Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea Operei Naţionale Bucureşti 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Don Carlos de Verdi la Opera Naţională


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Foto: Sebastian Bucur / Opera Naţională Bucureşti
 
Opera Naţională din Bucureşti a prezentat publicului, la 9 noiembrie 2019 un foarte reuşit spectacol cu opera Don Carlos de Giuseppe Verdi. Conducerea muzicală a fost realizată de dirijorul Tiberiu Soare. Din distribuţie au făcut parte doi invitaţi din Serbia: basul Dragoljub Bajic - solist al Operei din Viena [1], în rolul regelui Filip al II-lea al Spaniei şi mezzosoprana Ljubica Vranes, în rolul prinţesei Eboli [2].
 
De asemenea, în rolurile principale ale operei Don Carlos au interpretat: tenorul liric-spinto Daniel Magdal - Don Carlos, infante al Spaniei, soprana Madeleine Pascu - Elisabeta de Valois, regina Spaniei, baritonul Vincenţiu Ţăranu - Rodrigo, marchiz de Posa, basul profund Marius Boloş - Marele Inchizitor, tenorul Andrei Lazăr - conte de Lerma, soprana lejeră Mădălina Barbu - Tebaldo pajul Elisabetei, basul Iustinian Zetea - un călugăr, fantoma lui Carol Quintul, soprana lirică Mihaela Stanciu - o voce celestă. Regia spectacolului Don Carlos a fost realizată de Mario de Carlo. Corul operei a fost pregătit de Maestrul de cor Daniel Jinga. Au participat Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale din Bucureşti.
 
Tiberiu Soare, Foto: Sebastian Bucur / Opera Naţională Bucureşti
 
Compusă în 1867, în stilul grand-opéra, opera lui Giuseppe Verdi, Don Carlos - versiunea franceză - a avut premiera la 1 martie a aceluiaşi an, la Opera din Paris, iar versiunea italiană a fost prezentată în premieră la 10 ianuarie 1884, la Teatro alla Scalla din Milano.
 
Libretul operei aparţine lui François-Joseph Méry şi lui Camille du Locle, după drama Dom Karlos, infante al Spaniei de Friedrich von Schiller. Locul şi perioada de desfăşurare a acţiunii operei: Franţa şi Spania, în jurul anului 1560.
 
Pentru Verdi, această creaţie reprezintă lupta pentru libertate, contra opresiunii politice şi religioase reprezentate prin personajele Filip al II-lea şi Marele Inchizitor. Povestea se bazează pe conflictele din viaţa prinţului Carlos, după căsătoria logodnicei sale Elisabeta de Valois, în locul său, cu tatăl lui, regele Filip al II-lea, în conformitate cu unul din acordurile tratatului de pace care a pus capăt Războaielor din Italia (1551-1559), dintre Casa de Habsburg şi Valois, Contra-Reforma Catolică, Inchiziţia şi apariţia rebeliunii calvinilor din Flandra, din Brabant şi din Olanda.
 
Tenorul Daniel Magdal - Prinţul Don Carlos, foto Sebastian Bucur / Opera Naţională Bucureşti
 
Subiectul operei: Prinţul Don Carlos meditează la mormântul împăratului Carol Quintul, bunicul său. Don Carlos suferă pentru că logodnica sa Elisabeta s-a căsătorit cu tatăl său, Regele Filip al II-lea al Spaniei. Aici, infantele Don Carlos îl întâlneşte pe Rodrigo de Posa, prietenul său, căruia i se confesează. Acesta îl sfătuieşte să-şi uite iubirea deznădăjduită, preocupându-se mai degrabă de teribilele condiţii de trai ale poporului oprimat din Flandra. Cei doi îşi jură prietenie eternă.
 
 Baritonul Vincenţiu Ţăranu şi tenorul Daniel Magdal - Rodrigo şi Don Carlos, 
 
La Curtea reginei Elisabeta, prinţesa Eboli este îndrăgostită de Don Carlos. Rodrigo îi transmite Elisabetei o scrisoare de la Carlos, în care acesta îi cere o întâlnire, ca să-l influenţeze pe rege pentru a-l trimite în Flandra. Întâlnindu-se cu Elisabeta, Carlos, îi declară din nou iubirea, dar ea îl respinge, spunându-i că situaţia este fără ieşire şi doar dacă şi-ar ucide tatăl ar putea-o recâştiga, ceea ce nimeni nu îşi doreşte.
 
Tenorul Daniel Magdal şi Soprana Madeleine Pascu - Don Carlos-Regina Elisabeta
 
În acest timp, Rodrigo devine omul de încredere al regelui Filip al II-lea, care îl avertizează să se ferească de Marele Inchizitor, dar să-l supravegheze pe Don Carlos, pe care e gelos. La petrecerea încoronării regelui, Don Carlos o confundă pe Elisabeta cu Prinţesa Eboli, căreia îi declară dragostea. Când aceasta îşi scoate masca, pe care o schimbase cu regina, adevărul iese la suprafaţă. El refuză iubirea lui Eboli, care, aflându-i secretul, doreşte să se răzbune. Într-o ceremonie de autodafé (ritualul penitenţei), condusă de Marele Inchizitor, trădătorii şi ereticii sunt condamnaţi la moarte.
 
Francesco Rizi-Proces al Inchiziţiei la Plaza Mayor din Madrid, 1683
 
Şase ambasadori ai Flandrei cer regelui Filip îndurare pentru poporul lor. Ei sunt susţinuţi de regină, Rodrigo şi Don Carlos, care îi pretinde regelui să fie numit guvernator al Flandrei. Foarte bănuitor, regele îl refuză violent, acuzându-l de uzurpare. Când ordonă să fie arestat, nimeni nu îndrăzneşte să îi ia spada lui Don Carlos, în afară de Rodrigo. Uimit, ca de o trădare a prieteniei, acesta i-o cedează.
 
În cabinetul său, regele îţi imaginează moartea sa în singurătate, neiubit de nimeni, nici de regină.

Basul Dragoljub Bajic - Regele Filip al II-lea
 
Temându-se de păcatul de a-şi condamna la moarte propriul fiu, el cere sfatul Marelui inchizitor. Acesta cere sacrificarea lui Don Carlos şi a lui Rodrigo, pentru vederile lor prea liberale.
 
 Basul Marius Boloş - Marele Inchizitor

Regina vine să îi spună regelui că i-a fost furată caseta cu bijuterii. Zărind-o pe masa lui, înţelege că i-a fost adusă de prinţesa Eboli pentru a i se înscena infidelitatea, deoarece în casetă se afla portretul lui Don Carlos. Filip o acuză de adulter, iar regina o alungă de la Curte pe Eboli, pentru dubla trădare, aceasta fiind şi amanta regelui.
 
Soprana Madeleine pascu şi mezzosoprana Ljubica Vranes
Regina Elisabeta şi principesa Eboli
 
În închisoare, Rodrigo vine să-i spună lui Don Carlos că şi-a asumat toată responsabilitatea documentelor compromiţătoare privind Flandra, pe care i le încredinţase infantelui. Din nou îşi jură prietenie. Rodrigo moare împuşcat mişeleşte de slugile Marelui Inchizitor, tocmai când regele vine să îl elibereze pe Don Carlos.
 
În cavoul lui Carol Quintul, Elisabeta se roagă, iar Don Carlos vine să îşi ia adio. Sunt surprinşi de rege şi de Marele Inchizitor, care vor să îi aresteze. Însă sufletul lui Carol Quintul îl salvează pe Don Carlos şi îl ia cu el.
 
La premiera pariziană a Operei Don Carlos, Verdi a solicitat o montare extravagantă: 535 de costume, dintre care 240 noi nouţe, restul modificate din garderoba Operei [3]. Dar cu toată intenţia de grandilocvenţă, în opera aceasta indivizii contează mai mult decât mulţimile. Finalul nu este zgomotos, în locul corului, Don Carlos este lăsat singur pe scenă. Verdi avea capacitatea de a ne implica în sufletul personajelor, nu numai de a ne ului.
 
Publicul venit la Opera Naţională din Bucureşti, la 9 noiembrie 2019 a vizionat o versiune tradiţională a operei Don Carlos de Giuseppe Verdi. Afirm acest lucru, pentru că astfel, am avut senzaţia unei satisfacţii artistice. Anterior intrării în sală, citind în program că regia este realizată de un italian, Mario de Carlo, m-am liniştit. Nu mi-aş fi dorit să văd un spectacol Regieoper. De pildă: în montarea de la Deutschen Oper Berlin, din anul 2004, în regia lui Philipp Himmelmann, cea mai mare parte a acţiunii se desfăşoară în jurul unei mese, pe un fundal întunecat. Apar elemente şocante: în timpul scenei autodafé, cadavrele goale se află în faţa mesei familiei, legate cu o funie, ridicate în tavan şi înăbuşite cu gaz [4].
 
În spectacolul de la Bucureşti am apreciat scurtele momente de balet, care ilustrau în plan îndepărtat gândurile unui personaj, precum lamentaţia regelui: -Nu m-a iubit niciodată. Voi muri singur, neiubit de nimeni, înfăşurat în mantia mea de rege! (Ella giammai m'amò! - Dormirò sol nel manto mio regal).
 
Momentele în care corul se auzea din culise au sporit senzaţia de mulţime anonimă, sonoritatea estompată a vocilor, sugerând nuanţele terne ale veşmintelor simple ale călugărilor.
 
Radiosul duet Don Carlos - Rodrigo Dio, che nell'alma infondere (Doamne, care ai insuflat dragostea şi speranţa în sufletele noastre) a avut într-adevăr un caracter eroic, iar vocile celor doi solişti - tenorul liric-spinto Daniel Magdal şi baritonul Vincenţiu Ţăranu - s-au armonizat, generând o mare încărcătură emoţională. Un adevărat imn palpitant al prieteniei, în care aspiraţia spre libertate era idealul suprem. Inspirat a fost ales acelaşi costum pentru cei doi eroi, în ideea aceleiaşi năzuinţe. Cu o mare acurateţe au sunat unison-urile, iar concluzia orchestrală a avut unitate şi fermitate ritmică marţială.
 
 
Mezzosoprana Ljubica Vranes, în rolul prinţesei Eboli a impresionat prin tehnica vocală, în aria Nel Giardin del Bello (Allegro Brillante) O bună stăpânire a vocii atât în registrul grav, cât şi în pasajele de virtuozitate din registrul acut şi mai ales în cadenţă (cu acele treizecişidoimi cântate come un mormolo, cu inflexiuni spaniole) au impresionat publicul. De asemenea, duetul care a urmat, cel împreună cu soprana Mădălina Barbu (pajul Tebaldo) - intonat la interval de terţă - a sunat sclipitor şi plin de optimism.
 
 
Bine aleasă a fost şi imaginea proiectată a Grădinii Desfătărilor a pictorului Hieronymus Bosch, în Tabloul 2 al primului act.
 
 
Am admirat frazarea mezzosopranei Ljubica Vranes şi în aria O don fatale, o don crudel. Accentele expresive şi vocalizarea pregnantă confereau dramatism. După ce personajul Eboli şi-a mărturisit trădarea reginei şi prietenei sale Elisabeta, ea suferă din cauza represaliilor, urmând a alege între exil şi a deveni călugăriţă. Ea îşi blestemă frumuseţea care i s-a dat, spunând că aceasta a fost cauza problemelor ei. Apoi, ea se jură să îl salveze pe Don Carlos din închisoare.
 
Minunat a fost realizat monologul regelui Filip al II-lea. Basul Dragoljub Bajic a redat emoţionant tragedia singurătăţii şi bănuiala continuă a trădării. Cu o voce bine timbrată, adecvată dramatismului şi înţelegând exact intenţia compozitorului de a părăsi forma tradiţională 'închisă' a ariilor, a construit personajul foarte convingător, atât prin calităţile sale vocale, adaptate discursului muzical verdian, cât şi prin mişcările scenice, emanând o autentică suferinţă omenească. Aria Ella gammai m'amò (Nu m-a iubit niciodată), introdusă de splendidul solo de violoncel, a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale operei.
 
 
Introdusă de instrumentele de suflat de alamă, în tempo Largo (remarcabile au fost solo-urile de trompetă şi intervenţia viorilor prime), aria reginei Elisabeta - Tu che le vanità conosce sti del mondo (Tu care cunoşti deşertăciunea lumii) a fost interpretată de soprana Madeleine Pascu cu o trăire adâncă, meditativă.
 
 Soprana Madeleine Pascu - Regina Elisabeta
 
Salturi intervalice mari, formule ritmice dublu punctate, acel marcato frumos realizat pe vocalizarea silabelor «Del Signor», precum şi vibrato-ul calm, în concordanţă cu mişcarea lentă a ariei, toate au înfrumuseţat acest sublim moment al operei.
 
 
În duetul Marele inchizitor-regele Filip al II-lea, Son io dinanzi il Re? (Sunt înaintea regelui?), başii Marius Boloş şi Dragoljub Bajic, cu vocile lor grave, acompaniate de coralul de tromboni, înfiorau şi induceau o atmosferă plină de cinism, punând la cale crime. Costumul roşu, orbirea, poziţia schimonosită a Marelui Inchizitor au creat un personaj original şi totodată detestabil ca prezenţă, însă respectabil ca expresivitate vocală.
 
 
Basul Iustinian Zetea, în rolul împăratului Carol Quintul a sporit prin intervenţia sa din final atmosfera lugubră. Sugestia mormântului ca poartă de trecere între lumi şi aducând rezolvarea intrigii, a avut dramatism.
 
Ultimele două acte au fost comasate, acţiunea curgând astfel mai fluent. Ansamblul orchestral a urmărit fidel agogica romantică indusă de dirijor în ariile, duetele, terţetele ori cvartetele vocal, iar în tutti, uneori împreună cu corul, au creat zone frumoase de ambient sonor pentru desfăşurarea muzicii.
 
La finalul spectacolului, aplauzele prelungi ale publicului au răsplătit pe toţi interpreţii şi pe dirijorul Tiberiu Soare, care a urcat pe scenă, alături de solişti, cor, balerini şi figuranţi.
 
NOTE
*fotografiile din spectacol au fost efectuate de Sebastian Bucur / Opera Naţională Bucureşti.
[1] basul Dragoljub Bajic din Serbia a studiat canto-ul cu profesorul Nicola Mijailovic la Academia de Muzică din Belgrad, unde a obţinut licenţa. Este laureat al concursului Jeunnes Musicalle. Din 2003 şi până în prezent este solist al Operei Naţionale din Belgrad, al Operei Naţionale din Novi Sad, iar din 2009 până în prezent este solist al Operei de Stat din Viena. Având un repertoriu impresionant, Dragoljub Bajic a fost invitat să concerteze în prestigioase Festivaluri internaţionale precum: Salzburg Festspiele house, Maggio Musicale Fiorentino, Teatro «Dante Alighieri» Ravenna şi «Claude Debussy» Cannes.
[2] Mezzosoprana Ljubica Vranes este solistă a Operei din Belgrad. Ea a absolvit atât studiile de licenţă cât şi masterale în cadrul Universităţii Belgrad, Facultatea de muzică, în clasa profesoarei Radmila Bakocevic. S-a perfecţionat cu tenorul Nikola Kitanovski. Debutul său în rolul Fenenei din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, la Opera Română din Timişoara, i-a deschis drumul către mai multe teatre lirice din România, bucurându-se de roluri în spectacole precum Carmen de George Bizet şi operele verdiene: Otello, Don Carlos şi Rigoletto. De asemenea, Ljubica Vranes a deschis stagiunea 2018-2019, la Opera din Tirana - Albania, cu rolul Carmen.
[3] J. Moynet: L'Envers du Théâtre Machines et Décorations, Librairie Hachette, Paris, 1873, ediţia a 3-a, 1888, pag. 282.
*Tenor liric spinto este o voce de tenor liric capabilă de culori eroice şi dramatice, cu o voce plină, situată la graniţa dintre tenorul liric şi cel dramatic.
https://hu.wikipedia.org/wiki/Don_Carlos_(opera)#/media/F%C3%A1jl:Don_Carlo_de_Giuseppe_Verdi.jpg
[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Regieoper




 Toate articolele despre Stagiunea Operei Naţionale Bucureşti 2019


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Turandot de Giacomo Puccini - un spectacol incitant la Opera Naţională din Bucureşti, Marcel Frandeş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer