Turandot de Giacomo Puccini - un spectacol incitant la Opera Naţională din Bucureşti

Opera Turandot de Giacomo Pucccini, interpretată pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, la 31 octombrie 2019, sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Soare, a avut în distribuţie în rolul prinţesei Turandot pe soprana invitată Dragana Radakovici (Serbia), în rolul prinţului necunoscut Calaf pe tenorul Daniel Magdal, în rolul tinerei sclave Liù pe soprana Irina Iordăchescu, în rolul lui Timur, regele Tartariei în exil pe basul Marius Boloş, în rolurile lui Ping, Pong şi Pang pe baritonul Dan Indricău (debut), tenorul Andrei Lazăr, respectiv, tenorul Liviu Indricău, în rolul lui Altoum, împăratul Chinei, tatăl lui Turandot pe tenorul Valentin Racoveanu şi în rolul Mandarinului pe baritonul Ion Dimieru. Spectacolul s-a bucurat de participarea Orchestrei, Corului şi Corului de Copii al Operei Naţionale din Bucureşti. Regia a fost realizată de Ştefan Negrău, scenografia de Viorica Petrovici. Corul a fost pregătit de maestrul Daniel Jinga, iar Corul de Copii de Smaranda Morgovan. Conceptul video aparţine Andreei Biţulescu.
 
Cântat în limba italiană, spectacolul s-a bucurat de un deosebit succes, numerosul public prezent a avut ocazia să intre în atmosfera unei legende persane, pline de iubire şi moarte, prin muzica romantică a lui Puccini. Libretul operei aparţine lui Giuseppe Adami şi Renato Simoni, după o piesă de Friedrich Schiller. Compusă în trei acte, în anul 1926, ultima operă a lui Giacomo Puccini [1] a fost terminată de Franco Alfano. Premiera a avut loc la 25 aprilie 1926, la Teatro alla Scala din Milano. Criticul polonez Piotr Kamiński argumenta valoarea de capodoperă a operei prin caracteristici precum "anvergură dramatică, varietate stilistică, îndrăzneală şi modernitate a limbajului armonic, forţa atmosferei orientale şi suflul, fără precedent, al scriiturii corale." Ne încântă de asemenea, mirajul unor sonorităţi stranii, evocatoare, monumentalitatea scenelor, sprijinite pe o viziune simfonizantă şi, nu în ultimul rând, ariile de o nobilă inspiraţie şi cuceritoare expresie.
 
Într-adevăr, în spectacolul de la Opera Naţională din Bucureşti, scena era permanent plină de diferite personaje care, îmbrăcate în costume viu şi intens colorate - predominant în roşu -, reprezentau: gărzi imperiale, funcţionari, preoţi, mandarini, soldaţi cu drapele şi curteni. Într-un decor minimalist, cu proiecţiile de fundal sau pe cortina transparentă, se aduceau în faţa publicului chipuri şi umbre ale morţilor, victime ale răzbunării lui Turandot.
 
Subiectul operei, pe scurt: într-o Chină medievală imaginară, cruda prinţesă Turandot, de o frumuseţe legendară, atrage la Pekin numeroşi pretendenţi care acceptă să se supună unei teribile probe de a elucida trei enigme propuse de ea pentru a-i câştigă mâna şi tronul Chinei; un eşec, îi aducea concurentului decapitarea.
 
Un prinţ necunoscut soseşte în timpul unei execuţii. Aici el îşi regăseşte tatăl - regele Timur al Tartariei, în exil, care a orbit, condus de sclava Liù. Ea îl iubeşte în secret pe prinţul Calaf. Acesta însă, văzând-o pe Turandot, sublimă, impasibilă, gata să ordone moartea, se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. În zadar tatăl său şi cei prezenţi îl sfătuiesc să nu participe la acest concurs fatal, Calaf nu îi ascultă şi bate gongul, moment care îl declară candidat la rezolvarea enigmelor.
 
Cei trei miniştrii Ping, Pang şi Pong, aspiră la timpurile trecute, amintindu-şi momentele fericite din satul lor, dorind ca Turandot să cunoască dragostea, iar ei să nu se mai gândească să umple cimitirele.
 
Proba enigmelor are loc. Înainte de a i le propune, Turandot explică de ce nu vrea să se mărite şi anume ca să se răzbune pentru uciderea unei rude din alte timpuri de către un prinţ străin.
 
Cele trei răspunsuri ale enigmelor sunt: speranţa, sângele şi Turandot. Prinţul iese învingător, dar Turandot se consideră sacră şi nu vrea să-i devină soţie. Calaf, generos, acceptă s-o elibereze de angajamentul ei dacă aceasta îi va afla numele până-n zori. Prinţesa trimite iscoade să afle numele necunoscutului, ameninţându-le cu execuţia de vor eşua. Singurii care ştiu taina numelui sunt regele Tatariei şi sclava lui, Liù. Ea este torturată şi fiindcă nu mai rezistă, de teamă să nu dezvăluie numele iubit, se sinucide.
 
În zori, Calaf îi reproşează lui Turandot cruzimea, înainte de a o îmbrăţişa.
 
Atunci şi ea îşi dă seama că-l iubeşte. În faţa împăratului şi a întregului popor, prinţesa declară că îi ştie numele: acesta este IUBIRE. Mulţimea aclamă logodnicii.
 
În spectacolul din 31 octombrie 2019, dincolo de realizarea unitară, de conducerea muzicală excelentă a lui Tiberiu Soare, am admirat ariile cântate de solişti.
 
Soprana dramatică Dragana Radakovici, în rolul prinţesei Turandot a impresionat atât prin mlădierea vocii sale controlate în toţi parametri săi, cu o frazare romantică graţioasă, cât şi prin atitudinea sa demnă, privirea aspră şi hotărâtă, jocul scenic bine adecvat rolului. Deşi un rol antipatic, Dragana Radakovici a ştiut să capteze atenţia publicului şi, paradoxal, să-l facă să vibreze în momentele cruciale. Frumos a sunat aria In questa reggia  (În acest palat) din actul al II-lea. Splendid a fost luată acea acută pe sunetul si (Strigă moarte), iar relaxarea cu un fin portamento a venit firesc, printr-un abil executat diminuendo.
 

În anul 2008, soprana Dragana Radakovici a cântat intr-un concert dedicat lui Giacomo Puccini, la Palas del Art Valensia din Spania, alături de solişti celebrii precum Placido Domingo, Juan Pons, Mariella Devia si Daniela Barcellona.
 
Am savurat din plin Duetul «Straniero, ascolta!» (Străine, ascultă!) - Turandot / Calaf din actul al II-lea precum şi duetul lor, din actul al III-lea «Principessa di morte!» (Prinţesa morţii).


Tenorul dramatic Daniel Magdal a adus un suflu eroic pe scenă, vocea sa frumos timbrată, cald vibrată, a exprimat încredere şi multă pasiune.
 
Admirabil a interpretat Magdal aria «Non piangere, Liú!» (Nu plânge, Liú), din primul act.


Celebra «Nessun dorma» (Nimeni nu doarme) a avut dramatism şi elan triumfal.
 
Soprana Irina Iordăchescu a excelat în rolul Liu. Vocea sa cizelată, condusă cu măiestrie, era plină şi timbrată minunat, iar mişcările scenice impresionau prin sinceritatea trăirilor. A fost aplaudată la scenă deschisă. Prestaţia Irinei Iordăchescu mi s-a părut punctul forte al întregului spectacol. În aria «Tanto amore, segreto... Tu, che di gel sei cinta» - Liú din actul al III-lea frazarea elegantă şi expresia înduioşătoare rezultau din acele valuri de intensitate pe câte o silabă cântată.

 
La aflarea morţii sclavei Liú, cea care l-a călăuzit pe regele orb, Timur scoate un urlet nebunesc de durere, considerat unul dintre cele mai mari plânsete ale operei [3].
 
Intervenţiile corului consolidau sonor imaginea de cruzime a imperiului în care Turandot îşi savura răzbunarea. Accente puternice, bine sincronizate cu percuţia din orchestră (secţiunile în fortissimo), contrastau cu atmosfera de jale; intonate armonios ele se intersectau cu solo-urile de flaut. Cuvintele finale ale corului exprimau colosala forţă de simbol a personajului secundar al operei: Liú, bunătate, Liú, blândeţe, dormi! Uită! Liú! Poezie!
 
Frumos a sunat şi solo-ul de vioară, precum şi cel de violoncel. Corul de copii, cu melodiile lor pentatonice, au înseninat pentru scurt timp starea de spirit predominant apăsătoare.

De amintit că s-au realizat filme artistice cu acelaşi titlu ca opera lui Puccini: Turandot, în regia lui Otar Shamatava, Giorgia film, 1990 şi Prinzessin Turandot / Prinţesa Turandot, regizat de Gerhard Lamprecht, pe un scenariu de Thea von Harbou, studiourile UFA, Potsdam, Germania, 1934.

Am văzut un spectacol foarte reuşit, iar publicul a apreciat interpreţii, aplaudând îndelung.
 
NOTE
*fotografiile din spectacolul Turandot, din data de 31 oct.2019, sunt realizate de Sebastian Bucur / Opera Naţională din Bucureşti.
[1] alte opere ale lui Puccini: Manon Lescaut, La Bohème, Tosca, Madama Butterfly, La Fanciulla del West, La Rondine, Il Ttrittico, Il Tabarro, Suor Angelica, Giani Schicchi, La Villi şi Edgar.
[2] Numele prinţesei Turandot (Turandokht) înseamnă fiica din Turan (un ţinut din Asia Centrală, China medievală). Numele prinţului străin, Calaf, evocă un calif - succesor al tronului - iar cel al regelui Timur, puterea şi rezistenţa fierului.
[3] Abbate, Carolyn şi Parker, Roger: O istorie a operei, editura Vellant, Bucureşti, 2019. pag. 395.
https://fr.wikipedia.org/wiki/Turandot