Distribuţia: Keira Knightley, Matthew Macfadyen, Brenda Blethyn, Donald Sutherland
Producători: Tim Bevan, Eric Fellner, Paul Webster
Producători executivi: Debra Hayward, Liza Chasin
Scenariul: Deborah Moggach bazat pe cartea Pride & Prejudice scrisă de Jane Austen
Regia: Joe Wright
Sinopsis:
Lumea glorioasă a lui Jane Austen este readusă pe marele ecran, cu tot romantismul, spiritul şi forţa emoţională specifică, în Pride & Prejudice (Mândrie şi prejudecată). Păstrând locaţia şi perioada mult îndrăgitului roman şi filmată în întregime în locaţii din Marea Britanie, aceasta este prima versiune a filmului în 65 de ani.
Povestea clasică cu dragoste şi neînţelegeri este plasată în Anglia sfârşitului secolului 18. Cele cinci surori Bennet – Elizabeth, sau Lizzie (Keira Knightley), Jane (Rosamund Pike), Lydia (Jena Malone), Mary (Talulah Riley) şi Kitty (Carey Mulligan) – au fost crescute sub stricta îngrijire a mamei lor (Brenda Blethyn), care se concentrează doar asupra găsirii unor soţi fiicelor ei, care să le asigure o stabilitatedin punct de vedere financiar. Însă inteligenta şi curajoasa Elizabeth se străduieşte să-şi trăiască viaţa într-o perspectivă mai largă, încurajată fiind de tatăl bolnav (Donald Sutherland).
Când bogatul celibatar Dl. Bingley (Simon Woods) îşi stabileşte reşedinţa într-un conac din apropiere, familia Bennet începe să abuzeze de acesta. În cercul de prieteni ai bărbatului venit din Londra şi între tinerii ofiţeri veniţi în zonă, cu siguranţă că vor exista pretendenţi pentru surorile Bennet. Cea mai mare dintre surori, Jane, senină şi frumoasă, pare să-i fi cucerit inima domnului Bingley. Lizzie face cunoştinţă cu Dl. Darcy (Matthew Macfadyen), un bărbat arătos dar şi – aşa cum pare a fi – snob, şi astfel începe o bătălie a sexelor.
Întâlnirile lor devin frecvente şi însufleţite, dar departe de a fi încurajatoare. Lizzie simte însă că nu poate accepta cererea în căsătorie a unui verişor îndepărtat, Dl. Collins (Tom Hollander), şi – susţinută de tatăl ei – îşi şochează mama şi pe Dl. Collins refuzând cererea acestuia. Când Dl. Bingley pleacă pe neaşteptate la Londra, devastând lumea lui Jane, Lizzie îl învinovăţeşte pe Dl. Darcy pentru suferinţa acesteia. Dar criza prin care trece sora mai mică, Lydia, îi deschide ochii lui Lizzie asupra adevăratei naturi a relaţiei ei cu Dl. Darcy.
Multitudinea de sentimente ce decurg din toate acestea nu lasă pe nimeni neschimbat şi inspiră familia Bennet şi pe toţi ceilalţi să-şi reafirme concepţiile despre ce contează mai mult în viaţă.
Despre producţie:
Cu toate că a fost ecranizat pentru televiziune de mai multe ori (în 1938, 1952, 1967, 1980 şi 1995), romanul clasic Mândrie şi prejudecată (Pride & Prejudice) al lui Jane Austen a mai fost adus o singură dată pe marele ecran în 1940, film regizat de Robert Z. Leonard, avându-i în distribuţie pe Laurence Oliver şi Greer Garson. Acum, Pride & Prejudice revine triumfător pe marele ecran datorita companiei Working Title Films.
"Pride & Prejudice a reprezentat un model de neegalat pentru multe dintre comediile romantice realizate în ultimii 65 de ani", observă producătorul Paul Webster. Regizorul Joe Wright, recunoaşte, "N-am citit niciodată cartea Mândrie şi prejudecată şi nici nu am văzut vreuna din versiunile de televiziune. Dar, din momentul în care am citit adaptarea scenariului, m-am simţit implicat emoţional şi la sfârşit am plâns. Aşa că am citit cartea şi am descoperit că ceea ce a scris Jane Austen era un studiu serios asupra unui personaj dintr-un grup social particular. Am aflat că ea este unul dintre primii realişti britanici. A studiat romanul gotic care era la modă în acea vreme şi, pornind de la acesta, a început să scrie ce vroia ea si astfel a inventat un nou gen literar".
"Am fost încântat de noile metode de a ecraniza povestea despre care cred că n-au mai fost utilizate înainte. Am vrut mai mult să tratez povestea mai mult ca o parte a realismului britanic, decât ca o tradiţie pitorească, care tinde să zugrăvească o versiune idealizată a moştenirii englezeşti, un fel de Rai pe Pământ. Am vrut ca filmul Pride & Prejudice să fie plin de realism şi fermitate – şi să fie pe cât de onest posibil. Personajele lui Austen sunt persoane tinere – Lizzie are 20 de ani, Darcy are 28 de ani, iar Lydia 15 ani. Emoţiile pe care le trăiesc sunt ale unor persoane tinere care se îndrăgostesc pentru prima dată. M-am simţit mişcat de acest lucru", spune Wright.
Scenarista Deborah Moggach, ea însăşi scriitoare, afirmă: "Am încercat să fiu credincioasă cărţii, care are o structură în trei acte perfectă, aşa că nu am schimbat-o foarte mult. Este atât de frumos creionată – o poveste romantică despre doi oameni care cred că se urăsc, dar care sunt cu adevărat pasional îndrăgostiţi unul de celălalt. Aşa că mi-am zis, 'Nu repara ceva ce nu este stricat'". "De fapt, surorile Bennet trebuie să se mărite sau să facă faţă sărăciei; dar publicului modern i-ar putea părea că aceste fete sunt destul de înstărite! Aşa că a trebuit să le creăm o problemă pentru ca publicul să-şi facă griji pentru venitul acestora. Ele par a fi înstărite – trăiesc într-o casă mare, cu părinţii, au o trăsură şi servitori – dar noi a trebuit să exprimăm faptul că, dacă ele nu se căsătoresc bine, ele ar putea să moară în sărăcie, evitate de clasa socială din care provin şi chiar de clase mai joase", mai spune Moggach.
"Am schiţat scenariul ca fiind povestea lui Lizzie. Spre deosebire de roman, Lizzie îşi păstrează doar pentru ea secretele, ce devin astfel o povară grea pentru ea. Există lucruri ce nu le poate destăinui părinţilor, celei mai bune prietene Charlotte, nici chiar mult iubitei sale surori Jane. Lizzie suferă singură. Îşi vede tatăl neglijându-i surorile – îi ignoră prostiile Lydiei – şi vede în mariajul părinţilor o tragicomedie. De asemenea, o vede pe Charlotte măritându-se cu odiosul Mr. Collins, doar pentru a-şi asigura statutul social; îşi vede mult iubita soră mai mare cufundându-se în suferinţa dragostei. Astfel, Lizzie ajunge să se întrebe dacă nu cumva propria fericire va dispărea. Cum toate aceste lucruri le păstrează doar pentru ea, începem să ne gândim din ce în ce mai mult la situaţia ei şi să ne pese. Adevărata comedie se naşte din durere, cred eu", reflectă Moggach.
"Familia Bennet ar putea, cu siguranţă, să existe şi astăzi şi sunt convins că există. Este vorba despre situaţia economiei, dependenţa unor fete de grija de a-şi găsi un soţ bun, specifică perioadei. Toate acele emoţii au aceeaşi relevanţă şi astăzi. Să o luăm pe Lizzie ca exemplu. Ea are o mamă stânjenitoare; are o prietenă bună care o dezamăgeşte; are o dragoste neîmpărtăşită pentru cineva [Wickham] care, în cele din urmă, se dovedeşte a fi un mare ticălos; este înconjurată de loialitatea, gelozia şi ciondănelile surorilor; şi se îndrăgosteşte nebuneşte de cineva [Darcy] despre care nu poate admite că s-a îndrăgostit".
În adaptarea ei, Moggach a acordat o atenţie deosebită dialogului lui Jane Austen. Ea explică, "Am făcut un fel de combinaţie de dialog; bineînţeles, este foarte greu de reprodus minunatul dialog al lui Austen în întregime, în mod firesc. Dar am păstrat o mare parte din el, pentru că este ca şi cum ai găti cu cele mai bune ingrediente. Publicului i-a plăcut cartea atât de mult încât o cunoaşte cuvânt cu cuvânt. Am fost de-a dreptul tentat câteodată să introduc unele scene doar pentru o frază mult îndrăgită, una pe care publicul, dacă nu ar găsi-o, ar fi foarte supărat". Wright adaugă, "În roman personajele lui Austen sunt foarte politicoase, aşteptând ca cealaltă persoană să termine ce are de spus înainte de a începe să vorbească. Dar ştiu că, mai ales în familiile mari de fete, toată lumea are tendinţa de a vorbi în acelaşi timp cu ceilalţi, terminându-şi frazele unul altuia etc. Aşa că am simţit că şi conversaţiile familiei Bennet trebuie să fie în acest fel".
Realizatorii filmului s-au hotărât să filmeze întreaga poveste într-o locaţie din Marea Britanie, unde camera are acel lux de a vedea exteriorul din interior şi vice versa, şi astfel să poată de fapt urmări personajele atât în încăperi, cât şi în exterior. A fost stabilit şi mobilizat un program de filmări de 11 săptămâni, iar Groombridge, un conac din secolul 17, a fost ales să fie Longbourn, casa Bennet, în care singurul loc liniştit este biblioteca domnului Bennet. Producătorul Webster observă, "Este neobişnuit pentru un film de o asemenea dimensiune să fie filmat in întregime într-o singură locaţie. O parte a ideii lui Joe era să încerce să simuleze realitatea, astfel să le permită actorilor să se simtă relaxaţi în acel mediu. Ideea a părut viabilă încă de început; membrii distribuţiei, în loc să se retragă în pauzele dintre scene în remorcile lor, mergeau în camerele propriilor personaje din Groombridge".
Pentru a se apropia pe cât posibil de vârstele personajelor create de Austen, realizatorii filmului au simţit nevoia să facă ce nu a făcut prima versiune a filmului. Webster explică, "În varianta precedentă a filmului, Laurence Oliver şi Greer Garson aveau în jur de 35 de ani, aşa că întreaga noţiune de experienţă a primei dragoste nu-şi mai avea sensul". Elizabeth Bennet este un personaj cu care s-au identificat mai multe generaţii. Keira Knightly o descrie ca fiind "visul oricărei fete". Chiar şi aşa, Joe Wright recunoaşte: "Iniţial nu mă gândeam la o persoană atât de frumoasă precum Keira. Căutam pe cineva care să nu se potrivească convenţiilor normale feminine, dar a fost destul de dificil. Mi-o imaginam pe Lizzie Bennet ca fiind o persoană cu care să fie dificil să trăieşti: încăpăţînată şi punând întrebări tot timpul". Knightly se temea să nu se lovească de o capcană inerentă jucând o eroină îndrăgită de atât de mult timp. Ea spune, "A existat un stres imens odată cu acceptarea acestui rol; Elizabeth este unul dintre cele mai bune roluri feminine din literatură. Dacă eşti actriţă şi ţi se propune un asemenea rol, cu siguranţă nu-l poţi refuza. Dar este destul de înfricoşător, pentru că atunci când citeşti Pride & Prejudice, te simţi ca şi cum ai aparţine acestei cărţi; acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie şi sunt convinsă că toată lumea a simţit la fel şi că fiecare are o viziune foarte clară asupra lui Elizabeth Bennet. Deci, a fost o provocare imensă".
"Critica lui Jane Austen asupra propriei cărţii a fost că a fost prea lejer tratată. Ea simţea că relaţia dintre Jane şi Elizabeth nu era suficient de realistă. Am luat în considerare comentariile ei şi am încercat să aducem filmului acel realism care probabil nu este pe cât ar fi trebuit să fie în carte, subliniind ideea ca aceste surori sunt două fete care au locuit împreună, au dormit în acelaşi pat mulţi ani. Se supără una pe alta, dar se iubesc şi se susţin una pe alta, bucurându-se şi suferind împreună".
Alegerea domnului Fitzwilliam Darcy pentru noul film a reprezentat o provocare destul de mare pentru realizatorii filmului. Oricum, aşa cum reaminteşte Wright, "Eu nu am văzut nici o versiune anterioară a filmului pentru televiziune, aşa că am avut libertatea să caut acel Darcy pe care îl aveam în minte – iar Matthew Macfadyen a fost singurul la care m-am putut gândi. Darcy are 28 de ani, iar Matthew avea 29 de ani în timpul filmărilor. Nu mă interesa să caut doar un băiat drăguţ pentru ca Darcy este mult mai interesant şi complicat decât atât. El este un tânăr care nu are tocmai un comportament social ideal, dar are responsabilităţi imense. Părinţii lui au murit şi i-au lăsat în grijă o avere imensă şi o soră mai mică, iar părerea mea este că el s-a maturizat mult prea repede. Matthew l-a întruchipat pe Darcy ca fiind acea persoană complicată care nu se simte bine în propria piele şi care nu este uşor de iubit, dar care în schimb are sensul onestităţii şi cel al integrităţii. Matthew, spre deosebire de mulţi actori, nu are o figură ştearsă, aşa că nu mă tem că nu va fi îndrăgit de public încă de la început; nouă a trebuit să ne displacă pentru a-l putea vedea prin ochii lui Lizzie. Şi am început să-l iubim din ce în ce mai mult, odată cu Lizzie".
Wright adaugă, "Keira şi Matthew erau pur şi simplu fermecaţi împreună". "Matthew este un bărbat sexy în sensul lui Richard Burton, cu puţin din Alan Rickman. În carte Darcy pare a fi foarte rece, dar Matthew îi inspiră acestuia extra calităţi prin masculinitatea lui deosebită", afirmă Knightly. Macfayden îşi vede personajul ca fiind "foarte mândru şi semeţ. Unii ar putea spune, 'Este arogant'; eu aş spune: este neînţeles". "Comunicarea dintre sexe este probabil la fel de confuză acum, precum era în vremea lui Austen. Exceptând orice atracţie fizică, Darcy este încântat de reacţiile şi de modul în care gândeşte Lizzie. Prima dată când se întâlnesc, el remarcă spre Bingley că ea nu este suficient de frumoasă pentru a-l tenta să o invite la dans. Ea aude acest lucru şi îi întoarce spatele cu un spirit de învingător, care îl face pe Darcy să fie încântat. El este un bărbat serios, cu responsabilităţi imense în ceea ce priveşte propria avere şi niciodată nu a întâlnit o tânără ca ea".
Wright clarifică, "Pentru început, Darcy nu poate nega faptul că se simte atras de Lizzie, ei sunt de fapt ca doi copii la locul de joacă care se trag de păr pentru că nu ştiu cum să-şi exprime sentimentele. El are nevoie de ea să-l tachineze pentru a se lumina cu ajutorul ei. La rândul ei, Lizzie are nevoie de cineva care să aibă la fel de multă integritate, onestitate şi bunătate ca şi ea. Acestea sunt fundaţiile a ceea ce pare a duce la o viaţă fericită împreună". Ei au un efect imens unul asupra altuia încă din momentul în care se cunosc. Astfel, Lizzie gândindu-se la cât de mult îl displace, rămâne cu gândul la el.
Joe Wright concluzionează, "Cred că ceea ce a scris Jane Austen este pe alocuri o poveste cu zâne. De asemenea, sunt de părere că cele mai bune poveşti cu zâne sunt bazate pe realismul social, conţin adevăruri emoţionante inerente, care rămân relevante pentru mai multe generaţii şi merită povestite şi repovestite. Oamenii se îndrăgostesc şi astăzi, au prejudecăţi unul faţă de altul şi sunt încă mult prea mândri în unele situaţii. Ne face plăcere să spunem că dragostea există şi că această poveste este afirmaţia veselă şi satisfăcătoare a acestui lucru. Pride & Prejudice este o poveste de dragoste despre cum să reuşim să ne înţelegem unul pe celălalt" şi "să ne gândim la trecut doar dacă amintirea lui ne face plăcere" – aşa cum spune Elizabeth Bennet în cartea lui Jane Austen.