noiembrie 2019
Întâlnirile Internaţionale de la Cluj, 2019
Clujul, capitala neoficială a Ardealului, a deschis / răsfoit alte pagini de istorie, istorie teatrală de această dată, prin cea de-a IX-a ediṭie a Ȋntâlnirilor Internaṭionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naţional "Lucian Blaga", ṣi desfăṣurat între 9-13 octombrie 2019 sub semnul cuvântului ȊMPREUNĂ / TOGETHER.

Privind afiṣul festivalului, un uriaṣ ochi în al cărui iris este amprentat spaṭiul alveolar al sălii de spectacole, străjuit de raza rafinatului candelabru central, eṣti proiectat parcă în lumea fascinantă a scenei, a spectacolului teatral. Ochiul, ca oglindă a sufletului, a sufletului creaṭiei scenice în acest caz, dar ṣi ca ochi ce pune în faṭa lumii o oglindă, îmbină astfel două semnificaṭii, iar Ȋmpreună, oameni de teatru ṣi spectatori, gazde ṣi invitaṭi, umbre ale trecutului ṣi prezentului au străbătut timp de cinci zile tinuturile magice ale reprezentaṭiilor scenice oferite de organizatori.

O trupă echilibrată, poate una dintre cele mai bune din ţară, bine pusă în valoare, cu actori totali cu voci excelente, expresivi corporal, a prezentat creaṭii din anul teatral 2019, cât ṣi realizări valoroase mai vechi. Patru actriţe, devenite convingătoarele personaje ale textului Moarte ṣi reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo Garcia - Elena Ivanca, Romina Merei, Sânziana Tarṭa ṣi Irina Wintze - sub îndrumarea regizorului Andrei Măjeri, "filozofează" depre viaṭă, prietenie, copii, sex, despre degradare umană, fără prefăcătoria convenienţelor sociale.

Râsul devine o armă purtată de fricoṣi, râdem pentru că nu suntem fericiṭi. Viaţa, un adevărat dezastru, cu uṣi ca metaforă a lumii construite de noi pentru noi. Bucăţile muzicale evident country, excelent executate de actriţe, aduc un plus de valoare întregului. Un spectacol cu note de tragi-comic, care pune în lumină patru actriţe talentate, cu multiple disponibilităţi scenice.


Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic, de Michele Santeramo, ca să rămânem în sfera spectacolelor prezentate la Sala Studio Euphorion a Teatrului Naṭional, propune o temă tulburătoare, incitând la meditaṭie. Ce ar trebui să faci dacă ai o boală incurabilă? Să trăieṣti la maxim fiecare secundă, să te bucuri de timpul rămas, sau să îl risipeṣti căutând fără succes vindecarea? Regizorul italian Roberto Bacci, aflat la cea de-a patra colaborare cu teatrul clujean, împreună cu actorii Ramona Dumitrean, Cătălin Herlo, Ovidiu Criṣan, Radu Lărgeanu, Cristian Grosu, reuṣesc un spectacol în care nota principală este măsura. Spaţiul scenic are ca element esenṭial al decorului o masă, cu întreg simbolismul ei, locul împărtăṣirii dar ṣi masa rece a mormântului în final. Personajele au comportamente controversate, mai ales cel al soṭului (Cătălin Herlo) cu o frapantă indiferenţă faţă de slăbiciunile fizice ale soţiei bolnave (bine conturată de Ramona Dumitrean).


Andreea Gavriliu, tot în spaṭiul intim al Sălii Euphorion, cu al său One-woman show realizat în anul 2017, OST (Organic Sound Twist), pentru care semnează conceptul, coregrafia, interpretarea, ilustraṭia muzicală, textul dar ṣi sudoarea, a încântat pentru 45 de minute publicul, cu expresivitatea-i corporală ṣi incontestabilul ei talent. Cel dintâi solo, după cum mărturiseṣte creatoarea lui, este în totalitate dedicat muzicii, cu care are o relaṭie specială.


Prima seară a evenimentului, după deschiderea oficială în Sala Mare a Teatrului Naṭional, debutează cu Cel mai iubit dintre pământeni, regia ṣi scenariul semnate de Tudor Lucanu, scenariul având la bază celebrul roman al lui Marin Preda. Regizorul concepe un spectacol ce redă uneori cu fidelitate scenele din roman, fără excese de vulgaritate sau cruzime, brutalitate, demonstrând că tema principală, comunismul cu toate ororile lui, poate fascina ṣi după 1989.

Distribuṭia este numeroasă, cu actori care interpretează mai multe personaje, reuṣind compoziţii bine diferenṭiate: Radu Lărgeanu, Radu Dogaru, Cosmin Stănilă, Cătălin Herlo, Ioan Isaiu, Miron Maxim, Anca Hanu, Adrian Cucu, Ovidiu Criṣan, Ruslan Bârlea, Petre Băcioiu. Convingător ṣi nuanţat Matei Rotaru în Victor Petrini. Ramona Dumitrean (Matilda) ṣi Sânziana Tarţa (Suzy) îṣi construiesc personajele îmbinând perfect secvenṭe de lirism cu dramatismul situaţiei scenice. Notabilă Irina Winţe în Mama lui Petrini. Decorul, imaginat de Cristian Rusu, este extrem de funcṭional construind cu rapiditate spaṭiile de joc. Ilustraţia sonoră căptuṣeṣte potrivit secvenţele, amplificând sau diminuând, după caz, starea dominantă.


Cu mare plăcere am văzut / revăzut Clasa noastră, de Tadeusz Slobodzianek, o creaţie eveniment în regia lui Bocsárdi László, care a obţinut Premiul UNITER pentru Cel Mai Bun Spectacol al anului 2015. Titlul spectacolului ṣi într-o oarecare măsură acṭiunea amintesc de Clasa moartă a lui Kantor. Personajele în număr de zece, foṣti colegi de clasă, sunt polonezi catolici şi evrei. Antisemitismul, trădările, acţiunile agenţilor poliţiei secrete, în mare parte evrei, fanatismul religios creează momente în care lucrurile scapă de sub control.

Spectacolul vorbeşte despre fapte cumplite, de o cruzime aparte, săvârṣite de foṣtii colegi de ṣcoală, acum adulţi, unii împotriva celorlalţi. Subiectul inspirat din realitate este dat de masacrul de la Jedwabne, în care zeci de oameni au fost omorâţi în chinuri sau au fost lăsaţi să ardă de vii. "Spectacolul este conceput ca un concert. Altfel spus, viaţa mea e un performance: urc pe scenă şi povestesc, nu îmi joc viaţa. Toate întâmplările de pe scenă au de-a face cu un concert în care în locul pieselor rock avem de-a face cu poveşti şocante", mărturiseṣte regizorul. Astfel atrocităţile iau forma unor emoţionante poeme cântate, de cele mai multe ori. Boros Csaba, care semnează ṣi muzica, transformat într-un personaj spectral, dirijează corul din loja centrală. Decorul lui Bartha József este reprezentat de zece scaune de concert cu zece microfoane, iar Kiss Zsuzsanna costumează extrem de inspirat actorii în haine transparente din material plastic, amintind de imaterialitatea trupurilor celor morţi, veniṭi să îṣi spună povestea. Actorii: Sânziana Tarţa, Irina Wintze, Anca Hanu, Cristian Rigman, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cătălin Herlo, Ovidiu Crişan, Matei Rotaru, Ionuţ Caras îṣi tălmăcesc fără cusur personajele. Un spectacol despre care poţi vorbi / scrie doar la superlativ.


Spre deosebire de Clasa noastră, care este un spectacol păstrat din alte stagiuni, Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa a avut premiera oficială în cadrul evenimentului. Regizorul notează despre text: "Furtuna este piesa lui Shakespeare care se apropie, ca structură, cel mai mult de muzică. Muzica are o formă precisă, abstractă. Şi de aceea pentru mine bagheta magică este ṣi o baghetă de dirijor, cu care Prospero orchestrează furtuna de la început. Când Prospero rupe bagheta, în teatru nu mai rămâne nimic. Dispare totul. Chiar ṣi proiecṭiile pe care el le orchestrează."

Gábor Tompa optează pentru o montare modernă, în care accentul cade pe actor ṣi personajul său. Decorul este reprezentat de trei ecrane pe care apar umbre sau proiecţii, ce figurează spaṭiul de joc sau completează explicit cu imagine acţiunea. Momentele scenice, lupta dintre bine ṣi rău, alternează mai degrabă între liric ṣi comic. Prezenṭa binelui este oarecum intuită prin permanenta reprezentare a ochiului divin din tavan. Costumele concepute de Carmencita Brojboiu (care semnează ṣi decorul) se subordonează perfect viziunii regizorale, făcând "corp comun" cu actorul - personaj.

Actorii, pe umerii cărora se sprijină întreg eṣafodajul reprezentaţiei, construiesc cu rafinament, nuanţat ṣi inspirat personajele. Prospero propus de Marcel Iureṣ este esenţa înṭelepciunii, detaṣat ṣi distanţat de ură ṣi răzbunare, un Prospero al iertării sub semnul ochiului divin. Actorul, care a demonstrat în ani măsura complexităţii talentului său, probează aici o imensă doză de generozitate faţă de colegii săi clujeni. Excelentă relaţia cu Anca Hanu (Ariel). Actriṭa figurează remarcabil un personaj sensibil, cu multă ludicidate ṣi inteligenţă scenică, cu expresivitate vocală ṣi corporală, cu a cărui imagine spectatorul rămâne pentru mult timp. Apoi, Cristian Grosu (Caliban) străluceṣte prin tot: interpretare, miṣcare, machiaj, costum. Adrian Cucu (Trinculo), care "cântă ṣi dansează în ploaie" parodiind cu umor celebra secvenţă de film, ṣi Radu Lărgeanu (Stephano) formează cuplul ce-ṣi descifrează cu subtilitate în cheie comică personajele. Sânziana Tarţa ṣi Matei Rotaru găsesc nota potrivită pentru cuplul îndrăgostiţilor Miranda ṣi Ferdinand. Colaborarea lui Gábor Tompa cu pianistul ṣi compozitorul Lucian Ban, care creează muzica originală pentru montarea shakespeariană, este benefică pentru întreaga construcţie.


Un spectacol de excepţie marca Ada Milea, Chiritza în concert, adaptare cât mai contemporană după Vasile Alecsandri ṣi Matei Millo, a delectat publicul în penultima seară. Se râde cu lacrimi, se aplaudă furtunos o echipă ce transmite în sală plăcerea jocului ṣi satisfacţia actorului care se simte bine în personaj. Muzica ṣi versurile compuse de Ada Milea ṣi Anca Hanu parodiază cu mult umor variate teme de rock, latino, tango sau chiar sonorităţi asiatice. Actorii cântă, inclusiv la o multitudine de instrumente, dansează tot în cheie comică, înfăţiṣând personaje compuse cu măiestria unui bijutier faimos. Anca Hanu creează cu ingeniozitate, haz ṣi energie debordantă, o Chiriṭă delicioasă. Actriṭa, ca ṣi în serile precedente, îṣi foloseṣte la maxim capacitatea de a se transpune în rol ṣi abilităţile scenice în materie de muzică ṣi dans. Cornel Răileanu, un amuzant Bârzoi baterist aflat sub papucul nevestei, în momentele de prim-plan încearcă în zadar să-ṣi impună autoritatea masculină. Mihnea Blidariu ṣi Cristian Rigman, în travesti (Aristitza ṣi Calipsitza), se desfăşoară cu dezinvoltură ṣi umor în cele două fete răsfăţate ale Chiriṭei. Sânziana Tarţa ṣi Matei Rotaru (Lulutza ṣi Leonash) se întâlnesc din nou în cuplu, unul foarte comic de această dată, probând cu rafinament măsura talentului lor. Miron Maxim (Gulitză), Radu Dogaru ṣi Cosmin Stănilă (Şarlatanii) completează cu măiestrie momentele de mare haz. Ȋntregeşte tabloul comic Alexandra Constantin, prin costumele sugestive şi spaţiul creat.


Ultima seară a transformat spectatorii în membrii unui juriu cu juraţi la Procese la teatru. Episodul I: Hamlet. Ionuţ Caras (Maestrul de ceremonii), care semnează şi regia, prezintă în faţa publicului un proces, cel al personajului shakespearian Hamlet. La intrarea în sală spectatorilor le sunt împărţite cartoane albe şi negre pentru vot. După o necesară introducere făcută de Maestrul de ceremonii, pe scenă Cosmin Stănilă (Hamlet) ṣi Irina Wintze (Ghertrude) interpretează celebra secvenţă a piesei - confruntarea dintre mamă şi fiu - în care Hamlet îl ucide pe Polonius (Constantin Grindean). Roxana Mândruṭiu şi Gabriela Groza, specialiste în materie, înfăţiṣează faptele din punctul de vedere al Procurorului şi din punctul de vedere al Avocatului apărării, ca într-un proces real. Publicul este invitat apoi să voteze pedeapsa pe care o merită Hamlet. Este el cu adevărat un criminal, care săvârşeşte fapta cu premeditare, sau nu? Demersul, ca analiză juridic-teatrologică, pare incitant, poate are nevoie de câteva completări (şi o examinare finală a verdictului dat de spectatori), dar pentru spectatorul care nu a cunoscut temeinic textul ṣi personajul, cu siguranţă a fost o provocare în a-l cerceta mai în amănunt. Aṣteptăm cu interes Episodul II: Procesul Meṣterului Manole!


Ȋn dimineaţa zile de 10 octombrie 2019, public obiṣnuit şi invitaţi speciali au fost prezenţi la Vernisajul expoziṭiei Plimbări printr-un secol de teatru clujean, deschisă în foaier-ul de rang 2 al Teatrului Naṭional, anticipând ziua de 1 decembrie, când se împlinesc o sută de ani de la deschiderea primei stagiuni în limba română la Teatrul Naţional din Cluj, în anul 1919. Expoziţia cuprinde fotografii ale oraşului de la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, imagini vechi ale clădirii teatrului, clădire construită în anul 1907 de arhitecţii austrieci Helmer şi Fellner, şi ale Pieţei din faţa teatrului, cu modificările pe care le-au suportat în timp.

Totodată poate fi admirat biroul original al lui Zaharia Bârsan, primul director al acestei instituţii, dar şi costume vechi din mari spectacole. Fotografiile prezintă actori ai teatrului încă din anii 1920 până în prezent: Olimpia Bârsan (cea care a rostit prima replică în limba română - "S-a potolit furtuna" - din Poemul Unirei de Zaharia Bârsan), Ligia Moga, Ştefan Braborescu, Maria Cupcea, Alexandru Munte, Constantin Anatol, Gheorghe M. Nuṭescu, Silvia Ghelan, Melania Ursu, Dorel Viṣan, Anton Tauf, Ileana Negru, Miriam Cuibus, Marius Bodochi, şi mulţi alţii.

De asemenea sunt ilustrate scene din spectacole celebre ale unor mari regizori: Vlad Mugur, Aureliu Manea, Liviu Ciulei, Gheorghe Harag, Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Victor Ioan Frunză sau mari scenografi, şi afişe mai noi şi mai vechi cu particularităţile lor (afişele vechi aveau culori speciale pentru fiecare tip de reprezentaţie: premieră, spectacol ordinar sau matineu!). Pot fi răsfoite şi alte documente vechi din arhiva teatrului: corespondenţă din anii '20, reclamaţii, demisii ale actorilor sau ale personalului de scenă. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol-lectură pregătit de actorii clujeni, un fragment din poemul Trandafirii roṣii semnat Zaharia Bârsan.


Ȋntâlnirile Internaṭionale de la Cluj s-au bucurat de prezenṭa unor invitaţi de marcă de peste graniţă, dar şi din ţară, critici de teatru, regizori, jurnalişti: Roberto Bacci, Dana Rufolo, Dino Mustafic, José Gabriel López Antuñano, Tomasz Kubikowski, Alexa Visarion, Ion Bogdan Lefter, Nicolae Prelipceanu, Florica Ichim, Elena Săvulescu Voudouris, Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu, Ion Parhon, Ion Cocora, Elisabeta Pop, Maria Ciolan, Alina Epingeac.


Un moment aparte l-a reprezentat omagierea adusă unui alt invitat special, Robert Cohen, regizor, profesor şi teoretician al teatrului, critic, traducător şi dramaturg. Ȋntâlnirea a fost moderată de Anca Măniuṭiu, prof. univ. dr. la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai şi de Dana Rufolo, editorul prestigioasei reviste londoneze Plays International, redenumită Plays International & Europe care apare la Luxemburg. Totodată a fost lansat volumul Dramatic Works / Teatru, ediṭie bilingvă alcătuită şi îngrijită de Anca Măniuţiu, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, în anul 2019. Volumul reuneşte trei piese de teatru, diferite stilistic şi tematic, semnate Robert Cohen, texte care au fost montate la Teatrul Naţional din Cluj între anii 2011 ṣi 2016, de regizorul Răzvan Mureṣan. Volumul a fost oferit gratuit de către organizatori. De altfel, un alt cadou oferit publicului larg de către autorul lui, pe parcursul întregului eveniment, a fost volumul Aventurile hingherului în Balkanya, semnat de regizorul ṣi scriitorul Mihai Măniuţiu.

Străjuită şi de cele două muze, "Thalia" şi "Eutherpe" (opere ale sculptorului Vasile Rus-Batin, adăugate în anul 1990 în nişele de pe faţada clădirii Teatrului Naţional), a noua ediţie a Ȋntâlnirilor Internaţionale de la Cluj a fost un eveniment pentru care merită felicitări întreaga echipă: Mihai Măniuţiu, managerul teatrului, Ştefana Pop-Curşeu, directorul artistic, dar şi Iulia Huiculescu, Andreea Iacob, Delia Oancea, Oana Herlo.

Fotografii - Nicu Cherciu, Teatrul Naţional "Lucian Blaga"

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus