octombrie 2019
Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, 2019
Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca organizează între 9 şi 13 octombrie 2019 festivalul anual aflat acum la cea de-a IX-a ediţie, Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, care în 2019 poartă titlul Împreună.

În acest an, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca sărbătoreşte o sută de ani de existenţă ca instituţie de cultură emblematică, reprezentativă pentru scena românească transilvană. La 1 decembrie 1919, la un an de la Marea Unire, s-a deschis prima stagiune românească la Cluj, împlinindu-se astfel nu doar visele unor oameni de cultură importanţi, ci şi ale oamenilor de rând care îşi doreau mai mult decât orice libertatea de exprimare şi accesul la cultură în limba română. Dincolo de toate provocările istoriei, dragostea pentru teatru ne-a unit şi ne-a împrospătat mereu voinţa şi puterea de a crede, împreună, într-o lume înnobilată prin artă.

Întâlnirile Internaţionale de la Cluj - Împreună constituie un prilej pentru a fi prezentate cele mai recente producţii proprii, care vin cu un nou suflu teatral, aducând în scenă adaptări ale unor texte de referinţă: Chiritza în Concert, spectacol-concert de Ada Milea după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, Cel mai iubit dintre pământeni, după romanul lui Marin Preda, în regia lui Tudor Lucanu, Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa. Porno de Visky András în regia lui Răzvan Mureşan este un text ce readuce în atenţie perioada din istoria României când politicul dorea o "acaparare a vieţii noastre intime" şi avea ambiţia de a-i "deveni în totalitate o proprietate".

Alte spectacole vor confrunta spectatorul cu problemele existenţei cotidiene: Il Nullafacente / Aleg să nu fac nimic de Michele Santeramo în regia lui Roberto Bacci, Moarte şi reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo García în regia lui Andrei Măjeri, OST (Organic Sound Twist), spectacolul de teatru-dans conceput de Andrea Gavriliu. Va putea fi văzut şi spectacolul Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek în regia lui Bocsárdi László - laureat cu Premiul UNITER în 2016 pentru Cel Mai Bun Spectacol, reprezentând o dureroasă pagină din istoria orăşelului polonez Jedwabne, precum şi primul episod din seria Procese la teatru - Hamlet în regia lui Ionuţ Caras. REACTOR de Creaţie şi Experiment va fi prezent cu creaţia colectivă 99,6% şi Micul nostru centenar de Maria Manolescu în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu.

Pe întreaga durată a festivalului va fi deschisă expoziţia Plimbări printr-un secol de teatru clujean, unde spectatorii se vor putea întoarce în timp, parcurgând şi recompunând prin documente, fotografii, costume şi proiecţii, istoria Naţionalului clujean, a clădirii teatrului şi a Clujului ultimului veac. Programul festivalului va fi completat cu un Omagiu adus regizorului american Robert Cohen, care va fi prezent la eveniment.

Împreună dorim să sărbătorim cultura română în Clujul multicultural, şi o vom face alături de personalităţi importante din lumea teatrului, din ţară şi din străinătate: Robert Cohen, Roberto Bacci, Dana Rufolo, Dino Mustafic, José Gabriel López Antuñano, Tomasz Kubikowski, Alexa Visarion, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu, Florica Ichim, Elena Săvulescu Voudouris.

Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional Cluj-Napoca cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, 100 Cluj-Napoca, Visit Cluj. Partener principal al Teatrului Naţional în stagiunea 2019/2020: Raiffeisen Bank. Sponsori: Jolly, Ferro, Floarea ta, Baracca, Match Point, Rondocarton. Parteneri: Asociaţia Conexio, Facultatea de Teatru şi Film, Toyota, Reactor, Cărtureşti, Better Way, Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga". Parteneri media: TVR Cluj, Radio România Cluj, Radio România Cultural, Radio France International, Zile şi Nopţi, Cluj.com, Clujlife, Cluju.ro, Clujul de buzunar, InfoTrafic, Leviathan, Urby, I like Cluj, Clujul Cultural.ro, Monitorul, Transilvania Reporter, Făclia, cluj.media.

Întâlnirile Internaţionale De La Cluj - Împreună
ediţia a 9-a, 9-13 octombrie 2019
 
Miercuri, 9 octombrie 2019
Ora 17:00, Studio Euphorion
MOARTE ŞI REÎNCARNARE ÎNTR-UN COWBOY
De Rodrigo García
Regia: Andrei Măjeri

Ora 19:30, Sala Mare
CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI
După Marin Preda
Regia: Tudor Lucanu

Joi, 10 octombrie 2019
Ora 11:00, Foaier rang 2
PLIMBĂRI PRINTR-UN SECOL DE TEATRU CLUJEAN
Vernisaj expoziţie

Ora 15:00, REACTOR de Creaţie şi Experiment
99,6%
Creaţie colectivă de: Panna Adorjáni, Raul Coldea, Hermina Csala, Radu Dogaru, Petro Ionescu, Bogdan Olarson, Kinga Ötvös, Oana Mardare, Adi Tudoran

Ora 17:30, Studio Euphorion
OST (ORGANIC SOUND TWIST)
Concept de Andrea Gavriliu

Ora 19:00, Sala Mare
CLASA NOASTRĂ
De Tadeusz Słobodzianek
Regia: Bocsárdi László

Vineri, 11 octombrie 2019

Ora 11:00, Foaier rang 2
OMAGIU LUI ROBERT COHEN
Robert Cohen în dialog cu Dana Rufolo şi Anca Măniuţiu

Ora 17:00, Studio Euphorion
PORNO
De András Visky
Regia: Răzvan Mureşan

Ora 20:00, Sala Mare
FURTUNA
De William Shakespeare
Regia: Gábor Tompa

Sâmbătă, 12 octombrie 2019

Ora 20:00, Sala Mare
CHIRITZA ÎN CONCERT
După Vasile Alecsandri şi Matei Millo
Spectacol-concert de Ada Milea

Duminică, 13 octombrie 2019

Ora 15:00, REACTOR de Creaţie şi Experiment
MICUL NOSTRU CENTENAR
De Maria Manolescu
Regia: Dragoş Alexandru Muşoiu

Ora 18:00, Studio Euphorion
IL NULLAFACENTE / ALEG SĂ NU FAC NIMIC
De Michele Santeramo
Regia: Roberto Bacci

Ora 20:00, Sala Mare
PROCESE LA TEATRU. Episodul I: HAMLET
Regia: Ionuţ Caras

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus