un rol mai consistent) şi sublima Maggie Smith.