Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Portret Ducu Darie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

2019, anul plecării - Ducu Darie


septembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"... mori, mori, mori faţă de
ceea ce are moarte
Şi vei deveni etern!
Mori, mori, evadează din aceşti nori!
Când vei ieşi dintre nori
vei fi (precum) Luna strălucitoare!
Mori, mori, mori faţă de
zgomotul grijilor lumeşti!
Şi în tăcerea Iubirii
Vei găsi scânteia vieţii!"
(Rumi, Mori pentru iubire)


(foto: Octavian Neculai)

Nu am vrut să scriu despre Ducu pentru că nu se poate cuprinde în vorbe ce a fost el ca Mare Creator de Teatru, ce a fost el ca Om, ca Prieten, cât de important şi de unic.

După drumul lung şi plin de gropi de durere pe care l-a străbătut, încordându-şi energia, pentru a ajunge la capăt cu spectacolul Coriolanus aproape că nu şi-a mai lăsat nicio pauză.

Spectacolul la care începuse să lucreze de câteva luni era despre drumul catre moarte, despre moarte, drum lui prin lumină. Lumina atât de mult iubită lui.

Ca de obicei începuse să ţeasă în jurul fiecărui tablou o poveste, o "poveste" cu sens, "ca să înţelegem noi, să ştie actorii ce spun, ce joacă, ca să înţeleagă spectatorii...", poveste legată de realul imediat sau trecut.

Povestea unui spectacol de-al lui Ducu era un sac plin de poveşti şi sensuri ca să poată defini Marele Sens al Gândului său.

Dragostea, Marea lui Dragoste pentru actori, grija şi căldura cu care urmărea fiecare gest, vorbă, aşezare în spaţiul scenei, raport dintre personaje definesc, în câteva vorbe, sărace vorbe, şi explică opera sa. Aşa se explică dorinţa multor actori de "a fi" în spectacolele sale şi durerea acestei depărţiri neîmplinite.

În mod surprinzător, în pofida bolii care-l măcina încet, care-i fura energia, lupta să ridice acest spectacol şi-şi promisese să-l termine până la mijlocul lui noiembrie 2019.

Nu ştiu care sunt criteriile după care este clasificat un geniu şi îmi pun această întrebare pentru că foarte mulţi dintre cei care au lucrat cu Ducu au spus: "Era genial".
Poate.
Ceea ce ştiu este că avea o uşurinţă a gândului, a ideilor şi a aşezării lor "în pagină" care putea să te surprindă, oricât de bine l-ai fi cunoscut.

Sprinteneala ideilor, asemenea unui joc, te făcea de multe ori să te gândeşti că ai în faţa ta un "copil ales de Dumnezeu" şi înzestrat cu daruri superioare.
El făcea ca lumea, lumea creată de el, să fie într-o permanentă mişcare.
Timpul lui nu era timpul nostru, avea altă măsură: două ore ale lui Ducu erau cât şase sau opt ore ale altor oameni.
De ce?
Pentru că viteza gândului şi ideilor lui era atât de mare încât îţi trebuia o pauză ca să te aşezi şi să pătrunzi în adâncimea sensului acestora.

Da, Ducu a fost un "copil ales de Dumnezeu", un răsfăţat al soartei şi de aceea şi-a permis luxul ca OPERA sa să fie scrisă în alţi timpi decât al celorlalţi.

Înainte să lucrez cu el şi să ne împrietenim, mai ales prin înţelegerea atunci când ne "aşezam" să lucrăm, văzusem capodopera Trei surori de Cehov, capodoperă pentru că în acel spectacol, dincolo de suflul rusesc cehovian, totul era atât de minuţios pus la punct încât rău-voitor dacă erai (au fost "unii") nu găseai "goluri". Şi apoi câţiva ani mai târziu Anatomie Titus căderea Romei de Heiner Muller - un spectacol de antologie, care a deschis o pagină nouă, deosebită în cartea Teatrului Bulandra.

Lângă el, lângă Ducu, simţeai că te afli în alt registru al Artei, puteai vedea lumea altfel şi în plus descopereai şi o parte din subtilităţile acesteia.

Duculeană, îţi aminteşti?

(foto: Livia Vişănescu)

Hotărâsem împreună cum va arăta trenul ce urma să transporte pe pământ copii nenăscuţi, dar nu l-am dat în lucru;
hotărâsem cum va fi masa de la banchetul "fericirilor" şi invitaţii în smokinguri cu capete Archimboldo; hotărâsem şi pereţii din mesh metalic pentru proiecţii, pe care nu am mai apucat să-i patinez cu alb, hotărâsem şi cortinele din fâşii din folie din plastic gros (ca la service-urile auto!) şi nici pe acestea nu am mai apucat să le terminăm,
şi încă te gândeai cum va arăta lumea şi drumul către moarte... şi ce glumă a sorţii, cum s-a curmat totul!

(foto: Octavian Neculai)

S-a rupt creanga, pe care ne aşezasem privind adâncimile lumii, să recroim acest spectacol venit ca un semn al destinului.

Dar în urma lui a rămas LUMINĂ, MULTĂ LUMINĂ!



 Toate articolele despre Portret Ducu Darie


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Octavian Neculai


Alte articole

 O lumânare, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer