E chiar dificil să încep acest articol. Star Wars ("Războiul stelelor") este un subiect complicat pentru orice iubitor şi realizator de filme (cele două sunt interdependente) care a existat în ultimele 4 decenii. Nu vreau să atentez la cuvinte mari şi caraghioase, desuete (deşi îmi plac la nebunie lucrurile desuete), dar această serie de filme a schimbat cursul istoriei cinematografului cam în măsura în care Al Doilea Război Mondial a schimbat istoria lumii.
Star Wars e un titlu extraordinar (ca şi Tini zabutykh predkiv / Umbrele strămoşilor uitaţi, Gone with the Wind / Pe aripile vântului, Midnight in Paris etc.) sub care se poate aşterne orice epopee post-modernă, fantasy, în ramă SF. Doar acest simplu titlu invadând cadrul din toate cele patru colţuri ale sale şi apoi alunecând spre centrul său, adică spre orizontul infinit al universului, pe muzica monumentală a lui John Williams, face cam un sfert din film! Bine, poate exagerez, dar acest generic inflamează atât de puternic imaginaţia spectatorilor, încât îi predispune la tot ce va urma. Şi urmează... nu glumă.
O sumedenie de năzdrăvănii interstelare, cu personaje şi peisaje exotice, cu nave spaţiale şi bătălii care mai de care, planete care distrug alte planete... omuleţi deşertici cu beculeţe în loc de ochi, arătări antropomorfe cu capete de ţânţari, roboţei prietenoşi, roboţei războinici, vehicule asemănătoare unor struţo-cămile de metal... caracatiţe care trăiesc în canalizarea Stelei Morţii (Death Star), târâtoare gigantice ascunse în asteroizi, urşi stil-Yeti, ursuleţi ca de pluş care chiţăie şi se dau pe liane, în jungla Lunii lui Endor... Şi câte şi mai câte! Trilogia originală / originară (respectiv Episoadele IV, V, VI: Star Wars - 1977, The Empire Strikes Back - 1980 şi Return of the Jedi - 1983) deschidea un univers imaginar atât de bogat, încât Hollywood-ul s-a hrănit, iată, patru decenii din el şi încă nu s-a săturat.
Numit de o enciclopedie "anti-autorul suprem", (unul dintre sau chiar) cel mai faimos, popular şi mai prosper cineast-industriaş din lume, George Lucas este un fel de Ford sau Rockefeller al filmului. Avea 2.000 de angajaţi în 2012, când şi-a vândut companiile conglomeratului media multinaţional Disney, pe 4 miliarde de dolari!! Alături de prietenul şi colegul său de generaţie - Steven Spielberg, a re-inventat conceptul de blockbuster şi de comerţ cu produse derivate licenţiate, adică păpuşi, tricouri şi alte obiecte care poartă marca Star Wars.
Pentru a-şi materializa viziunea din Star Wars, cineastul a fondat în anii '70 Lucasfilm, iar apoi Industrial Light & Magic (ILM), divizia însărcinată cu concretizarea efectelor speciale. În "şura" de la începuturile ILM s-au realizat filmările combinate, urmăririle cu nave spaţiale miniaturale şi exploziile machetelor care fac deliciul primului film din serie. După încheierea vechii trilogii, ILM a continuat să revoluţioneze industria efectelor speciale, punându-şi pecetea asupra celor mai de succes filme de aventuri şi fantasy, primind o grămadă de Oscaruri: în 1989 a generat pentru prima oară pe computer un personaj 3D (The Abyss), 1991 - primul personaj uman parţial digital (Terminator 2), 1993 - primii dinozauri "complet digitali" (Jurassic Park), 2006 - iMocap, un pionier al capturii de mişcare umană (motion-capture acting).
Deci ceva din mintea lui Lucas a fost presărat în mai toate filmele fantastice ieşite din uzina Hollywood-iană la sfârşitul secolului XX. Ca auteur de film, Lucas nu se poate lăuda decât cu scurtmetrajele documentare şi experimentale din facultate, şi doar cu un lungmetraj SF, cu adevărat independent şi necomercial - THX 1138 (1971), care aproape a falimentat casa de producţie a prietenului Francis Ford Coppola.
Chiar dacă scenariile sale nu conţin dialoguri prea naturale şi a spus întotdeauna că publicul este singurul critic de care ţine seama, George Lucas a inspirat o pleiadă impresionantă de regizori activi începând cu anii '80, alăptaţi la sânul filmelor produse de el, dar mai ales al seriei Star Wars. Mulţi dintre ei (vezi James Cameron, Ron Howard, Luc Besson, Peter Jackson, Guillermo del Toro etc.) au devenit, la rândul lor, "autori de blockbustere" şi îi mulţumesc adesea mentorului, inclusiv pe DVD-urile omagiale ale seriei Star Wars, pentru inspiraţia fabuloasă care le-a oferit-o.
Dar Lucas rămâne şi în memoria generaţiilor de cinefili născuţi în deceniul al IX-lea, care întâi au auzit de la părinţi, apoi au văzut "pe video" celebra trilogie, iar inspiraţia pe care le-a oferit-o acestora este mult mai valoroasă. Şi eu fac parte dintr-o astfel de generaţie. Seara în care am văzut pentru prima oară Return of the Jedi (1983) pe casetă video se numără, ca şi seara în care am văzut pentru prima oară Indiana Jones and the Temple of Doom (1984), printre rarele momente ale vieţii când simţi "ceva foarte asemănător senzaţiei de zbor" (ca să îl citez pe Spielberg).
Sper, totuşi, că acest scurt CV făcut lui Lucas nu pare că îi bagatelizează pe nedrept inventivitatea şi meritele artistice. Filmele lui George Lucas exploatează copilul din fiecare, dar o fac într-o manieră candidă şi fermecătoare, în tradiţia vechilor producţii Disney, sau chiar a filmelor Elisabetei Bostan. Bine, poate comparaţia nu e uşor de suportat. E vorba despre acel cinema care distrează dar şi educă.
După eşecul financiar cu THX, Lucas a ajuns la concluzia că filmele trebuie să-i asigure şi un profit, dar nu s-a lăsat motivat doar de acest imperativ de ordin material. Star Wars a fost croit pentru un public-ţintă vast, rezonând cu gusturi multiple şi vârste diferite, sărat cu poante şi replici hazlii, piperat cu extratereştrii de multe soiuri, dueluri, urmăriri dar şi o leacă de amor - vezi idila dintre Han Solo şi Prinţesa Leia (în trilogia veche), şi iubirea interzisă dintre Anakin Skywalker şi Prinţesa Amidala (în trilogia "nouă").
Dar cred că saga a trecut dincolo de bariere şi graniţe tocmai prin dimensiunea metafizică - Forţa (The Force) - care guvernează acea "galaxie îndepărtată" ("a galaxy far, far away"). Iată cum un concept din fizica newtoniană a fost transpus în metafizica "lucasiană" fără a da bătăi de cap nimănui. Această Forţă se comportă ca o energie supremă, ubicuă, creatoare (e şi sursă a creaţiei) dar şi distrugătoare (în partea ei întunecată - The Dark Side of The Force), în funcţie de felul în care este invocată şi cultivată.
Cea mai evidentă inspiraţie pentru acest concept metafizic pare a fi spiritualitatea Orientului Îndepărtat, unde iluminarea omului nu se produce în relaţie cu o Divinitate, ci ca urmare a meditaţiei şi a altor practici mistice (Yoga - de unde, probabil, şi numele celui mai bătrân şi înţelept Jedi - Yoda).
Oricum, Jedi, maeştrii spirituali dar şi războinici, care folosesc Forţa pentru a face Binele şi pentru a păstra pacea galaxiei, par a purta şi urme de spiritualitate creştină, mai ales prin organizarea lor de tip monahal şi aspectul exterior - veşmintele închise la culoare, care acoperă întregul trup şi capul cu o glugă largă. La fel şi duşmanii lor de moarte - Sith, care sunt un fel de "monahi căzuţi", rupţi din aceleaşi valori ca şi Jedi, valori pe care le-au răstălmăcit pentru a face răul!
"I find your lack of faith disturbing" este una din replicile memorabile care aparţine însuşi personajului negativ - Vader, intrat în topul răilor din istoria filmului. Deşi Vader este un Lord al întunericului (Sith, ucenic şi adjunct al maleficului Împărat Palpatine), el este mânat de credinţă. Nu a ieşit din haos, ca Jokerul din The Dark Knight (2008), de exemplu. Personaj inspirat parţial de figuri naziste, Vader are o strategie, o ordine, se supune unei ierarhii. El poartă un trecut complicat în spate, care ni se dezvăluie treptat, pe parcursul filmelor produse sub tutela lui George Lucas.
De fapt, seria de 6 episoade realizate între 1977 şi 2005 (trilogia veche plus cea "nouă", acum veche şi ea, pentru care Lucas s-a întors pe scaunul de regizor în 1998) poate fi văzută ca istoria unui singur personaj, în jurul căruia gravitează întreaga epopee spaţială. Este istoria căderii şi izbăvirii lui Anakin Skywalker, devenit Lord Vader în Revenge of the Sith (2005) şi întors din întuneric spre Lumină mulţi ani după aceea, adică în 1983 (!), în Return of the Jedi. Şi, pentru ca mitologia "lucasiană" să fie şi mai fascinantă, Vader este salvat din întuneric de propriul fiu - Luke Skywalker, în finalul unui duel cu săbii-laser care îi poate face să vibreze chiar şi pe cei mai insensibili spectatori. Coerenţa genealogiilor, a Binelui şi răului, în universul plăsmuit cu meticulozitate de Lucas, a făcut ca Star Wars să depăşească nivelul unui amuzament trecător, devenind fenomen de masă, reper în istoria genului, iar apoi marcă (™) de mare preţ.
Episodul VII al seriei - Star Wars: The Force Awakens (S.U.A. 2015) - a bătut recordul de vânzări în America de Nord, întrecând Avatar-ul lui James Cameron. În 2016 a devenit cel mai profitabil film vândut vreodată în S.U.A. Succesul acestuia nu poate surprinde pe nimeni. Campania de promovare a fost atât de agresivă, încât orice pensionar străin de Star Wars s-a putut familiariza cu subiectul zilnic, în orice supermarket sau hypermarket din România, prin intermediul cartonaşelor cu personaje expuse pe culoarele magazinelor respective, printre sticle de vin, cutii de detergent, sau deasupra caselor de marcat. Păpuşi cu baterii sau fără, mari sau mici, figuri în mărime naturală, construite din Lego, reviste şi cărticele promoţionale au invadat mall-urile începând cu sfârşitul lunii octombrie, fiind aproape imposibil să le eviţi. Cred că aceasta campanie a depăşit-o chiar şi pe cea a unor smartphone-uri precum IPhone sau Galaxy 6! Faptul că industria Star Wars a devenit mai importantă decât filmul în sine m-a speriat.
Şi mai înfricoşătoare este lipsa de sfială cu care se etalează foamea nestinsă de bani a corporaţiei din spatele filmului. Scopul cu care s-a realizat acest nou film: recuperarea rapidă a sumei investite de Disney în achiziţionarea licenţei de la George Lucas (am pomenit-o mai sus - 4 miliarde de dolari!). Sub aceste triste auspicii trebuie să înceapă orice discuţie despre Star Wars: The Force Awakens şi noua trilogie planificată pentru acest deceniu.
Evident că mulţi critici şi admiratori fanatici sunt opaci şi complet dezinteresaţi de mecanismele financiare din spatele acestei afaceri, trepidând de emoţie la revederea unor personaje dragi din vechea trilogie, sau unor elemente de scenografie atent reconstituite (planeta deşertică Jakku, o replică a vechii planete Tatooine, unde găsim îngropate în nisip nave imperiale distruse în Return of the Jedi). Efectele speciale sunt şi ele admirabil executate, dar tot acest efort este pus în slujba unei pastişe de mari proporţii.
După cum au observat mai mulţi "detractori", ca mine, schema scenariului Star Wars: The Force Awakens seamănă supărător de mult cu cea a primului film, din 1977. Până şi răsturnările de situaţie, replicile scrise "în stilul" altora mai vechi şi însăşi confruntarea din final, care s-a dorit monumentală, nu reuşesc să stârnească mai mult decât nostalgia după ceva ce am văzut în copilărie. În cazul meu, nostalgia după extraordinarul duel dintre Vader şi Obi-Wan Kenobi din Episode IV (1977), un duel încovoiat sub greutatea relaţiei dintre cele două personaje (fost discipol - fost maestru, acum duşmani de moarte), pe care atunci nu o puteam decât bănui, sau imagina plecând de la crâmpeie de dialog, ingenios strecurate de Lucas printre loviturile de săbii laser. Iar marele actor britanic Alec Guinness adăuga figurii de Maestru Jedi ceva din patrimoniul său imaterial, lăsând o altă amprentă nepreţuită în memoria cinefililor.
Regizorul J.J. Abrams, la rându-i fan Star Wars, care a mai fost însărcinat de Hollywood cu revigorarea altor SF-uri vintage (Star Trek), ar fi încercat să facă "un film pentru fani". Abrams era conştient de misiunea cvasi-imposibilă (ca să parafrazez o altă franciză din filmografia sa) de a se ridica la înălţimea filmelor originale. De aceea, s-a limitat la o imitaţie menită să uimească copiii sub 15 ani, mai mult băieţii decât fetele. Probabil că ei nu au văzut vechile filme încă şi, chiar dacă le-au văzut, acele filme nu vor însemna niciodată pentru ei ce au însemnat pentru copilăria părinţilor lor. Iar părinţii vor veni din pură curiozitate.
Sincer, am anticipat toate acestea ("I have foreseen it" - vorba Împăratului Palpatine - Darth Sidious) şi am hotărât să nu văd acest nou film la cinema. La fel de previzibil, am sfârşit prin a-l vedea chiar în noaptea avanpremierei internaţionale, în grandioasa Sală Ultra a Cineplex-ului din Baneasa. Poate eram eu obosit la acea oră târzie de nu m-a impresionat sunetul Dolby Atmos, care se revărsa din tavan, nici efectul imaginii 3D, pe care l-am găsit inutil. La fel de inutilă e şi masca noului antagonist, o umbră a predecesorului său Darth Vader, cu care scenariştii i-au stabilit o filiaţie pe linie maternă.
Charismaticii Ford şi Fisher arată aici "bătrâni şi pierduţi", ca să citez dintr-un comentariu de pe Imdb, disoluţia Ordinului Sith a lăsat un hiatus în partea întunecată, umplut la repezeală cu o organizaţie de inspiraţie neonazistă (inspiraţie şi ea perimată), în vârful căreia tronează un personaj stafidit, generat pe computer şi învăluit într-un mister caricatural.
De o nedorită aură caricaturală nu scapă, din păcate, nici eroina plecată din deşert şi ajunsă Jedi fără niciun antrenament şi fără niciun maestru. Forţa pare a acţiona mai arbitrar ca niciodată, sfidând vechea ordine şi coerenţă în care George Lucas îşi lăsase ficţiunea. Voi puncta, totuşi, o secvenţă reuşită a filmului, singura care pare a îndrăzni ceva proaspăt şi nou. Este chiar finalul, în care tânăra Jedi merge să-l caute pe (acum bătrânul) Luke Skywalker, retras în cel mai vechi Templu Jedi, situat pe locurile uneia dintre cele mai vechi comunităţi monahale din Occidentul Creştin: fascinanta insulă Skellig Michael.
Suprema frustrare cu care am rămas la finalul acestui Star Wars: The Force Awakens, târziu în noapte, a fost senzaţia că m-a obosit, m-a îmbătrânit. M-a făcut să simt cum timpul a trecut, şi tocmai timpul este aliatul unui asemenea film. El şterge tabla cu un mare burete, căruia nu i te poţi împotrivi, iar toată experienţa ta de cinefil devine derizorie pentru noile generaţii de consumatori, de fani. M-a făcut să consider că Lucas a ştiut când să se oprească, nemairealizând niciun episod după Revenge of the Sith (2005), dar să-mi pară rău că şi-a vândut "copiii" (aşa cum însuşi a declarat recent, mai în glumă mai în serios), destul de ieftin, după ultimele estimări de box-office.
Poate că experienţa mea, a noastră, cu filmele de acum 10, 20, 30 de ani e nepreţuită tocmai pentru că nu e transmisibilă. Ştiu că şi acesta e un clişeu, dar frumuseţea vechilor filme se ascundea mai mult în ce nu arătau şi în ce declanşau după genericul final, după ce părăseai sala de cinema. Iar ca să continue în minţile şi sufletele spectatorilor, o poveste trebuie să se termine...